„Nu tot omul tăcut e şi blând. Poţi fi tăcut, dar în suflet să fii mânios, să-i urăşti, să-i dispreţuieşti pe alţii.

Dacă cineva se regăseşte pe sine, îşi regăseşte propriul „eu” în aceste cuvinte – pocăiţi-vă, pentru că, dacă veţi reuşi să ascundeţi de oameni iritarea şi mânia cuibărite în inima voastră prin modul firesc şi tăcut al caracterului vostru ascuns, de Dumnezeu nu veţi putea ascunde nimic. Domnul Se uită fără opreliște în inima noastră şi ne va judeca după cele ce le avem în inimă.

Dacă mânia, care se revarsă în afară, îl demască pe cel păcătos, în cazul omului ascuns, acestuia îi vine greu să recunoască că nu are blândeţe. Astfel de oameni sunt consideraţi de Sfântul Ioan Scărarul „mai nefericiţi decât cei ce se înfuriau”.”