Cuviosul Părintele Mihail a trăit pe vremea împărăției lui Leon Armeanul și a fost închinat, încă din copilărie, de maica sa, slujirii lui Dumnezeu. Și, precum s-a învrednicit a fi de un nume cu îngerii, așa și viață îngerească desăvârșită avea, în curăție feciorească viețuind, și cu celelalte fapte bune și lui Dumnezeu plăcute, fiind împodobit.

Deci, din tinerețe luând viața monahicească, se nevoia împreună cu un bun prieten al său, Teofilact al Nicomidiei, în zilele Sfântului Tarasie, patriarhul Constantinopolului, de către care, amândoi, au fost trimiși  la o mănăstire, zidită la țărmul Mării Negre. Și atât au sporit în ostenelile pustnicești, încât și îndrăzneală au câștigat în rugăciunile lor către Dumnezeu; și veneau credincioșii din ținuturi îndepărtate la dânșii, pentru binecuvântare și duhovnicească povățuire, iar ei, încă, și mai mult, se păzeau de demonul mândriei.

Și, strălucind, ca o rază de stea, viața cea îmbunătățită a Cuvioșilor Părinți, Preafericitul patriarh Tarasie i-a socotit că sunt vrednici de treapta cea înaltă a arhieriei. Deci, cei doi smeriți călugări, au fost așezați episcopi: Sfântul Teofilact, episcop în Nicomidia, iar Cuviosul Mihail, episcop în Nicomidia, iar Cuviosul Mihail, episcop al Sinadelor. Și păstoreau cu cinste poporul lui Hristos, prin cuvântul și prin chipul lor creștinesc de viețuire. Apoi, ducându-se Sfântul Patriarh Tarasie, din viața aceasta, și venind Nichifor cel Înțelept, la scaunul Bisericii din Constantinopol, s-a pornit, iarăși, viforul luptei împotriva Sfintelor icoane. Că rău credinciosul Leon Armeanul, fiind vătămat de aceasta rătăcire, a pornit prigoana asupra Bisericii lui Hristos, Sfintele icoane numindu-le idoli și lepădându-le, iar pe cei ce se închinau lor, chinuindu-i și pierzându-i în multe feluri. Și a izgonit pe fericitul patriarh Nichifor și pe ceilalți dreptcredincioși arhierei de la scaunele lor, iar în locul lor, a ridicat pe eretici, cei de un gând cu el. Și se vedea atunci urâciunea pustiirii în locul cel sfânt.

Deci, a adunat patriarhul, în grabă, pe cei mai de seamă arhierei ai vremii și au mers, cu toții, la împărat și i-au amintit de dreapta credință, cea hotărâtă la cel de al șaptelea Sinod a toată lumea, de la Niceea, din anul 787, și osândirea celor ce alungă icoanele din biserici. Atunci s-a arătat și Sfântul Mihail episcopul, că este vestit mărturisitor al dreptei credințe și mustrător al ereziei. Dar, împăratul nu s-a înduplecat ci, întărit în rătăcirea lui, a prins a înfricoșa pe episcopi cu pedepse grele. Nimeni însă nu s-a înspăimântat, iar Cuviosul Mihail l-a mustrat cu îndrăzneală pe Leon împăratul, zicând: „Cinstesc Sfânta icoană a Mântuitorului meu Iisus Hristos și a Preacuratei Fecioare, Maicii Sale și a celorlalți Sfinți și mă închin lor. Iar de a ta poruncă nu mă îngrijesc și de nimic o socotesc.”

Și a fost osândit să fie surghiunit din lor în loc, ca și ceilalți episcopi dreptcredincioși, departe de bisericile lor. Iar de mulțimea necazurilor și de istovirea oboselilor, Cuviosul Mihail a închis ochii în scurtă vreme. Și așa, alergarea cea bună și-a sfârșit și îndoită cunună a primit, pentru răbdarea și statornicia lui în dreapta credință, că s-a adăugat, ca un arhiereu lângă arhierei și lângă mucenici, ca un mucenic, întru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru.


Întru această zi, pătimirea Sfântului Mucenic Mihail monahul (sec. IX)

Sfântul Mucenic Mihail a trăit în cetatea Edesei, fiu din părinți binecredincioși. După sfârșitul lor, Mihail a împărțit averile sale săracilor și s-a dus la Ierusalim, ca să vadă Sfintele Locuri. Și era atunci Ierusalimul stăpânit de agareni. Și, închinându-se Sfintelor Locuri, s-a dus în Lavra Sfântului Sava și s-a făcut monah. Iar, după o vreme, a fost trimis, de învățătorul său, la Ierusalim, ca să vândă lucrul mâinilor lor. Și l-a întâmpinat pe el un eunuc al Seidei, împărăteasa agarenilor, care, luându-l pe el, l-a dus la împărăteasa lui, că avea vase foarte frumoase, din lucrul cel iscusit al mâinilor sale. Și împărăteasa văzând, pe monah tânăr cu vârsta și frumos la față și uscat de post, s-a rănit la inimă și a început a-l amăgi pe el spre fărădelege, zicându-i: „Împlinește-mi pofta mea și, de ești bolnav, eu te voi îngriji pe tine”. Iar fericitul Mihail a zis: „Bolesc pentru păcatele mele, sunt, însă, rob al Domnului meu Iisus Hristos și nu mă supun ție.” Și-l silea pe el împărăteasa la lucrul cel fără de lege, precum, oarecând, în Egipt, femeia lui Putifar, pe Iosif cel preafrumos. Dar feciorelnicul Mihail se lepăda, zicând: Nu este cu putință mie a face acest lucru, de vreme ce sunt monah și m-am făgăduit ca, până la moarte, să-mi păzesc, lui Dumnezeu, curăția trupului meu, fără de prihană.”

