Acesta a fost unul din cei 12 Apostoli ai Mântuitorului și era galilean. I se dă numele de Canaanitul și de Zilotul, spre a-l deosebi de Sfântul Petru și de Sfântul Simeon „fratele Domnului”, urmașul Sfântului Iacob la episcopia Ierusalimului. Tradiția spune că el ar fi fost mirele de la nunta din Cana, unde Mântuitorul a prefăcut apa în vin, ceea ce văzând, Simon s-a lipit de Iisus și s-a învrednicit a-i fi ucenic, cu mult zel, pentru toată viața.

Evangheliile îi dau numele de Canaanitul (Matei 10, 4), cel de fel din Cana și de Zilotul (Luca 6, 15), arătând râvna și strădania lui de a sluji, prin cuvânt și cu viața, Evanghelia mântuirii tuturor oamenilor, vestită de Hristos Domnul. După altă tradiție, Sfântul Simon, înainte de a se întâlni cu Mântuitorul, ar fi făcut parte din partida evreilor zeloți, care ridicau poporul la răzvrătire și nu plăteau tribut romanilor. Este, cu alte cuvinte, trecutul său, pe care Simon, ca și alții, l-a părăsit, devenind „pescar de oameni”, în slujba lui Hristos.

După pogorârea Duhului Sfânt, Sfântul Apostol Simon n-a pregetat a călători în ținuturi îndepărtate, pentru a lumina popoarele cu lumina Evangheliei, mergând în Egipt și în Mauritania și aprinzând în suflete candela nestinsă a mărturisirii lui Hristos. Pretutindeni, pe unde și-a purtat pașii, pe urmele lui s-au înfiripat în inimi, nădejdi noi, au crescut bucurii duhovnicești, a rodit mântuirea, începând înălțarea oamenilor spre Dumnezeu. O tradiție spune că ar fi mers până și în Britania. Întorcându-se, însă, în părțile Răsăritului, Sfântul Simon a mers în țara perșilor. Multă împotrivire a întâlnit propovăduirea lui în sufletul păgânilor, văzând înmulțirea numărului creștinilor în țara lor. Aceștia, prinzând pe Sfântul Apostol, l-au răstignit în orașul Snanir, din Persia.

Și așa, printr-o pătimire, după același chip cu a Mântuitorului Hristos, Sfântul Apostol Simon și-a săvârșit viața răstignit de necredincioși.


Întru această zi, pomenirea Cuvioasei Isidora
.
    În mănăstirea de fecioare a Tebenisiotilor, ce este în Tebaida, a fost o oarecare fecioară, cu numele Isidora, care, pentru Dumnezeu se prefăcea că este nebună, ca și cum ar fi fost îndrăcită. Și, întru atâta defăimare, de toate surorile era – despărțită, încât nici hrană împreună cu dânsa nu voia să guste vreuna, ci, de toate era defăimată, iar ea, pe toate acestea, cu tăcere și cu mulțumire le răbda. Și întotdeauna, în bucătărie se ostenea și în celelalte ascultări mănăstirești, tuturor slujind și neferindu-se de locurile cele mai necurate ale mănăstirii. Și niște osteneli ca acestea le suferea neîncetat, încât nici un ceas nu se odihnea, ci, de dimineață până seara, în orice lucru se afla, își trudea trupul său. Iar uneori se făcea că este îndrăcită, tăinuindu-și, cu înțelepciune, fapta bună, înaintea celor ce o vedeau pe ea, și se împlinea întru dânsa cuvântul acesta al Apostolului: „Dacă se pare cuiva că este înțelept între voi, în veacul acesta, nebun să se facă, ca să fie înțelept.”

