Să aveți înștiințare, fraților, că întru această zi este Înainteprăznuirea Nașterii Preasfintei și de Dumnezeu Născătoarei și pururea Fecioarei Maria. Să vă adunați deci în biserici la rugăciune, pentru că în această zi este începutul mântuirii noastre. Că întru această zi, pe noi cei ce am călcat poruncile lui Dumnezeu și am căzut în adâncul răutăților și ne-am făcut robi patimilor, Domnului Dumnezeul nostru, vrând să ne izbăvească din această robie și să Se pogoare spre izbăvirea noastră și cu o nouă zidire să ne înnoiască pe noi, a trimis pe îngerul Său și a binevestit drepților Ioachim și Ana nașterea Preasfintei de Dumnezeu Născătoarei, adică pe aceea care este, după trup, Maica Domnului nostru Iisus Hristos.

Drept aceea, acum și noi, fraților, cu bucurie ajungând la această zi, să ne sârguim spre lucruri bune și să ne luminăm candele noastre cu milostenie, cu credință și cu dragoste, că prin aceasta sufletul și trupul se luminează, precum și Apostolul grăiește: „Credința fără de fapte moartă este”. (Iacob, 2, 26). Drept aceea, se cuvine să câștigăm lângă credință milostenia cu dragoste, pentru că aceasta înalță la cer și ușile Împărăției le deschide. Că, „cela ce miluiește pe săraci, împrumut dă lui Dumnezeu”. Și iarăși zice: Milă voiesc, iar nu jertfă. Drept aceea, dar, vă rog, să nu trecem altături de ce ne este de folos, adică nici de cel flămând, nici de cel gol, nici de străin, ci să-i primim pe ei ca pe Însuși Hristos, ca să ne primească și pe noi Hristos Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile acelora, și veșnica Împărăție să ne dăruiască, pe care a gătit-o celor ce-L iubesc pe El.

Întru această zi pomenirea Sfântului Mucenic Sozont (†288)

    Mucenicul Sozont a fost din țara Licaoniei și era păstor de oi. Purtându-și turma prin singurătăți și ferit de vălmășagul lumii păgâne, tânărul păstor a avut fericirea de a crede în Dumnezeul cel viu, în Hristos, și umbla cugetând cu dragoste la legea Domnului, ziua și noaptea. Că, unde era el cu oile, se adunau și ceilalți păstori, copii și bărbați, și el îi învăța să cunoască pe unul Dumnezeu cel adevărat, povățuind în acest fel și turma cea cuvântătoare la pășunea cea bună. Și darul Domnului era cu dânsul, că pe mulți păgâni i-a adus la Sfântul Botez.

Deci, ajungând odată cu turma lângă un stejar mare, unde era și un izvor de apă, a ațipit într-un somn dulce și a văzut o dumnezeiască vedenie, care îl chemă pe el la nevoința mucenicească, arătând apoi că și locul unde se află el acum, avea să fie de folos multora, că mulți vor afla mântuire printr-însul, proslăvind pe Dumnezeu. Drept aceea, sculându-se el, a încredințat oile și a lăsat la locul acela arcul său și trei săgeți, spre pomenirea lui, iar el a intrat în cetatea Pompeiopol, unde, văzând mulțimea păgânilor și puțină creștinătate, l-a durut inima de aceasta. Și, intrând într-o capiște idolească, a luat mâna cea de aur a idolului, pe care a sfărâmat-o și a dat-o săracilor. Deci, căutând păgânii mâna idolului, n-o găseau și au început a da la chinuri pe alții. Atunci, Sfântul Sozont, nerăbdând să vadă oameni nevinovați chinuiți în locul său, venind, a mărturisit singur dregătorului Maximian fapta sa. Și a mărturisit pe Hristos Dumnezeul nostru și Făcătorul și Purtătorul de grijă a toate.

Deci, întrebat fiind pentru ce a îndrăznit a face un lucru ca acesta, el a răspuns: „Am făcut aceasta ca să vă încredințați că idolul vostru, de ar fi fost Dumnezeu adevărat și viu, s-ar fi împotrivit și nu m-ar fi lăsat să fac rău, iar acum aurul l-am dat celor ce aveau trebuință de el.” Acestea auzind dregătorul, și-a vărsat asupra lui Sozont toată furia caznelor sale. A fost bătut cumplit și i s-au frânt mâinile și picioarele. Sozont a îndurat toată cruzimea cu credință tare. Dar în acele cazne și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

 

Tot întru această zi, pomenirea Sfinților Simeon și Amfilohie de la Pângărați

Sfântul Cuvios Simeon s-a născut la începutul sec. al XV-lea într-un sat din apropierea orașului Piatra Neamț. Încă din tinerețe, și-a arătat dragostea pentru Dumnezeu și a ales viața monahală, intrând în obștea Mănăstirii Bistrița.

