Au fost ostaşi în armata romană în legiunile de la Dunăre şi îşi îndeplineau serviciul militar la Durostorum, în provincia romană Moesia Inferior. În cursul unui război pe care Imperiul Roman l-a purtat împotriva perşilor, în anul 298, împăraţii de atunci, Diocleţian şi Galeriu au hotărât să îndepărteze din armata romană pe toţi aceia care erau creştini, considerând că aceştia nu luptă cu destulă vitejie pentru a apăra hotarele sau integritatea Imperiului Roman. Astfel, în cetatea Durostorum au mărturisit pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi au suferit pentru El moarte martirică doi ostaşi din armata romană şi anume Marcian şi Nicandru. Aflându-se că sunt creştini şi recunoscând ei înşişi acest lucru, au fost aruncaţi în închisoare şi îndemnaţi să nege pe Hristos şi să jertfească zeilor. Refuzând aceste îndemnuri la apostazie au fost supuşi la mai multe chinuri, însă nu au renunţat la credinţa creştină, ci au rămas statornici în credinţa lor şi l-au mărturisit în continuare pe Iisus Hristos. Astfel, din dispoziţia imperială în ziua de 8 iunie 298 li s-au tăiat capetele.

Aducerea cinstitelor moaşte ale Sfântului marelui Mucenic Teodor Stratilat

Sfântul mare Mucenic Teodor a patimit pentru Hristos, pe vremea păgânului împărat Licinius, în cetatea Iraclia, unde Sfântul era dregător. Iar vremea sfârșitului său a fost în ziua de 8 a lunii februarie. Acum, în această lună și zi, se cinstește aducerea cinstitelor sale moaște, din cetatea Iraclia, în patria lui, în Evhaita. Că, așa a poruncit Sfântul lui Uar, sluga sa, căruia, la pătimirea lui, i-a zis: „Trupul meu să-l duci în Evhaita, în țara strămoșilor mei.” Deci, cel care va voi să știe toate cele despre acest Sfânt, să citească pătimirea lui, cea pe larg scrisă. Noi, aici, vom pomeni minunea cea luminată, care s-a făcut cu icoana lui, despre care mărturisesc Sfântul Anastasie Sinaitul și Sfântul Ioan Damaschin. Și minunea a fost așa: Este un loc, departe de cetatea Damascului, ca la patru mii de pași, care se numește Carsat, unde era biserica Sfântului are Mucenic Teodor Stratilat. Acest loc, l-au luat turcii în stăpânirea lor și au început a locui acolo, au intrat în biserica Mucenicului și au pângărit-o cu toate necurățiile. Că au au băgat în ea dobitoacele lor și femeile și copii lor. Și era acolo, închipuit pe perete, cu vopsele, chipul Sfântului mare Mucenic Teodor. Și, într-o zi, șezând mulți turci în biserica aceea  și vorbind între ei, unul a luat un arc și o săgeată și încordându-l, a tras în icoană. Și s-a înfipt săgeata în umărul cel drept al Sfântului și, îndată, a curs sânge din icoană, ca dintr-un om viu.

Și, văzând acea minune, turcii s-au mirat, însă n-au ieșit din biserică, ci locuiau în ea, mai departe. Și erau acolo douăzeci de saracini cu femeile și copiii lor, și, în puține zile, ca loviți de o amară moarte, toți au pierit. Iar cei ce locuiau afară din biserică, în aceeași vreme, au rămas întregi și sănătoși. Și spune Cuviosul Anastasia Sinaitul, despre icoana aceea, pe care însuși a văzut-o, că era pe ea urme de sânge, care cursese din rană. Această minune a fost spre înfricoșarea turcilor celor necredincioși, iar nouă, credincioșilor, spre învățătură, ca să știm că datori suntem a cinsti Sfintele icoane, că prin ele, ni se dă și lucrează întru noi, darul cel minunat al Dumnezeului nostru.

Întru această zi, viaţa Cuviosului Zosima fenicianul (sec.VI)

    Cuviosul Zosima era de neam fenician, din Siidi, un sat din Fenicia, ca la douăzeci de stadii departare de cetatea Tirului. Acesta, în viața monahicească deprinzându-se cu înfrânarea, cu postirea și cu alte fapte bune ce străluceau la dânsul, atât de mare dar și-a dobândit de la Dumnezeu, încât, nu numai că era liber de toată tulburarea, în cugetul lui, ci și pe cele ce erau să fie și pe cele ce se făceau în locuri îndepărtate, le vedea, ca și cum ar fi fost acolo, mai înainte-văzător fiind. Iar mănăstirea lui era aproape de același sat, Siidi, în care s-a născut. I s-a întâmplat, odată, când era în Cezareea Palestinei, unde într-acea vreme, cârmuia, ca episcop cuviosul Ioan Hozevitul, după numele mănăstirii Hozevit care era nu departe de Ierusalim, lângă calea ce duce spre Ierihon. El fusese luat fără voia lui, și sfințit episcop, pentru viața lui cea îmbunătățită.

