Marele Mucenic Eustatie

Acest Sfânt și Mare Mucenic Eustatie a fost un vestit căpitan de oști, pe vremea împăratului Traian (98-117). În lume, el se numea Plachida, iar soția sa Tatiana și, când nu era plecat cu oastea, trăiau la Roma cu cei doi copii mici ai lor. Erau oameni bogați și, măcar că erau păgâni cu credința, erau foarte milostivi spre săraci.

Deci, fiind odată la o vânătoare cu mai multi prieteni, a dat peste o cireadă de cerbi. Urmărindu-i, a văzut cum din cireadă s-a despărțit un cerb mare și frumos și, începând el singur să gonească după acest cerb, pe când se apropia să-l ajungă, Plachida a văzut între coarnele cerbului cinstita Cruce a lui Hristos, strălucind mai mult decât soarele și pe dânsa chipul lui Hristos, și a auzit un glas venind de la Cruce și zicând: Pentru ce mă gonești Plachida? Eu sunt Hristos. Mergi la unul din preoții mei creștini și el îți va arăta calea pe care s-o urmezi„.

Deci, s-au botezat, el și toată familia lui, și i s-a dat lui Plachida numele de Eustatie, soției sale numele de Teopista, iar celor doi fii ai săi, Agapie și Teopist. Și i-a învățat pe ei preotul calea mântuirii, descoperindu-le lor și ispitele și încercările, sărăcia și primejdiile ce aveau să vină asupra lor. Și-i îndemna pe ei să primească și să rabde acele necazuri, acum, în viața aceasta. Iar el a zis:Doamne, de nu se poate altfel să treacă acele ispite, dă-mi-le acum să le rabd, fără numai trimite-mi și ajutorul Tău, ca să nu mă biruiască răutatea lor„.

Și îndată, atâta război i-a dat lui ucigașul de oameni, diavolul, cât și-a pierdut și averea, pe femeia sa a văzut-o luată în robie, pe fiii lui răpiți de fiare sălbatice, iar pe sine ajuns la mare sărăcie și înstrăinare. Și a trăit, astfel, ca paznic la țarinele oamenilor, cincisprezece ani, într-un sat din Egipt în sărăcie și smerenie, ca Însuși Domnul. În vremea aceea, purtând razboi cu alte popoare, romanii au fost înfranți. Împăratul Traian și-a adus aminte de Plachida, viteazul căpitan, și a pus să-l caute. Și l-a aflat în satul unde era. Pe drumul spre Roma, a aflat, apoi, și pe soția și pe copiii săi. Și l-a chemat împăratul și iarăși, după biruință, și-a luat cinstea cea dintâi.

Deci, murind Traian și venind la tron tiranul Adrian (117-138), Eustatie a avut din nou parte de suferință. Chemat să intre în templu, să aducă jertfă idolilor, cu toată familia, și Eustatie nevrând a se supune, împăratul a poruncit ca Eustatie și familia sa să fie dați la fiare; dar sălbăticiunile nici nu se atingeau măcar de dânșii. Atunci, împăratul i-a osândit la moarte, prin arderea de vii, într-un bou de aramă, înroșit în foc. Și așa își primiră sfârșitul.

 

Întru această zi, cuvânt despre un preot, pe care l-a oprit episcopul de a sluji

 

Ne spunea nouă Filon, robul lui Hristos, că, de demult, pe vremea prigonirii creștinilor, un oarecare episcop a oprit pe un preot de la slujbă, dintr-o anumită pricină.

Deci, s-a dus preotul acela în altă parte pentru niște trebuințe și acolo l-au prins păgânii și, mult chinuindu-l, nu s-a lepădat de Hristos și i-au tăiat capul și s-a făcut mucenic al lui Hristos. Iar, după puțină vreme, a încetat gonirea și stăpânul cetății aceleia, văzând minunile Sfântului Mucenic, i-a zidit o biserică și, luând moaștele lui, le-a așezat în raclă și le-a pus pe ele înăuntru, în altarul bisericii. Deci a chemat tot poporul și pe episcop, vrând să facă sfințirea bisericii.

Și, în vremea când preotul vrea să facă începutul slujbei de seară, s-a mișcat racla și a iesit afară din biserică, nedusă de nimeni, și o frică și o mirare i-a cuprins pe toți cei ce erau în biserică. Iar poporul a adus funii și a tras racla în biserică, la locul ei. Apoi, a doua oară, când episcopul a dat pace, iarăși racla a ieșit îndată din biserică. Iar domnul acela, văzând aceasta, s-a temut și a început, smerindu-se foarte, a se plânge către Dumnezeu, zicând: „Pentru păcatele mele, nu voiește Sfântul să locuiască în biserică”. Asemenea și tot poporul plângea, tânguindu-se, privind la această minune. Iar în noaptea ce a sosit, s-a arătat Sfântul Mucenic episcopului, zicându-i: „Pentru ce vă învinuiți între voi, ca și când n-aș voi să petrec cu voi în biserică? Ci rogu-te și te osetenește să mergi în cetate la episcopul meu, și-l silește pe el, să mă dezlege pe mine de canon, că m-a oprit de la slujbă. Și de aceea, nu pot sluji cu voi acum în biserică, ci ies afară. Cununa muceniciei am luat-o însă fața lui Dumnezeu n-am văzut-o, că întru despărțire sunt. Dar să nu gândești că mă vei dezlega tu pe mine, că nu voi putea sluji cu voi, nici fața lui Hristos a o vedea, pentru că El a zis ierarhilor Săi: Ori pe câți veți lega pe pământ, vor fi legați în ceruri”. Și aceasta zicând, s-a făcut nevăzut.

Iar a doua zi, episcopul a spus aceasta domnului aceluia și, auzind el acestea de la episcop, s-a mângâiat. Deci, episcopul, luând pe câțiva clerici, s-a dus la episcopul cel numit de Sfântul și i-a spus lui toate cele despre Sfântul Mucenic. Și acela, degrabă sculându-se, a mers împreună cu cei ce veniseră. Deci, venind, s-a închinat Sfântului Mucenic și i-a zis: „Hristos, Cel ce te-a legat pe tine prin smerenia mea, să te dezlege pe tine, acum, prin vărsarea sângelui tău pentru numele Lui. Intră și să fii cu noi”. După aceea, aducând racla în biserică, au săvârșit slujba. Deci, mai mult nu s-a mai mișcat racla de la locul ei și minuni multe făcea.

Drept aceea dar, iubitorilor de Hristos, să cunoașteți cât de mare este rânduiala arhierească, pentru că pe câți îi leagă pe pământ, legați vor fi și în ceruri, și pe câți îi dezleagă pe pământ, dezlegați vor fi și în ceruri.

 

 

 

.