Râul frate cu Prutul,
Granița românescului pământ,
Întărită de sfântul voievod
Veghetor la hotară…
Aici, sufletul meu simte,
Că se termină lumina
Și începe întunericul…
Am luat pământ de pe malul
Nistrului…
Și era negru și sărac,
Nefertil și fărâmicios
Era tare negru, nefiresc de negru…
Și m-am întrebat de ce este așa
Și răspunsul a venit iute…
NISTRUL ERA NEGRU DE SUPĂRARE!!!
Și… pe unde udau undele sale
Pământul devenea negru, neobișnuit de negru…
Și l-am întrebat: – Frate Nistrule,
De ce ești atât de tulburat??? Atât de mâhnit???
Păi, cum să nu fiu…
Când undele mele sunt amestecate
Cu sânge… de atâta timp…
Și când încă mai este sânge
De curând curs
Din vinele fiilor Moldovei
În războiul nedrept transnistrean…
Cum să nu fiu supărat?!!!
Când malul celălalt e vărsător de sânge
Și… când valurile mele…
Sunt duse de vânturi turbate
Muscălești,
Vânturi vitrege… Ce bat cu ură
Spre Basarabia…
Cum să nu fiu mâhnit??!!
Când văd că Fiara Roșie nu a dispărut
Și că urmașii acesteia fac ravagii…
Și ce grozav bat vânturile vitrege,
Ale… necredinței, ale urii de frate…
Cum să nu fiu supărat?!!!
Când mușcară din pământul Moldovei Mari a lui Ștefan
Și înstrăinară Tighina cea voievodală…
Am plecat trist… lăsând în urmă
Granița cea adevărată a țării mele…
Singură… nesigură…
Și pe bietul Nistru
Cu supărările sale ce nu mai contenesc…
Curgând spre nicăieri…
Lovit de vânturi apocaliptice…
Și răzbunându-se pe malurile sale…
Înnegrindu-le mânios….
Îl simt în spatele meu
Cum scrâșnește, cum se învolburează,
Cum mușcă din maluri…
Așa încât… nimeni care îl privește…
Nu se poate îndoi de …
Durerile lui…
Nistrule, frate, Nistrule frate al meu!!!!!
Cu mare emoție, ajungând de curând pe malul Nistrului,
Pr. Andrei
.
.
