Așa s-a întâmplat și în cetatea Nicopol, din Armenia, pe timpul împăratului Licinius (308-321). Creștinii erau prinși și omorâți, dar numărul lor, în loc să scadă, creștea fără încetare. Credința în Hristos luminase, în acel oraș, și cugetele căpeteniilor între care se aflau: Leontie Mavrichie, Daniil și Antonie. Aceștia, fără vreo teamă, își arătau credința lor în Cel înviat din morți. Pentru aceea au și îndurat chinuri, pe care numai o minte rătăcită le poate scorni și, împreună cu ei, au pătimit și alti 41 de creștini. Și au primit cunune Mucenicii, sfârșindu-și, prin foc, viața lor pământească.
Întru această zi, cuvânt despre Sfânta Jertfă, din învăţăturile Sfântului Grigorie Dialogul
Am auzit, zicea Sfântul Grigorie, despre cineva, care a fost robit de niște ostași și a fost legat cu lanțuri și ca la zile însemnate, soția lui obișnuia să aduca jertfa la Sfântul altar pentru el. Iar, după câțiva ani, acela s-a întors din robie, la soția sa. Și i-a arătat ei, spunându-i că în unele zile, nevăzut, i se dezlegau lanțurile lui. Iar ea i-a spus că chiar acelea sunt zilele, în care ea aducea jertfa la biserică, pentru el.
Tot asemenea și dintr-o altă faptă, putem cunoaște că acestea sunt adevărate. Astfel, s-a întâmplat, mai înainte cu șapte ani, precum mi-au spus mie credincioșii și mulți oameni îmbunătățiți, că cel ce, întru fericită pomenire, a fost papa, înaintea mea, dăduse o poruncă, să vie la Roma Agaton, episcopul cetății Palermo. Acesta, călătorind pe mare, a fost întâmpinat de o foarte cumplită primejdie, încât deznădăjduise că se va mai izbăvi, din acele valuri mari. Un corăbier oarecare, din cei ce călătoreau împreună cu el, anume Varac, care acum este slujitor la aceeași biserică, plutea în urma corabiei într-o luntre. Și, rupându-și funia, a fost luat cu luntrea, de valuri și nu s-a mai văzut. Iar corabia, în care era episcopul, a sosit, cu greutate, aproape sfărâmată, de furia valurilor, la insula ce se cheamă Ustica. Iar, după ce au trecut trei zile, și nevăzând luntrea, cea ruptă de corabie, în nici o parte a mării, foarte mult s-a întristat episcopul, socotind că însoțitorul său s-a înecat. Apoi împlinind rânduiala ce se face la mort, a poruncit să se aducă Atotputernicului Dumnezeu, mântuitoarea Jertfă, pentru odihna sufletului celui mort. Iar, după ce a făcut aceasta, dregându-se corabia, a mers în Italia. Și, ajungând la cetatea ce se cheamă Tupori, acolo, a aflat pe corăbierul de care credea că a murit. Deci, de această neașteptată vedere bucurându-se, episcopul, a început a-l întreba pe el cum, petrecând atâtea zile, într-o primejdie ca aceea a mării, a putut să rămână viu? Iar acela, răspunzând, le-a spus lor cum corabia se umpluse în timpul viforului aceluia de valuri, însă el o cârmuia, și, ținând-o pe ea, plutea. Și, de câte ori se răsturna, plutea totuși, cu cârma în sus. Deci, câteva zile și nopți, neîncetat pătimind acestea, puterea lui slăbise de osteneală și de foame. Iar, în ce chip l-a păzit pe el iubirea de oameni a lui Dumnezeu – lucru pe care și acum îl mărturisește mi, l-a arătat zicând că, în valuri ostenindu-se, deodată, i s-a îngreunat mintea, nici în somn nefiind afundată, dar nici trează. Și, în mijlocul mării aflându-se el, i s-a arătat lui cineva, aducându-i pâine, spre mâncare. Apoi, mâncând și săturându-se, s-a întărit. Iar, pătimind mult, a scăpat corăbioara din primejdia aceea și din urgia valurilor și a ajuns la uscat. Deci, episcopul, aceasta auzind-o cercetând zilele, a aflat că aceea era ziua întru care preotul din insula ce se cheamă Ustica a adus, pentru dânsul, Jertfa sfințită, Atotputernicului Dumnezeu, Căruia i se cuvine slava în veci! Amin.
.