Începând să tânjească după liniștea pustiei, a luat binecuvântare de la egumenul Mănăstirii Bistrița și, împreună cu încă doi ucenici ai săi, la anul 1432, s-a retras în isihie, pe malul stâng al pârâului Pângărați, la poalele muntelui numit „Păru”.

Sporind mult cu darul Sfântului Duh, ajungând sihastru desăvârșit și dascăl iscusit al rugăciunii inimii, s-au adunat în jurul lui ucenici iubitori de liniște, așezământul lui fiind cunoscut mult timp cu numele de Sihăstria lui Simeon. Sfântul Voievod Ștefan cel Mare i-a dăruit, în 1461, bani și ajutor să înalțe o mică biserică de lemn, cu hramul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir. Biserica a fost sfințită la 26 octombrie de Mitropolitul Teoctist 1, când l-a hirotonit preot pe Simeon, care a devenit astfel, primul întemeietor și egumen al Mănăstirii Pângărați, ce s-a numit până în 1508 Schitul lui Simeon.

Sfințenia Cuviosului Simeon se arată și prin aceea că, după moarte, a strălucit și prin sfintele sale moaște, care au fost cinstite de Ștefan Voievod. Despre aducerea moaștelor Sfântului Simeon vorbește Ieromonahul Anastasie, în Cuvântul său despre zidirea Sfintei Mănăstiri Pângărați: „După ce s-au întors turcii și s-a potolit vrajba robiei și s-a făcut pace, atunci a trimis Ștefan Voievod și i-a adus sfintele lui moaște într-o raclă cinstită și le ținea în vistieria sa cu cinste. Apoi, luând o parte din sfintele lui moaște, le-a oprit pentru blagoslovenie și cu aromate cu bune miresme și cu tămâie le tămâia totdeauna spre credința și buna întărire a dreptei-credințe a domniei sale, iar mai vârtos pentru dragostea și căldura duhovnicească ce avea mai-nainte către dânsul; iar rămășița sfintelor lui moaște cu cuviință sfințită și cu cinste le-a îngropat în cetatea Socevei”.

Această aducere a sfintelor lui moaște se pare că a avut loc spre sfârșitul anului 1484, când se știe că ucenicii cuviosului s-au întors din nou la sihăstria lor întemeiată de Sfântul Simeon Ieroschimonahul.

Sfântul Cuvios Amfilohie s-a născut în anul 1487, în nordul Moldovei. Intrând în viața monahală, de tânăr, la Mănăstirea Moldovița, a venit la Pângărați în anul 1508, unde a îndrumat obștea mănăstirii timp de 56 de ani.

Despre el vorbește leromonahul Anastasie de la Mănăstirea Moldovița, care l-a cunoscut personal: „Din copilăria sa s-a nevoit în viața călugărească, fiind mărturisit de toți pentru faptele lui cele bune. Și până la bătrânețe bine și-a ocârmuit viața sa; în foame și în sete, în răbdare și întru osteneale, întru toată nevoința duhovnicească. Și sfârșitul vieții sale bine au săvârșit: că a dat țărna țărnei și s-a dus în calea cea lungă a părinților, luându-și plata ostenelilor sale de la Dreptul Judecător și cu cinste fiind îngropat de ucenicii săi”.

Nevoințele sale nu au fost trecute cu vederea de Stăpânul tuturor, ci au atras cu ele purtarea Sa de grijă și ocrotirea Sfântului Dimitrie. Astfel, în urma unei minuni prin care Sfântul Dimitrie s-a arătat domnitorului Alexandru Lăpușneanu, acesta a zidit pentru cuviosul Amfilohie și ucenicii săi o mănăstire cu hramul Sfântului Dimitrie. „Cu bunăvoirea lui Dumnezeu și cu sporirea Preasfântului Duh și cu ajutorul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ostașul lui Hristos, s-au zidit și s-au săvârșit Sfânta Mănăstire întru numele Sfântului Mucenic și s-au sfințit de Grigorie, Mitropolit al Socevei, în anul 1560 din porunca lui Alexandru Voievod”.

