Acest Sfânt era din Armenia Mare, de neam împărătesc și a trăit pe vremea împărăției lui Dioclețian și a marelui Constantin. De mic copil a fost dus în Cezareea Capadochiei și a fost crescut în creștineasca credință, în care s-a botezat.
Deci, desăvârșindu-se în cuvântul mântuirii, s-a aprins de marea dorință de a merge să binevestească Evanghelia în țara sa și la neamul armenilor. Și Dumnezeu întărea cu minuni cuvântul și viața Sfântului Grigorie, slujitorul Său. Multe chinuri a îndurat din partea neamului partilor și, mai ales, din partea lui Tiridate, împăratul lor, care jertfea Artemidei, idolul său, și nu putea suferi credința în Hristos a Sfântului. Văzând însă semnele ce se făceau, la urmă, Tiridate împăratul a deschis singur ochii la lumină și a primit botezul. Ca urmare, toată Armenia s-a întors la credința creștină în Hristos, poporul sfărâmând capiștele idolești și zidind biserici.

Și a fost sfințit Sfântul Grigorie, de către Leontie al Cezareei Capadochiei, fiind cel dintâi episcop al armenilor, și sfințind preoți, a botezat tot poporul, până la cel din urmă sătean. Iar împăratul Tiridate, dăruia îndestulă avere bisericilor lui Dumnezeu. Și multe mănăstiri a întemeiat, întru care bine înflorea evanghelica desăvârșire. Tot el a purtat flacăra credinței la multe alte neamuri de pe lângă Marea Caspică și a ajuns și în Caucaz.

Sfântul Grigore a păstorit Biserica Armeniei 31 de ani. Este al treizeci și șaselea episcop, care a semnat pe lista celor 318 Părinți de la Niceea (325). Se spune că el a înființat alfabetul armenesc și că el a tălmăcit și Biblia în limba armenilor. O părticică din moaștele sale se află la biserica „Sfântul Gheorghe Vechi” din București. Se mai spune, de asemenea, că de la hirotonia sa ca episcop, Sfântul petrecea vreme îndelungată în singurătate și prin munți. Deci, foarte multe și preaslăvite mununi făcând, și la prea adânci batrânețe ajungând, cu pace s-a mutat către Domnul.

 

Întru această zi, pomenirea Sfintelor Mucenițe Ripsimia, Gaiani și alte treizeci și două cuvioase Mucenițe femei și fecioare

Aceste două Sfinte femei erau de neam slăvit și mare și au trăit pe vremea împărăției lui Dioclețian și a lui Tiridate, împăratul parților. Ele erau fecioare dăruite cu frumusețe, fiind călugărite. Deci, fiindcă n-au voit a se însoți cu împăratul Tiridate, Ripsimia împreună cu Gaiani au fugit în părțile Armeniei. Aflând însă de aceasta, Tiridate, împăratul acestor locuri, a trimis și le-a adus acasă. Și o silea pe Risimia către nelegiuita împreunare, dar cu puterea lui Hristos, n-a biruit-o pe ea. Și nedobândindu-și dorința, zăcea ca un mort. Deci, fugind ea, ostașii împăratului gonind-o și prinzând-o, mai întâi i-au rupt hainele, apoi, legându-i mâinile dinapoi, i-au tăiat limba și trupul i l-au ars și i-au scos ochii și, fiind tăiată în bucăți, și-a dat fericitul ei suflet. Au fost uciși cu ea încă șaptezeci de bărbați creștini și treizeci și două femei. Iar viteaza Gaiani a fost străpunsă prin gât și, fiind despuiată de piele până la sâni, a fost zdrobită cu pietre și i s-a tăiat capul.

 Întru această zi, cuvânt al Sfântului Efrem, despre descoperirea Sfintei Jertfe

Grăia Sfântul Efrem despre un frate, că, fiind sobor într-o Duminică, sculându-se, după obicei, să intre în biserică, l-a batjocorit pe el diavolul, zicându-i lui în cuget: „La ce mergi în biserică? Ca să primesti pâine și vin, ca și când ar fi Trupul și Sângele lui Hristos? Nu te batjocori”. Iar fratele, crezându-și cugetul, n-a mers la biserică, după obicei. Însă frații îl așteptau pe el, că așa era obiceiul în pustia aceea: nu făceau sobor, adică rugăciuni, până nu se adunau toți frații. Deci, l-au așteptat pe el mult și el nu venea. Iar unii dintre ei, sculându-se, au mers la chilia lui, zicând că fratele cumva s-a îmbolnăvit, sau, poate, a și murit. Și cum au venit la chilia lui, l-au întrebat pe el: „Pentru care pricină n-ai venit la sobor, frate?” Iar el se sfia și se rușina a le spune lor. Încă, cunoscând ei sfatul cel cu rău meștesug al diavolului, au căzut la picioarele lui cu umilință, ca să le spună și lor sfatul cel diavolesc. Iar el le-a mărturisit lor, zicând: „Ierați-mă, fraților, dar cum m-am sculat, după obicei, ca să merg la biserică, mi-a zis mie un cuget, că nu este Trupul și Sângele lui Hristos acolo unde mergi, ci iei numai pâine și vin.

