Cutreierând prin ţări străine
Am simţit mereu
Că… nicăieri nu-i ca acasă…
Acasă… adică în ţara mea…
Nicăieri nu am avut în suflet
Acel urlet interior
Care strigă limpede
AICI E LOCUL TĂU!!! NU EŞTI STRĂIN!!!
Oriunde te-ai afla
Ţara te cheamă
Căci românul
E legat cu mii de odgoane…
Nevăzute…
De pământul acesta…
Aceste frânghii au fost împletite
De strămoşi
De-a lungul veacurilor…
De istorie însângerată…
Acest pământ e plin
De cruci…
În cimitire, pe biserici,
Şi în sufletele noastre
Întipărite…
De aceea, omule,
Nu te chinui
Să rupi aceste frânghii
Căci nu vei reuşi nicidecum…
Ci…mai rău…te vei încurca în ele…
Şi vei fi mai legat…
Şi ţintuit la pământ
De chemarea aceasta
A străbunilor…
Române de azi
Ai grijă mare
Şi vino acasă!!!
Căci nu poţi să fugi
La nesfârşit prin lume…
Prin străini…
Vino acasă
În singurul loc
Dat de Dumnezeu
Unde poţi spune cu adevărat
ACASĂ!!!
Şi nu uita că strămoşii
Au lăsat moştenire pământul acesta
Dimpreună cu bucata de cer
De deasupra lui…În chip nedespărţit…
NICĂIERI NU-I CA ACASĂ, ROMÂNE, NICĂIERI!!!!
.
Cu dor, Pr. Andrei
.
.
