Noam Chomsky, unul dintre cei mai proeminenți intelectuali în viață astăzi, a întocmit o listă cu cele 10 strategii de manipulare a mass-media.

Elementul primordial al controlului social este strategia distragerii atenției, care este de a distrage atenția publicului de la problemele importante și schimbările care urmează să fie decise de elitele politice și economice eden, prin tehnica inundarii sau potopului de distrageri de atenție continue și informații nesemnificative.

Strategia de diversiune este, de asemenea, esențială pentru a împiedica publicul să fie interesat de perspective esențiale în știință, economie, psihologie, neurobiologie și cibernetică. Atenția publicului este distrasă de la adevăratele probleme sociale, ținută captivă de probleme care nu contează cu adevărat.

Ține publicul ocupat, ocupat, ocupat, fără timp de gândire, înapoi la fermă ca celelalte animale (citat din „arme tăcute pentru războaie liniștite”).

Această metodă este denumită și „soluție de reacție la probleme”. Se creează o problemă, o „situație” care se așteaptă să provoace un anumit răspuns public, pentru ca acesta să fie imboldul acțiunii pe care doriți să o fi acceptat. De exemplu: să conteste sau să escaladeze violența în orașe, sau să organizeze atacuri sângeroase cu scopul ca publicul să fie cel care să ceară legi și politici de securitate în detrimentul libertății. Sau: crearea unei crize economice pentru a-i determina pe oameni să accepte erodarea drepturilor sociale și desființarea serviciilor publice ca pe un rău necesar.

Pentru ca oamenii să accepte o măsură inacceptabilă, este suficient să o aplici treptat, cu picături, pe parcursul mai multor ani. Așa s-au implementat condițiile socio-economice radical noi (neoliberalism) în deceniile anilor 80 și 90: stat minim, privatizare, precaritate, șomaj în masă, salarii care nu au un venit decent sunt garantate cinstit, deci multe schimbări care ar fi declanșat o revoluție dacă s-ar fi aplicat deodată.

Un alt mod de a pune în aplicare o decizie nepopulară este de a o marca ca „dureroasă și necesară” pentru a obține acceptarea publicului pentru utilizarea viitoare. E mai ușor să accepți o viitoare victimă decât una imediată. În primul rând, pentru că efortul nu este la fel de mare. În al doilea rând, pentru că publicul, masele, tind întotdeauna să spere naiv că „mâine totul va fi mai bine” și că pierderile necesare ar putea fi evitate. Dă publicului mai mult timp să se adapteze la gândurile schimbării și să se resemneze să accepte asta când va veni momentul.

Majoritatea reclamelor vizează discursul de uz public larg, argumente, personaje și un ton deosebit de copilăresc care adesea se învecinează cu slăbiciune ca și când spectatorul ar fi o creatură de câțiva ani sau un savant mental în creștere ar fi. Cu cât încerci mai mult să înșeli spectatorul, cu atât ai tendința de a folosi un ton copilăresc. De ce? De ce? „Dacă cineva se adresează unei persoane ca și cum ar avea 12 ani sau mai mică, pe baza sugestibilității, va avea, într-o oarecare probabilitate, tendința de a avea un răspuns sau o reacție la fel de puțin critică ca cea a unei persoane de 12 ani. ani sau mai tineri (vezi Arme

Silențioase pentru Războaiele Liniștite”).

Exploatarea emoțiilor este o tehnică clasică de a trage o concluzie în analiza rațională și, în cele din urmă, în sensul critic al individului. Mai mult decât atât, prin folosirea registrului emoțional, poți deschide ușa de acces către inconștient pentru a implanta sau injecta idei, dorințe, frici și frici, constrângeri sau induce comportamente.

Pentru a face publicul incapabil să înțeleagă tehnologiile și metodele folosite pentru controlul și sclavia lor.

„Calitatea educației acordate claselor inferioare trebuie să fie cât mai slabă și mediocră, astfel încât distanța ignoranței dintre clasele de jos și clasele superioare să nu poată și să nu fie depășită de clasele de jos.”

Publicul ar trebui să creadă că e la modă să fii prost, vulgar și ignorant…

Pentru a-l face pe individ să creadă că este singurul vinovat pentru ghinionul său, datorită inteligenței, abilităților sau efortului lor inadecvat. Așadar, în loc să se răscoale împotriva sistemului economic, individul se devalorizează și se învinovățește, ceea ce, la rândul său, creează o datorie auto-indusă

.