În zilele binecredincioşilor împăraţi Marcian şi Pulheria (450-457), s-a făcut la Calcedon Sinod mare (451), de 630 de Sfinţi Părinţi, din toată lumea, şi au osândit erezia lui Dioscor şi al lui Eutihie, care învăţau ca Hristos, Mântuitorul lumii, este o persoană numai cu o fire şi o lucrare şi nu primeau dreapta credinţă, care învăţa că Dumnezeu cel întrupat, Mântuitorul lumii, este Persoana Fiului, din Sfânta Treime, având două firi, o fire de om şi o fire de Dumnezeu, unite între ele şi lucrând împreună la mântuirea noastră.

Astăzi, prăznuim minunea ce s-a făcut de cinstitele moaşte ale Sfintei Muceniţe Eufimia, în vremea acestui al patrulea mare Sinod a toată lumea, de la Calcedon. Căci, de vreme ce ereticii nu voiau să primească dogmele dreptei credinţe, Sfinţii Părinţi ai Sinodului au zis către eretici: Scrieţi, într-o carte, mărturisirea credinţei voastre şi vom scrie, şi noi, mărturisirea noastră. Şi amândouă scrierile să le pecetluim şi să le punem la raclă cu preacinstitele moaște ale marii Muceniţe Eufimia. Apoi, să ne rugăm, cu post, lui Dumnezeu, ca prin ea să ne descopere credinţa cea dreaptă.” Şi, pecetluind racla cu pecete împărătească, au pus păzitori. Şi, după trei zile de post şi rugăciune, deschizând racla, au găsit scrierea dreptcredincioşilor în mâna dreaptă a Sfintei, iar pe cea a ereticilor răucredincioşilor la picioarele ei. Spre aducerea aminte, despre această preaslavită minune, din timpul Sinodului marea Muceniţă, Sfânta mare Muceniţă Eufimia se zugrăveşte, totdeauna cu o scrisoare în mâna dreaptă.

Ea s-a născut şi a crezut la Calcedon, în ţinutul Bitiniei, lângă Bosfor, şi, tot în acest loc, a primit şi cununa muceniciei, în anul 307, pe vremea sângerosului împărat Galeriu (305-311). Era fiica unui oarecare Filofron şi a Teodosianei şi se purta, în viaţă, ca o tânără fecioară, care îşi închinase viaţa lui Hristos. Deci, pârâtă fiind că este creştină, a fost pedepsită cu roata, dată la fiare şi la alte măiestrite chinuri şi şi-a luat cununa muceniciei prin foc, fiind arsă de vie.

Sfânta Biserică serbează pomenirea ei şi astăzi 11 iulie, la prăznuirea minunii de la Calcedon, a Sfintelor moaşte, dar şi la 16 septembrie ziua ei de mucenicească pătimire.

Aş îndrăzni să propun să procedăm şi noi, astăzi, precum atunci, anume: să scriem două cărţi – una cu mărturisirea dreptei credinţe ortodoxe, așa cum ne-au lăsat-o Sfinţii Părinţi, prin care sunt respectate cu sfinţenie Sfintele Canoane, şi cealaltă, cu toate noile inovaţii ecumeniste oficializate în Creta, promovate dictatorial după iunie 2016 de Patriarhia Română şi, VAI, prin frică, prin trădare, prin lepădare de Hristos, de toţi episcopii români, și implicit, de toți preoții care li se supun orbește acestora… Şi să punem aceste două cărţi în racla cu Sfintele moaște ale oricărui Sfânt, poate chiar ale Sf Dimitrie Basarabov – ocrotitorul Bucureștilor, de la patriarhie, să fie sigilată racla, şi măcar trei zile să ne rugăm cu toţii ca Sfântul să ne arate care tabără este plăcută Sfintei Treimi – cea ortodoxă, ORI cea ecumenistă.

 

