Acesta a trăit pe vremea împăraților Decius (250-253) și Valerian (253-260) și era ostaș de seamă în Meletina, din țara Armeniei. Și făcuse legământ cu prietenul său, Mucenicul Nearh, să rămână tari în credință, orice prigoană s-ar abate peste închinătorii lui Hristos. Și ieși, nu peste multă vreme, poruncă împărătească pentru prinderea tuturor creștinilor și silirea lor să se lepede de credința în Hristos și să se închine idolilor. Și era aspră porunca împăratului, ca cine nu se lepăda de Hristos era osândit la moarte și la înfricoșate chinuri.

Și Polieuct era de curând creștinat și ardea de dorința de a mărturisi și de a-și vărsa sângele pentru Hristos. Deci, îndată ce a fost prins, el a mărturisit cu îndrăzneală și a propovăduit pe față pe Hristos. Și a fost dat la chinuri, iar el ca nimic nu socotea bătăile. Și i se făgăduiau dregătorii înalte și multă cinste de către dregător, care era și socrul său, și-l rugau și femeia și copii lui, cu lacrimi fierbinți, să se lepede de Hristos, ca să nu fie omorât.. Dar Sfântul Polieuct a rămas tare și neschimbat în mărturisirea credinței lui, neplecându-se nici la făgaduințe, nici la plângerile femeii și copiilor săi și a fost osândit să i se taie capul.
 
Și, mergând spre locul de osândă, îndemna pe toți pe care-i întâlnea să se lepede de idoli și să creadă în Hristos. Și, primindu-și sfârșitul prin sabie, trupul lui a fost luat în taină de creștini și îngropat cu cinste în pământul țării sale. Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne pe noi! Amin.


Întru această zi, cuvânt despre un călugăr înşelat de diavol, care s-a mântuit

        Un oarecare călugăr, temător de Dumnezeu, anume Grigore, ne spunea: „Mi-a venit mie un gând să mă duc la Ierusalim, ca să mă închin Sfintei Învieri a Domnului nostru Iisus Hristos și la toate Sfintele Locuri, care sunt acolo. Și, când am ajuns la un anume loc, am aflat un mal mare și înalt și într-însul o peștera și sub malul acela era o mănăstire. Și-mi spuneau mie călugării din mănăstirea aceea că, mai înainte de această vreme, un frate dintre ei avea dorirea ca să locuiască în peștera care era mai sus și-l ruga pentru aceasta pe egumen. Iar acesta, fiind cu dreaptă socoteală, i-a zis lui: „Fiule, cum vei petrece singur în peșteră, fiindcă n-ai biruit nicidecum încă patimile gândurilor trupești și sufletești? Pentru că celui ce voiește să se liniștească, i se cade să fie lângă învățători, iar nu singur să se chivernisească. Iar tu nicidecum n-ai ajuns la o măsură ca aceasta și ceri de la mine ca să-ți dau învoire să petreci singur în peșteră. Eu socotesc că n-ai cunoscut încă cursele cele de multe feluri ale diavolului. Și mult mai de folos îți este ție ca să slujești părinților și cu rugăciunile acestora, să primești ajutor de la Dumnezeu și împreună cu dânșii, în vremile cele orânduite, să slăvești și să lauzi pe Stăpânul tuturor, decât să te lupți singur cu gândurile cele necurate. Au doar n-ai auzit pe grăitorul de Dumnezeu, Părintele Ioan Scărarul, scriitorul Scării, grăind: „Vai de cel ce petrece singur, că de va cădea în lene, nu este cine să-l ridice pe el?” Iar unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor, zice Domnul.

Acestea grăind, egumenul către dânsul, n-a putut să-l întoarcă pe el de la niște gânduri ca acelea, stricătoare de suflet. Ci, văzându-i dorirea lui cea neschimbată, cu care se ruga ca să petreacă el în peșteră, l-a slobozit pe el egumenul. Iar, după ce, cu rugăciunea egumenului a intrat în peșteră, apoi, la vremea de prânz îi ducea lui mâncare un frate, iar el, având o coșniță legată cu frânghie, o slobozea și lua mâncarea. Iar diavolul, cel ce de-a pururea se luptă cu cei ce voiesc a viețui cu plăcere dumnezeiască, nu înceta a-l tulbura pe acesta, ziua și noaptea, cu gânduri rele. Apoi, după puține zile, închipuindu-se în îngerul luminii, diavolul i s-a arătat lui, zicându-i: „Să știi că pentru curăția ta și pentru viața ta cea cu bune obiceiuri, m-a trimis Domnul ca să slujesc sfinției tale.” Iar călugărul i-a răspuns: „Dar ce bine am făcut eu ca să-mi slujească mie îngerii?” Iar el a zis: „Toate câte le-ai făcut mari și înalte sunt. Că toate cele frumoase le-ai lăsat și te-ai făcut călugăr. Apoi, cu postul, cu rugăciunea și cu privegherea te ostenești. Încă, iarăși, lăsând și mănăstirea, te-ai sălășluit aici. Apoi, cum să nu-ți slujească sfinției tale îngerii?” Cu aceste bârfeli l-a îngâmfat pe el șarpele cel pierzător de suflete și l-a adus la mândrie și totdeauna i se arăta lui.