Și erau în mănăstirea aceea fecioare călugărite, la numar trei sute, și toate, după rânduiala mănăstirii, purtau pe capul lor scufie, iar ea cu o cârpă proastă și urâtă își acoperea capul său. Și nici una, cândva, nu a văzut-o mâncând vreo bucată de pâine sau la masă stând și fiertură gustând, întru toată vremea vieții sale, ci numai rămășițele și fărâmițurile aduna de pe masă și cu acelea se hrănea. Și nu făcea nici o mâhnire nimănui, nici ea, vreodată, nu s-a mâniat sau necăjit, tăcea, nerăspunzând nici uneia vreun cuvânt.

Într-o viață aspră ca aceasta, fericita Isidora, multă vreme petrecând, s-a făcut descoperire despre dânsa cuviosului Părinte Pitirunm bărbat sfânt și foarte îmbunătățit, care petrecea în pustia ce se numea Porfinit. Acestuia, stându-i în față îngerul Domnului i-a zis: „Pentru ce te trudești, în minte, pentru viața ta cea îmbunătățită și ți se pare că ești mare, stând într-acest loc pustiu? Voiești ca să vezi o femeie mai îmbunătățită și mai plăcută lui Dumnezeu decât tine? Sculându-te, dar, mergi în mănăstirea de femei, cea din Tabenesiot, și vei afla acolo pe una, ce poartă o cârpă urâtă pe capul ei: aceea este mai bună înaintea lui Dumnezeu decât tine, de vreme ce, în atâta sobor petrecând și tuturor de-a pururea slujind și de la toate în batjocură fiind, niciodată, cu inima sa, nu s-a despărțit de la Dumnezeu, ci, totdeauna, cu mintea ei întru Dumnezeu adâncită este, iar tu, la singurătate aici, singur petrecând și niciodată de aici, cu trupul ieșind, toate cetățile, cu mintea ta, le străbați.”

Iar marele Pitirun, îndată sculându-se, s-a dus la Tabensisiot. Și, ajungând la mănăstirea de bărbați, a rugat pe egumenul ca să poruncească, celor din ascultare, să-l ducă pe el la mănăstirea de fecioare. Și, de vreme ce cuviosul acesta părinte era slăvit între părinți și foarte cinstit, pentru sfințenia vieții lui și pentru bătrânețile lui, cu sârguință l-au trecut pe el peste râul care despărțea mănăstirile și l-au dus până la mănăstirea de fecioare. Acolo, el, intrând în biserică, și obișnuita rugăciune făcând, s-a rugat ca toate surorile să vină înaintea lui, ca să le vadă pe ele. Și, adunându-se la dânsul toate, n-a văzut cuviosul pe aceea de care i se făcuse lui înștiințare, de la înger, și pentru care venise, și le-a zis: „Să aduceți la mine pe toate surorile, că, iată, precum socotesc, una nu este aici.” Și grăiau lui călugărițele: „Iată, toate suntem înaintea cinstitei feții tale.” Zis-a starețul: „Lipseste una, de care mie îngerul Domnului mi-a spus.” Și au zis acelea: „Toate aici suntem, părinte, fără numai una, care în bucătărie a rămas, neavând minte, că este îndrăcită.” Și le-a grăit lor părintele: „Să o aduceți și pe aceea la mine, ca să o văd pe ea, că pentru dânsa am venit aici.” Deci, s-au dus după dânsa și o chemau pe ea, iar ea nu voia să meargă, că înțelesese cu duhul descoperirea ce se făcuse starețului, pentru dânsa. Și călugărițele, luând-o pe ea, cu sila o trăgeau, zicându-i: „Marele părinte Pitirun te cheamă pe tine.”