Întru aceeași cetate a Cezareei, viețuia un oarecare bărbat, de bun neam, anume Archesilae, dregător cu cinstea, împodobit fiind cu evlavie și cu toate faptele cele bune. La aceasta era găzduit Cuviosul Zosima, fiind primit de dânsul cu cinste. În vremea când a căzut Antiohia, starețul a început a suspina, a se tângui cu greu și a ofta din adâncul inimii. Și atâtea lacrimi a vărsat, încât, a udat pământul cu ele. Apoi, cerând o cădelniță, a umplut-o cu cărbuni aprinși și cu tămâie și a cădit pe toți cei ce erau acolo. După aceea, s-a întins la pământ, în chipul crucii, și a început cu rugăciuni și cu laude a milostivi pe Dumnezeu. Atunci, Archesilae l-a întrebat: „Pentru ce te-ai tulburat așa?” Iar el, cu mare glas, a răspuns: „Glasul înfricoșatei sfărâmări și al căderii Antiohiei a răsunat în auzul meu și în urechile mele, a pătruns.” Iar Archesilae și ceilalți ce erau acolo, minunându-se, au însemnat, scriind ceasul acela, întru care Cuviosul a spus aceasta. Iar, după aceea, degrabă au aflat că, chiar atunci s-a întâmplat tot ceea ce zisese starețul, căci Antiohia a căzut în vremea în care starețul, plângând, a vestit căderea ei.

Iarăși, Cuviosul Zosima, într-o oarecare vreme mergând la Cezareea, avea cu sine un asin, care ducea lucrurile Cuviosului, cele de nevoie. Deci, i-a ieșit în cale un leu, care, răpind asinul, s-a dus cu el în pustie. Iar Sfântul Zosima, a plecat după el. Și, după ce leul a mâncat asinul și s-a săturat, s-a apropiat de el starețul, și, zâmbind, i-a zis: „Deci, așa, prietene, calea, acum, îmi este mai grea, fiindcă de bătrânețe, am slăbit și nu pot să duc în spate povara pe care o puneam pe asin. Pentru aceea, să porți tu sarcina, dacă vrei să scapi de mine, deși este împotriva firii tale lucrul acesta. Iar, după aceea, te vei întoarce către năravul tău cel dintâi, sălbatic și de fiară.” Atunci, leul, uitându-și mâina sa cea firească, a început a se gudura pe lângă dânsul și a se face blând, ca un miel. Și, prin însăși gudurarea sa, a arătat semn de ascultare. Iar Sfântul Zosima, punând pe leu povara pe care o ducea asinul, acesta a dus-o până la porțile Cazareei, unde, Sfântul, luându-și povara, a slobozit iarăși fiara în pustie. Prin aceasta s-a arătat puterea Domnului cea nemărginită, care supune robilor Săi, în ascultare, chiar în fiarele cele sălbatice. Pe de altă parte, s-a arătat, că omului celui îmbunătățit, care se supune cu adevărat Domnului, toată cealaltă făptură, deși necuvântătoare și neînțelegătoare, i se supune, și ea, lui, și îi slujește. Și, în sfârșit, se arată și sfințenia Cuviosului Părintelui nostru Zosima fenicianul. Drept aceea, slava fie Dumnezeului nostru, pentru toate, acum și pururea.

Întru această zi, cuvânt din Pildele lui Solomon, pentru învăţătura fiilor

    „Ascultați, fiilor, învățătura tatălui, și luați aminte, ca să înțelegeți socotința (Pilde 4,1), pentru că dar bun vă dau vouă, cuvântul meu să nu-l părăsiți. Că, și eu am fost fiu, ascultător al tatălui meu și iubit eram de maica mea. Ei mă învățau și-mi ziceau: „O, de s-ar înrădăcina cuvântul nostru în inima ta. Păzește poruncile și nu le uita. Câștigă-ți înțelepciunea și să nu te abați de la graiurile gurii mele, nici să treci cu vederea cuvântul meu. Nu lepăda înțelepciunea și ea te va păzi. Iubește-o și ea te va păzi pe tine. Începătura înțelepciunii este a câștiga înțelepciune, și cu prețul a tot ce ai, capătă priceperea. Caut-o pe ea și te va înălța pe tine. Cinstește-o pe ea, ca să te cuprindă și să dea capului tău cununa binecuvântată și te va împodobi cu diademă de mare cinste. Ascultă, fiule, și primește cuvintele mele și anii vieții tale se vor înmulți. Eu te voi învăța calea înțelepciunii și te voi purta pe căile dreptății. Când vei merge, pașii tăi nu vor șovăi și chiar de vei alerga, nu te vei poticni. Ține cu tărie învățătura și nu o părăsi; păzește-o, că ea este viața ta. Nu apuca pe calea celor fără de lege și nu păși pe drumul celor răi. Ocolește-l și nu merge pe el, treci pe alăturea și du-te mai departe. Că ei nu dorm, până nu făptuiesc răul și nu-i prinde somnul, fărădelege și beau vin căpătat prin asuprire.” Iar pe noi să ne izbăvească Dumnezeu din toate acestea. A Lui este slava, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

 

 

 

.