Întru această zi, cuvânt din Pateric despre un stareţ îmbunătăţit
    În cetatea Alexandriei este o biserică spre poarta dinspre răsărit. Acolo, un oarecare călugăr, în chip de sărac, stătea înăuntru, în prodvor luând milostenie. Și, uneori, ieșea la ceasul al treilea, alteori, la al cincilea ceas, iar alteori, și mai târziu. Deci, văzându-l pe eclesiarhul multă vreme și folosindu-se de rânduiala vieții lui, a gândit să meargă după el, ca să știe unde se duce și ce face. Apoi, a mers după el fără știrea lui. Și l-a văzut cum a cumpărat pâine de doisprezece bani și de patru bani brânză și a ieșit afară din cetate, la un loc unde erau morminte. Și vroia să intre într-un mormânt, desert. Însă, mai înainte de a intra el în mormânt, eclesiarhul, apropiindu-se de el, a căzut la picioarele lui, zicând: „Spune-mi mie, pentru Hristos, cine ești și ce faci?” Deci, bătrânul, văzând că nu poate scăpa de el, i-a grăit așa: „Eu stau în sfântul pridvor și-mi adun cele pentru hrana mea, șasesprezece bani numai, și, îndată, plec, ori în ce ceas capăt banii aceștia, și îmi cumpăr pâine și brânză, și ieșind din cetate, vin de intru în mormântul acesta și mă îndeletnicesc, în toate zilele, plângându-mi păcatele.” Atunci, căzând la picioarele lui, eclesiarhul îl ruga, zicându-i: „Șezi în chilia ta, pentru Domnul și te roagă pentru mine, și eu îți voi aduce ție hrana cea de toate zilele.” Zis-a lui starețul: „De vei face precum ai zis și vei pune hrană în afara ușii, și, bătând în ușă, vei pleca, apoi, să știi că așa voi face.” Iar eclesiarhul a făgăduit. Deci, puțină vreme, eclesiarhul a făcut după cuvântul starețului. Iar, într-o zi, a bătut, până ce a ieșit starețul. Și a căzut către dânsul, zicând: „Pentru Domnul, fă-mă și pe mine călugăr.” Iar starețul, ducându-l înlăuntru, i-a citit lui cele ce sunt ale chipului călugăresc și l-a învățat pe el, precum se cădea. Și astfel, petrecea lângă stareț. Însă bătrânul ieșind, iarăși, după cel dintâi obicei, stătea în pridvor, până ce aduna treizeci și doi de bani din milostenie, și cumpăra două pâini și două părți de brânză, pentru sine și pentru fratele. Iar un ostaș, iubitor de Hristos, care umbla adeseori la biserică, văzând rânduiala starețului și folosindu-se, i-a urmat lui, vrând să știe unde se duce și unde petrece. Apoi, cunoscând aceasta, îl ruga ostașul pe stareț, zicând să stea, în liniște, în chilia sa, rugându-se pentru el și pentru casa lui, iar el îi va sluji lui. Și starețul i-a zis lui: „Îmi trebuie două pâini și două bucățele de brânză în fiecare zi.” Însă, nu i-a vorbit lui de eclesiarh, că este călugărit la dânsul. Deci, după ce a trecut câtăva vreme, dându-i lui cele trebuincioase, s-a întâmplat că a murit starețul, după ce zisese ucenicului său să stea în locul acela și sa nu se ducă nicăieri, iar, când va aduce ostașul acela două pâini și două bucățele de brânză, să-i spună lui: „Am trebuință numai de o pâine și de o bucată de brânză.” Și să stea în chilie, luând aminte la el însusi. „Și, de vei păzi porunca mea, mă vei avea, cântând cu tine, după obicei.” Deci, după ce s-a sfârșit starețul și ucenicul lui, l-a îngropat de câte ori cânta el, cânta, cu dânsul, și starețul, precum făgăduise. Și aceasta a făcut-o multe zile. Iar dușmanul binelui, diavolul, și invidiosul, de totdeauna al mântuirii omenești, i-a pus eclesiarhului un gând, zicându-i: „Acum, părinții tăi ce zic despre tine? Oare, au murit? Sau trăiesc? Deci, ce-ar fi să te duci, o dată după Utrenie și văzându-i pe ei, te-ai întoarce îndată, la locul tău și, apoi, ai sta fără de nici o grijă?” Și așa, lăsându-se înșelat, s-a dus. Iar, după ce s-a întors de acolo, venind vremea, a început a cânta, însă glasul starețului nu s-a mai auzit. Și lăsând cântarea, a început a plânge deasupra mormântului său, zicând: „Părăsitu-m-ai și m-ai lăsat, stăpâne ava.” Apoi, i-a venit lui glas din mormânt, zicându-i: „Au, doară, eu  te-am părăsit pe tine? Tu ai călcat porunca pe care ți-am dat-o ție. Și, oare, eu cântam cu tine? Nu eu, ci iubitorul de oameni Dumnezeu, Care totdeauna Se îngrijește de neamul omenesc și caută mântuirea oamenilor. Acela trimitea un Sfânt Înger al Său, cu chipul meu, ca să cânte împreună cu tine. Că eu la locul acela sunt, unde Dumnezeu mi-a poruncit să fiu. Iar îngerul lui Dumnezeu, pentru neascultarea ta, s-a depărtat de la tine. Șezi, dar de acum, în chilie, plângându-ți păcatele tale și luând aminte la tine însuți și bunul Dumnezeu îți va ajuta ție.”