Iar, după ce au adus-o înaintea starețului, văzând-o pe ea acela și cunoscând-o că ea este cea despre care îngerul îi spusese lui, că vedea darul lui Dumnezeu, peste ea, a căzut la picioarele ei, zicându-i: „Binecuvântează-mă, ama” (că ama se tălmăcește, maică duhovnicească), iar ea, asemenea, a căzut înaintea lui, zicând: „Tu pe mine mă binecuvântează ava, domnul meu.” Și, văzând acest lucru, toate celelalte s-au minunat mult și au zis către dânsul: „Să nu-ți fie ție necinstea aceasta, o, ava, că îndrăcită este aceasta.” Răspuns-a către dânsele Pitirun Cuviosul: „Voi sunteți îndrăcite, iar aceasta mai mare este înaintea lui Dumnezeu, decât mine și decât voi toate și este tuturor nouă ama și rog pe Dumnezeu ca să mă învrednicească de partea ei, în ziua Judecății.” Și aceasta auzind-o, toate fecioarele au căzut la picioarele starețului, cu plângere mărturisindu-și toate relele, ce făcuseră fericitei Isidora, necăjind-o pe ea în toate ceasurile. Iar marele stareț, împreună cu Cuvioasa Isidora, cu deadinsul, au făcut rugăciune către Dumnezeu pentru surori, ca să li se ierte lor greșelile.

După aceea, Cuviosul, învățând din destul pe toate surorile și multe pentru folosul sufletului vorbind, binecuvântându-le, pace le-a dat lor și s-a întors la locul său, slăvind pe Dumnezeu, Cel ce l-a învrednicit pe el a vedea pe roaba Sa, cea ascunsă. Iar Cuvioasa Isidora, după ducerea starețului, nesuferind să fie cinstita de surori, a ieșit, în taină, din mănăstire și în locuri neștiute s-a ascuns până la mutarea ei cea către Dumnezeu.

În acest fel, a fost viața plăcutei lui Dumnezeu, celei tăinuite, care sub chipul nebuniei, ca sub un acoperământ, a slujit Domnului în taină, iar acum, în ceruri, își ia de la Dumnezeu plata, înaintea tururor viețuitoarelor cerești, cu care, împreună sălășluindu-se, slăvește pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, pe Unul Dumnezeu în Treime.

Întru această zi, cuvânt pentru folosul sufletesc

.

    Omule, toate le-ai luat de la Dumnezeu: înţelegere, gând, meşteşug şi minte. Şi toate îţi sunt supuse ţie: cele de pe pământ, din munţi, din ape şi din văzduh şi spre hrană ţi s-au dat ţie. Ci, însă, împrumut ţi s-au dat, ca, adică, să plăteşti, în locul acestora: dreptate, dragoste, blândeţe, smerenie şi milostenie. Iar Acela îţi va da ţie daruri, pe care ochiul nu le-a văzut şi urechea nu le-a auzit, nici la inima omului nu s-au suit, pe care le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El.

   Omule, până ce eşti în priveliştea vieţii acesteia, până ce târgul nu s-a risipit, cumpără-ţi ţie, cu milostenia la săraci, mila lui Dumnezeu; cu smerenia, veşnica slavă; cu dreptatea, viaţa cea nesfârşită, cu curăţia, cununa; cu blândeţile, intrarea în Rai; cu rugăciunea, viaţa cea împreună cu îngerii. Cumpără-ţi ţie cu osteneala, odihna, cu privegherea, faţa nevăzută a lui Dumnezeu, iar cu postul şi cu setea, desfătarea bunătăţilor celor veşnice. Omule, să-ţi fie în cap mintea şi priceperea; iar, în ochi, privirea lui Dumnezeu, iar în partea de jos pământul, întru care vei merge; în urechi, ascultarea Scripturilor: în inimă, suspinarea pentru păcate: pe limbă, adevărul: în gură, rugăciunea, în mână, darea la săraci, în suflet, nemânierea; în trup, curăţia; în pântece, flămânzirea; în genunchi, închinăciunea către Dumnezeu. Şi, de le vei păzi pe acestea, vei fi fiu al luminii şi părtaş al Împărăţiei Cerului şi moştenitorul bucuriei celei veşnice şi vieţuitor al Ierusalimului Celui de sus vei fi. Dumnezeului nostru, slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.

 

 

 

 

 

.