În anul 1566 Cuviosul Amfilohie Sihastrul, cunoscând că i se apropie sfârșitul vieții, a adunat pe toți fiii săi duhovnicești și le-a dat cuvântul său cel mai de pe urmă. A lăsat egumen la Pângărați în locul său pe leromonahul Teodorit, ucenicul său, iar el s-a retras la Moldovița, mănăstirea lui de metanie.

Aici fericitul Amfilohie a primit marele și îngerescul chip al schimniciei sub numele Enoh, ca cel ce întotdeauna se înalță cu inima și cu dorirea către cele cerești, adăugând osteneli peste osteneli, timp de încă patru ani de zile. Iar în anul 1570, aflând de la Duhul Sfânt ceasul morții sale, s-a împărtășit cu Sfintele Taine și și-a dat cu pace sufletul în brațele Domnului nostru Iisus Hristos, în 7 septembrie, la șapte ceasuri din noapte, în zilele lui Bogdan Voievod. Întrucât Cuviosul Amfilohie a fost cinstit încă din viață ca sfânt, îndată după mutarea sa din trup, părinții celor două mănăstiri, Moldovița și Pângărați, îl prăznuiau anual la data săvârșirii sale.

 

Întru această zi, cuvânt din Limonar, despre nevoință

    Ne spunea nouă monahul Atanasie: „Mi-a venit mie odată un gând, zicându-mi: Oare ce va fi celor ce se nevoiesc aici? Și m-a răpit pe mine Domnul. Și a venit cineva zicându-mi: Să vii în urma mea. Și m-a dus la oarecare loc plin de lumină și m-a pus pe mine lângă înseși ușile a căror vedere nu este cu putință a o spune. Și am auzit, ca și cum ar fi înlăuntru mulțime fără număr, din cei ce laudă pe Dumnezeu. Și, bătând noi în ușă, ne-a răspuns cineva din lăuntru, zicând: Ce voiți acum? I-a grăit lui cel ce mă purta pe mine. Să intrăm aici, voim. Iar el a răspuns, zicând: Aici nu intră nimeni care petrece în lenevire. Iar, dacă voiți să intrați, mergeți și vă nevoiți, socotind nimic toate ce sunt în lumea aceasta trecătoare”.

Întru această zi, cuvânt despre un frate ce s-a pocăit

    Ava Polihronie, preotul, mi-a spus, grăind: „Șezând eu odată în mănăstirea ce se cheamă Perghie, lângă Iordan, am văzut acolo un oarecare frate lenevindu-se și nicidecum săvârșind slujbele sfintei Duminici. Iar după puține zile, pe același frate l-am văzut prăznuind sfânta slujbă cu toată sârguința și osârdia, petrecând toată pravila de la început până la sfârșit. Atunci i-am zis lui: Iată, frate, acum bine faci, ia aminte la tine însuți și de mântuirea sufletului tău. Iar el mi-a zis mie: „Stăpâne părinte, eu acum o să mor. Și după trei zile a răposat.” Iarăși, acel Polihronie mi-a spus mie, grăind: „Răposând un frate din aceeași mănăstire, mi-a zis mie iconomul: Cu dragoste, mergi să aduci vasele fratelui, în chilia mea. Și începând noi a le aduce, am văzut pe iconom plângând, căruia i-am zis: Pentru ce plângi așa, rogu-te părinte? Iar el a zis: Astăzi vasele fratelui meu le aduc, iar după doua zile, alții vor aduce pe ale mele. Și așa, a treia zi a răposat și acela, precum a proorocit”.

Întru această zi, cuvânt din Pateric

    Un bătrân schitean petrecea în muntele ce se numește Paisie și i-au adus lui un îndrăcit și l-a tămăduit. Iar acela i-a adus lui un săculeț plin de bani și bătrânul nu vrea să-i primească. Deci, văzându-l pe dânsul mâhnit, bătrânul a oprit săculețul deșert, și i-a zis lui: „Aurul dă-l de pomană saracilor!” Și a făcut bătrânul din săculet un pieptar, că era din păr și era aspru. Și multă vreme l-a purtat ca să roadă lui trupul.

 

 

 

 

.