Și acea femeie spurcată, văzând că monahul cel curat nicidecum nu vrea să-i împlinească pofta păcatului ei, s-a umplut de rușine și de mânie și a poruncit să-l bată pe el cu bețe. După aceea, a trimis pe monah legat, la împăratul, fiindcă nu era departe de Ierusalim, ca pe un hulitor al credinței lor. Iar împăratul, cercând cele despre dânsul, l-a dezlegat pe el și-l ruga să fie părtaș la credința lui Mahomed. Iar Mihail a zis: „Să nu-mi fie mie, să las pe Dumnezeul meu și să urmez dracului.”

Și împăratul cercând să-l câștige cu făgăduieli, Sfântul Mihail a zis: „Un lucru cer de la tine, ori la starețul meu mă slobozește, ori, în numele Dumnezeului meu, botează-te, ori prin sabia ta către Hristosul meu trimite-mă.” Iar împăratul a poruncit ca să-l adape pe el cu otravă, purtătoare de moarte. Iar el, bând otrava, nevătămat a rămas după cuvântul lui Hristos de la Evanghelie: „Chiar ceva dătător de moarte de vor bea, nu-i va vătăma” (Marcu, 16, 18). Și, rușinându-se, împăratul a poruncit ca, pe robul lui Hristos, să-l taie cu sabia în mijlocul Ierusalimului.

Iar monahii mănăstirii Sfântului Sava, luând trupul lui, l-au dus în lavra lor și au pus, cu cinste, împreună cu sfinții părinți, pe Mucenicul lui Hristos Mihail, slăvind pe Hristos Dumnezeu.

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Grigorie Dialogul

Un oarecare ostaș, din cetatea Roma, îmbolnăvindu-se de o boală grea, a murit și trupul lui, ca un trup fără de suflet, zăcea. Însă, degrabă, sufletul, iarăși, i s-a întors în trup și, venindu-și întru sine, spunea cele ce văzuse, încât întâmplarea a fost arătată multora. Deci, spunea așa: „Era un pod sub care se vedea o priveliște întunecoasă, un miros nesuferit și o negură ieșind de acolo și, pe sub pod, curgea un pârâu. Iar, în preajma podului aceluia, erau niște livezi alese, înverzite și împodobite cu felurite flori și cu ierburi frumos mirositoare. Și niște cete de oameni, cu haine albe, se vedeau a fi prin ele. Și atâta miros de bună mireasmă era în locul acela, încât cei ce erau duși și petreceau acolo se umpleau de acea bună mirosire. Acolo erau felurite locașuri, pline de multă lumină. Încă, era acolo zidită și o casă minunată și împodobită cu podoabe de aur, însă, a cui era, n-a putut să afle. Iar, pe malul râului aceluia, erau și alte multe lăcașuri. Și, de unele dintr-însele, se apropia un miros urât și o ceață, ce ieșeau de acolo.  Iar la podul cel mai înainte-zis, era un lucru de mirare, că, adică, din cei nedrepți, de voia cineva să treacă pe dânsul, cădea în râul acela întunecos și puturos. Iar drepții, în care nu se aflau greșeli, treceau pe dânsul, cu picioare slobode și fără de grijă.

Deci, acolo, în acele înfricoșătoare locuri, zicea el, a văzut spânzurat cu capul în jos, pe un oarecare Petru, ce fusese mai mare în rânduiala bisericească și murise cu patru ani mai înainte, și care, acum, cu o grea legătură de fier era legat. Și, întrebându-l pe el, pentru ce pătimește, i-a spus lui că, ori de câte ori i se poruncea lui să bată pe cineva, pentru vreo greșeală, el mai mult îl bătea, din patima sa cea sălbatică, decât din porunca ce i se da. Iar, ca acestea așa sunt, știu toți cei ce-l cunosc pe el”. Dumnezeului nostru slavă, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

 

Tot întru această zi, pomenirea Sfintei Mironosiţe Maria lui Cleopa

Astăzi este pomenită și Sfânta Maria lui Cleopa, rudă a Maicii Domnului. Maria lui Cleopa mironosite2l-a urmat pe Mântuitorul Iisus Hristos cu credință și nu l-a părăsit nici în ceasul pătimirilor și răstignirii.
I-a ajutat, alături de celelalte sfinte mironosițe, pe Iosif din Arimateea și pe Nicodim să coboare trupul Domnului de pe Cruce și să-l așeze în mormânt. Sfintele femei mironosițe, în dimineața Sfintei Învieri, ducându-se să ungă cu miresme trupul Domnului, au găsit piatra răsturnată și pe îngerul Domnului care le-a spus că Hristos a înviat.

 

 

 

.