Sfânta noastră Biserică prăznuiește, astăzi pe toți cei doisprezece Apostoli ai Domnului nostru Iisus Hristos, ca pe unii, care s-au nevoit a răspândi, până la marginile lumii, dreapta credință creștină și a vesti tuturor marginilor pământului pe Hristos Dumnezeu, chemând toate neamurile la mântuire. Ei au fost chemați la apostolie chiar de Domnul Însuși, și au fost martorii propovăduirii patimilor și Învierii Sale, ca să-L mărturisească, apoi, printre oameni. Astfel, Sfântul Apostol Petru, se numea Simon, mai înainte de a fi chemat de Domnul. El a propovăduit Evanghelia, mai întâi, în Iudeia, apoi în Antiohia, în Pont, Capadochia, în Asia, Bitinia, Galatia, și după tradiția Bisericii, a mers și la Roma. În cele de pe urmă, fiind răstignit de Nero împăratul, cu capul în jos, s-a dus la cele cerești.

Sfântul Apostol Andrei, „cel întâi chemat”, era fratele Sfântului Petru. După tradiție, el a propovaduit credința lui Hristos în toate țările de pe lângă Marea Neagră și în Dobrogea, după care, s-a întors în Tracia și s-a dus în Grecia, iar la Patras, a fost răstignit pe o cruce în forma literei X, „Crucea Sfântului Andrei”.

Sfântul Apostol Iacob, fiul lui Zevedeu, a fost numit de Domnul, „fiul tunetului”, ca și fratele său, Sfântul Ioan Evanghelistul. Împreună cu acesta, și cu Petru, a văzut Schimbarea la Față a Domnului pe Tabor. După Înălțarea la cer a Domnului, el a propovăduit cuvântul Lui Dumnezeu în Ierusalim și în Iudeea și a fost ucis de Irod Agripa, cu sabia.

Sfântul Apostol Ioan Evanghelistul, numit și Teologul, adică, cuvântătorul de Dumnezeu, era ucenicul iubit, care, la Cină și-a rezemat capul pe pieptul lui Hristos, iar, lângă Cruce, a stat cu Preacurata Fecioară și s-a învrednicit a se numi fiu al ei. Acesta a propovăduit Evanghelia în Efes și în toată Asia și a scris Evanghelia a patra, Apocalipsa  și cele trei Epistole din Noul Testament. El a adormit, în Domnul, la Efes, bătrân fiind cu anii.

Sfântul Apostol Filip era din Betsaida Galileii, cetatea lui Petru si Andrei. Acesta a adus la Hristos pe Natanail și a propovăduit pe Hristos, în părțile Asiei, cu sora sa Mariam, a avut sfârsit mucenicesc, în Ieropole, din Frigia.

Sfântul Apostol Bartolomeu, a propovăduit pe Hristos, o vreme, împreună cu Apostolul Filip, în Asia, iar, după moartea acestuia, a mers până în India, și a tâlcuit, pentru indieni Evanghelia scrisă de Sfântul Matei. S-a dus, apoi, de acolo, în Armenia cea Mare și în Albana a primit  moarte de mucenic.

Sfântul Apostol Toma este cel căruia i se mai spunea și „Geamănul” și care a pipăit rănile Mântuitorului, după Învierea Lui. A purtat lumina Evangheliei până în părțile Indiei și a murit străpuns de săgeți, pentru Hristos.

Sfântul Apostol Matei, care pe când era vameș, se numea Levi, lăsând toate, n-a pregetat să meargă dupa Hristos. Și, fiind scriitor, a scris cel dintâi, Evanghelia Domnului, în limba ebraică, și, apoi, aceeași Evanghelie, în grecește. El a propovăduit pe Hristos în toată Etiopia și, tradiția spune, Apostolul a primit moarte de mucenic, fiind ars pe rug, în Etiopia.

Sfântul Apostol Iacob al lui Alfeu, a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu în multe țări din răsărit, închinătoare la idoli. Deci, nenumărate neamuri aducând la Hristos, a primit moarte de mucenic, iar, cei ce s-au întors la credință, l-au numit „sămânța dumnezeiască.”