Deci, dacă voiți să vin cu voi împreunî, ântîriți-mi mie cugetul pentru Sfânta Jertfă”. Iar ei au zis: „Scoală-te și să vii cu noi și ne vom ruga lui Dumnezeu ca să-ți ajute și văzută să-ți arate ție puterea Lui cea tăinuită și nevăzută”. Și, sculându-se, a venit la dânsii în biserică. Și s-a făcut rugăciune la Dumnezeu pentru acest frate, ca să i se arate lui puterea tainelor celor dumnezeiești. Și când au început a face sobor, adică rugăciune, l-au pus pe fratele în mijlocul bisericii, iar el, până la slobozirea soborului, n-a încetat cu lacrimi a-și spăla fața sa. Apoi, după sobor, adică după slobozirea de la rugăciune, chemându-l pe el, părinții și frații l-au întrebat zicând: „Cele ce ți-a arătat ție Dumnezeu, spunându-ne nouă, ca și noi să ne folosim”. Iar, el, cu lacrimi, a început a zice: „În vremea când s-a citit învățătura Apostolului și când a stat diaconul și a citit Sfânta Evanghelie, atunci am vzăut acoperământul bisericii deschis și se vedeau cerurile și fiecare cuvânt al Evangheliei, ca focul se făcea și se vedea până la cer; și după ce s-a făcut sfârșitul Evangheliei și după aducerea Dumnezeieștelor Daruri la altar, chemând clericii pe Duhul Sfânt, am văzut cerurile deschise și foc pogorându-se împreună cu mulțime de Sfinți Îngeri, iar deasupra lor alte două fețe preafrumoase, a căror frumusețe a o spune nu este cu putință, că era lumina lor ca fulgerul și în mijlocul celor două fețe era un prunc mic; Îngerii stăteau în jurul Sfintei Mese, iar fețele cele două stăteau desupra, pe Sfânta Masă, iar Pruncul în mijlocul lor. Iar, după ce s-a făcut sfârșitul Dumnezeieștilor Taine, s-au apropiat slujitorii din cler, ca să frângă Pâinea punerii-înainte și am văzut eu cele două fețe, care erau deasupra, pe Sfânta Masă, că au legat mâinile și picioarele pruncului celui din mujlocul lor și au scos cuțitul și au junghiat pe Prunc și au vărsat Sângele Lui în Paharul ce era pe Sfânta Masă, și sfărâmând Trupul Lui, pâinea și vinul erau Trupul și Sângele Domnului. Atunci, mi-am adus aminte de Apostolul care zice: „Paștele noastre, Hristos, S-a junghiat pentru noi”. Iar când se apropiau frații, ca să primească Sfânta Împărtășanie, s-a făcut minune: că li se da lor și Trupul cel de carne, iar după ce primeau, zicând: Amin, Trupul se făcea Pâine în mâinile lor. Și eu, dacă am venit să primesc, mi s-a dat Trupul și nu puteam să-l primesc, apoi, am auzit un glas în urechile mele, zicându-mi: Omule, pentru ce nu primești? Au nu este aceasta ceea ce ai căutat tu? Și am zis: Milostiv, fii Mie, Doamne, că Trup de carne nu pot să primesc. Și iarăși, mi-a zis mie: Dacă ar fi putut omul să primească Trup, Trup ar fi aflat, precum și tu l-ai aflat. Dar nu poate nimeni să primească Trup, pentru aceasta a poruncit Dumnezeu, ca la Sfânta Jertfă Trupul Domnului să se prefacă în pâine iar Sângele Lui în vin. Ca, adică, dacă crezi, să primești ceea ce ai în mâini. Și îndată ce am zis: Cred Doamne, și Amin, Trupul cel ce era în mâinile mele s-a făcut pâine. Și, lăudând pe Dumnezeu, am primit Sfânta Jertfă.

Iar, după ce s-a isprăvit cântarea soborului și au venit clericii, împreună am văzut, iarăși, pe Prunc în mijlocul celor două fețe. Și am văzut acoperământul bisericii deschis și dumnezeieștile Puteri și înălțându-se la cer și Pruncul în mijlocul fețelor”. Acestea auzindu-le, frații multă umilință au primit și s-au dus pe la chiliile lor, înălțând slavă lui Dumnezeu.

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gurã de Aur, despre mărturisirea păcatelor

Mărturisiți-vă păcatele voastre, pentru că, prin mărturisire se vindecă rănile cele sufletești, precum și vătămarea trupească, arătându-se la doctor, se tămăduiește iar cea tăinuită, boală mare face, iar mai pe urmă aduce moarte. Asemenea și păcatele cele tăinuite omoară și trupul și sufletul și bucurie fac diavolului. Mare și bun lucru este mărturisirea păcatelor, pe când tăinuirea lor este bucurie satanei. Cineva, amăgindu-se grăiește: „Astăzi să-mi fac plăcerea mea, iar mâine mă voi pocăi”. Dar cine știe de va ajunge sau nu ziua de mâine? Că, fără de veste, vine moartea și-l pierde pe el. Iar, dacă este cineva cărturar, apoi diavolul îi bagă lui în cap un gând, zicându-i: „Tu îți știi și singur gândurile tale și ceea ce zice Scriptura știi, precum și ceea ce Sfinții Părinti au poruncit; deci tămăduiește-te si singur, fără duhovnic”. Nu asculta gândurile acelea și nu zăbovi a-ți tămădui, mărturisindu-ți, păcatele tale, ca să fii iertat și în veacul de acum și în cel viitor.

 

 

 

.