Iar, într-o zi, un om fusese călcat de tâlhari și omul a mers la acest călugăr. Și necuratul drac, care în chip de îngeri i se arăta lui, i-a zis: „Acest om este prădat de tâlhari, iar cele furate sunt în cutare loc ascunse, deci spune-i lui că, mergând acolo, să și le ia.” Și, venind, omul s-a închinat la peșteră, iar călugărul, de sus, i-a zis lui: „Bine ai venit, frate, știu că ai un necaz, că tâlharii au venit și ți-au furat cutare și cutare lucru. Nu te necăji peste măsură, că sunt puse toate în cutare loc, iar tu, mergând acolo, le vei afla toate și te roagă și pentru mine.” Deci, omul, auzind aceasta, s-a mirat și, ducându-se și-a aflat cele furate și l-a proslăvit pe el în toată ziua aceea zicând: „Călugărul, ce a intrat în peșteră, este prooroc.” Și se aduna la el mulțime de oameni și-l ascultau pe dânsul și se minunau de diavoleasca învățătura lui. Că îi spunea fiecăruia cele ce vor să fie și se împlineau întocmai. Și așa, s-a înșelat ticălosul acela călugăr, câtăva vreme.

Iar a doua zi, din săptămâna a doua după Înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos, i s-a arătat lui spurcatul drac și i-a zis: „Să știi, părinte, că pentru viața ta cea fără de prihană și asemenea îngerilor, vor să-ți vie și alți îngeri și așa cu trup cu tot te vor lua la ceruri și vei vedea negrăită frumusețea Stăpânului, împreună cu toți îngerii.” Acestea zicăndu-le, dracul s-a făcut nevăzut. Iar iubitorul de oameni și milostivul Dumnezeu, Cel ce nu voiește să piară cineva, i-a pus în inima lui ca să vestească și pe egumen. Deci, venind, după obicei, fratele care îi aducea lui hrana, ivindu-se el de sus, i-a zis: „Frate, mergi de spune egumenului ca să vină aici.” Iar fratele, ducându-se, a spus egumenului și acesta, sculându-se degrabă, a venit și cu o scară s-a suit la dânsul și i-a zis lui: „Pentru ce, fiule, mi-ai poruncit să viu aici?” Iar acela, i-a răspuns lui: „Ce-ți voi răsplăti, părinte sfinte, de toate câte ai făcut nevredniciei mele.” Iar egumenul i-a zis: „Ce bine ți-am făcut ție?” „Așa, părinte, a zis el, de multe și mari bunătăți m-am învrednicit, prin tine. Că, prin tine, m-am învrednicit a ma îmbrăca în chipul îngeresc și, prin tine, văd îngerii și cu dânșii a vorbi m-am învrednicit și, prin tine, darul proorocirii am luat.” Iar egumenul, auzind acestea, s-a mirat și a zis: „Ticălosule, dar tu vezi pe îngeri? Sau te-ai învrednicit tu de darul proorociei? Vai de tine, lipsitule de minte. Nu ți-am spus eu ție să nu mergi în peșteră, ca să nu te înșeli de draci? Și acestea grăindu-le egumenul, i-a zis fratele: „Să nu zici de acestea, cinstite părinte, că eu, pentru sfintele tale rugăciuni, văd îngeri. Iar mâine dimineață am să fiu înălțat de îngeri la ceruri cu trupul meu și să știi, sfinția ta, că după ce mă voi sui eu, vreau să cer și aceasta la Domnul Dumnezeul nostru, ca și pe tine să te ia îngerii, ca împreună cu mine să fii întru slava aceea.”

Deci, acestea auzindu-le, egumenul l-a lovit peste obraz și i-a zis: „Te-ai îndrăcit, ticălosule. Dar de vreme ce am venit aici, nu mă voi duce, ci aici voi ședea, până ce voi vedea ce se va întâmpla ție. Că îngerii, spurcații aceia draci, de care vorbești, eu nu-i voi vedea pe dânșii, iar tu de-i vei vedea venind, îndată să-mi spui mie.” După aceea a poruncit să ia scara și a rămas în peșteră, postind cu cel înșelat și cânta psaltirea neîncetat. Și, după ce a venit ceasul, întru care nădăjduia cel înșelat că se va înălța la ceruri, a văzut pe dracii cei ce veniseră și a spus: „Au venit, părinte.” Atunci egumenul, cuprinzându-l pe el a strigat, zicând: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajută robului tău acesta, ce s-a înșelat, și nu-l lăsa pe el să fie stăpânit de dracii cei necurați.” Acestea zicându-le el, dracii trăgeau de cel înșelat, vrând să-l răpească de la stareț, iar acesta îi certa pe dânșii. Și, luând dracii mantia celui înșelat, au pierit nevăzuți. Dar se vedea mantia înălțându-se către înălțimea văzduhului, până ce nu s-a mai văzut, iar după vreme destulă, iată a căzut jos mantia, zburând spre pământ. Atunci starețul a zis celui înșelat: „Oare, vezi, lipsitule de minte, ce au făcut dracii mantiei tale? Așa era să-ți facă și ție. Că, precum Simon vrăjitorul, așa te-ar fi înălțat în văzduh și, slobozindu-te jos, te-ar fi sfărâmat și așa ți-ai fi dat ticălosul tău suflet.”

Atunci a strigat egumenul pe frați și le-a poruncit să aducă scara și a pogorât pe cel înșelat. Și i-a poruncit lui să slujească la bucătărie, la pitărie și la celelalte slujbe ale fraților, ca, adică, să-și smerească gândurile lui. Și așa a izbăvit pe fratele acela. Deci, să luăm aminte la noi înșine și cu toată grija să ne păzim inima și să nu primim gândurile pe care dracii le vâră întru noi. Ci, mai mult, să gândim la moarte și la veșnicele munci, iar gândurile să le omorâm cu postul, cu privegherea și cu rugăciunea, rugându-ne lui Dumnezeu, cu smerită inimă, ca să ne păzească pe noi de toate cursele vrăjmașilor, celor ce ne vânează pe noi. Dumnezeului nostru slavă!


Mai multe despre Sfintii zilei gãsiti în Vietile Sfintilor
 

 

 

.