Întru această zi, cuvânt din Pateric
    Zis-a ava Ioan Colov: „Eu vreau ca omul să ia parte, pe cât se poate, la toată fapta cea bună. Adică, sculându-se dimineața, să pună început bun, și porunca lui Dumnezeu, cu frică și cu îndelunga răbdare, să o împlinească, în dragostea lui Dumnezeu și a oamenilor, cu toată râvna sufletului și a trupului, cu smerenie multă, în răbdare și grijă mare, în rugăciune multă și post întru curăție trupească, păzindu-și limba, iar când va fi ocărât, să nu se mânie, ci să se smerească și să nu răsplăteasca răul cu rău, să nu caute la greșeli străine, nici să se măsoare pe sine cu alții, ci să fie sub toată făptura, cu lepădarea celor trupești, și să ne răstignească pe cruce, în nevoință, în plâns și în lupta războiului nevăzut, în dreapta socotire și în curăție sufletească, întru înfăptuirea binelui, împlinindu-și, în liniște, lucrul mâinilor sale, în privegherile de noapte, în foame și în sete, în frig și în osteneli, socotind, în toate zilele, că moartea este aproape și că trecem din moarte la viață.”

 


 

Întru această zi, cuvântul despre doi vecini,
care ziceau că este bine să mergi la biserică* şi să te rogi

Erau doi credincioşi, cu mesteşugul, cismari, trăind unul aproape de altul. Însă unul avea copii mulţi, femeie, tată şi mamă şi umbla la biserică în toate zilele şi-şi chivernisea toate după Dumnezeu, din meşteşugul său. Iar celălalt era şi el meşter, dar fiindcă nu umbla la biserică, ci lucra şi Duminica, pentru aceea, nici pe sine nu putea să se chivernisească. Deci, invidiind pe vecinul său, i-a zis lui cu mânie: „De unde, şi cum te-ai îmbogăţit tu? Că eu mă silesc în meşteşugul meu mai mult decât tine, şi cu totul, am sărăcit.” Iar el, vrând să-l facă şi pe acela să meargă la biserică, i-a zis lui: „Iată, eu merg la biserică şi, acolo, aflu aur aruncat pe drum şi, de atunci, câte puţin, m-am îmbogăţit. Ci de vei voi să vii mereu cu mine, eu te voi chema şi, ori ce vom afla, tu sau eu, să le împărţim pe jumătate.” Iar acela, crezând, a început să meargă cu dânsul. Şi, mergând el la biserică, totdeauna, l-a binecuvantat pe el Dumnezeu şi s-a îmbogăţit. După aceea i-a zis lui acel bun sfătuitor: „Oare ştii, frate, cât de mult ţi-a folosit sufletului tău şi averii tale, un cuvânt înţelept, de la Dumnezeu. Dar să mă crezi pe mine n-am aflat pe drum, că ţi se părea că eu umblu după aur. Dar, de vreme ce Dumnezeu a zis: Căutaţi, mai întâi Împărăţia Cerurilor şi toate celelalte se vor adăuga vouă pentru aceea ţi-am grăit ţie aşa. Deci, chiar de am minţit, iată, că n-am greşit, fiindcă am izbândit şi ai câştigat.” Iar, de aceasta aflând, preacuviosul papă şi patriarh a Alexandriei, Ioan cel Milostiv, l-a făcut, pe acesta, bun sfetnic şi preot pentru că vrednic era şi cinstitor de Dumnezeu. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.

* „Biserica” NU este ceva formal, o clădire pictată cu vitralii, etc, CI ESTE STAREA SUFLETEASCĂ FORMATĂ DIN TOŢI CEI CARE CRED ŞI MĂRTURISESC CURAJOS ADEVĂRUL NEŞTIRBIT – DREAPTA CREDINŢĂ ORTODOXĂ – REVELATĂ DE ÎNSUŞI MÂNTUITORUL IISUS HRISTOS, FIUL LUI DUMNEZEU, DUMNEZEU-OMUL, credinţă NEmodificată, NEmodernizată, NEschimbată, NEadaptată „vremurilor”, deci NEŞTIRBITĂ DE EREZIE, ORICARE AR FI ACEASTA.

 

.