Sfântul Apostol Iuda Tadeul, este acela care a propovăduit pe Hristos în Iudea, în Galileca și în Samaria, în Arabia, în Siria și în Mesopotamia. Și, fiind spânzurat de un lemn, de slujitorii idolilor, din părțile Araratului, și-a pus sufletul pentru Domnul său.

Sfântul Apostol Simon Zilotul era din Cana Galileii. A propovăduit cu mult zel, cuvântul mântuirii în Mauritania și, din Africa, până în Britania. Și, răstignit fiind de cei necredincioși, și-a dat lui Dumnezeu duhul său.

Sfântul Apostol Matia a fost ales în locul lui Iuda, vânzătorul, numărându-se cu cei unsprezece Apostoli. El a propovăduit pe Hristos în Capadochia și în Etiopia. Și acolo, multe pătimind, cu moarte năpraznică s-a săvârșit.

Sfântul mare Apostol Pavel, care în urma tuturor, a fost chemat de Sus, de la Domnul, la apostolie, s-a arătat vas ales al lui Hristos, că L-a purtat pe Domnul neamurilor şi al împăraţilor de la Ierusalim şi până la Roma. Deci, şi-a săvârşit nevoinţa alergării sale, fiind ucis de Nero, cu sabia. Drept aceea, acest Sfânt Apostol se prăznuieşte, de către Biserică, împreună cu Sfântul Petru, ca unul ce, mai mult decât alţi Apostoli, s-a ostenit, cu bunăvestirea lui Hristos. Dumnezeului nostru slavă!

.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ierarh Ghelasie de la Râmeț

.

Sfantul Ierarh Ghelasie de la Râmeț a trăit în secolul al XIV-lea, mai întâi ca sihastru pe valea pârâului Râmeț din Munții Apuseni și apoi ca egumen al Mănăstirii Râmeț din județul Alba. Pe peretele bisericii de la Râmeț, perete care desparte naosul de pronaos, se afla gravată  inscripția: „Scris-am eu mult greșitul robul lui Dumnezeu Mihul zugravul de la Crișul Alb în timpul Arhiepiscopului Ghelasie, anul 1377, 2 iulie, în zilele regelui Ludovic”. Această inscripție este prima mențiune a unui întâistătător ortodox al Transilvaniei în istoria Bisericii noastre.

Conform tradiției, Sfântul Ghelasie avea doisprezece ucenici cu care împreună se ruga, postea și săvârșea sfintele slujbe. Nu mânca decât sâmbăta și duminica, iar în celelalte zile se hrănea doar cu Sfintele Taine.

Sfântul Ghelasie era atât părintele sihaștrilor din Munții Râmeț, cât și al sătenilor din Țara Moților. Mulți dintre oamenii stăpâniți de duhurile necurate au primit vindecare prin rugăciunile sale, conform istoriei locului.

La trecerea sa la cele veșnice, trupul Sf. Ghelasie a fost îngropat lângă vechea biserică a Mănăstirii Râmeț. Cu timpul a devenit necunoscut locul în care acesta a fost înmormântat.

Moaștele sale au fost descoperite în anul 1925, când, în urma unei ploi torențiale, a fost văzut un cap de om care a înconjurat de trei ori vechea biserică a Mănăstirii Râmeț și s-a oprit lângă sfântul altar. Alte două capete au fost scoase la suprafață de ape. Capetele au fost îngropate în partea dreaptă a vechii biserici. S-a hotărât dezgroparea lor după ce călugării au văzut că zăpada se topea în fiecare an deasupra locului în care au fost așezate capetele. Capul Sfântului Ghelasie a fost identificat după ce o femeie bolnavă de epilepsie s-a vindecat după ce s-a atins de el.

Pe 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe române a hotărât canonizarea oficială a Sfântului Ghelasie și trecerea numelui său în calendarul ortodox. Canonizarea solemnă s-a oficiat la Râmeț la data de 29 iunie 1992. Pomenirea Sfântului Ierarh Ghelasie de la Râmet se  face, în fiecare an,  la data de 30 iunie.

 

 

.