Dragi prieteni, camarazi, colegi,
Frați români,

Toate demersurile autorităților de a implementa tehnologia 5G în România au fost frânate și amânate cel puțin 3 ani de lupta neobosită a voastră, a noastră, a tuturor celor care s-au implicat, de la distribuirea postărilor până la trimiterea de petiții, participarea la proteste/mitinguri, întâlniri/dezbateri cu autoritățile, în instanțele de judecată și conceperea a mii de pagini de petiții și documente.

A fost o luptă crâncenă, însă ea nu trebuie să se oprească aici!

Prin inconștiență, rea voință și trădare, actele normative care facilitează implementarea 5G au fost, din păcate, adoptate în cele din urmă. În aceste zile are loc consultarea documentelor de licitație – ultima etapă legală în implementarea 5G în România! (https://www.ancom.ro/consultari-curente_270)

Acum este nevoie mai mult ca oricând de implicarea voastră, a noastră, a tuturor celor cu conștiința trează!

Vă rugăm cu toată ființa să fim uniți, activi, bine informați și să facem ca imposibilul să devină posibil!

Ce putem face: să transmitem cât mai mulți, sute și mii de mesaje către autorități în care să solicităm oprirea tuturor procedurilor de licitație pentru implementarea tehnologiei 5G în România și demararea de urgență a unor dezbateri ample asupra acestui subiect în care să participe specialiști din toate domeniile, inclusiv din sănătate și mediu și inclusiv reprezentanți ai societății civice.

Puteți aduce în sprijinul acestor solicitări toate argumentele tehnice, științifice, legale, de protecția sănătății, a mediului etc. de care aveți cunoștință (www.stop5gromania.ro are foarte multe informații pe care le puteți găsi prin simpla căutare după un cuvânt sau o expresie, informații pe care le puteți scrie într-o petiâie unică prin alegerile unice făcute voi) !

Cu cât vom trimite mai mulți și mai variat cu atât este de impact!

Petițiă cadru și adresele de email unde să transmitem mesajele sunt la http://stop5gromania.ro/20-07-2022-petitie-cadru-impotriva-licitatiei-pentru-5g/

Dacă ne vor ignora solicitările, atunci ultima cale de apărare a noastră în fața genocidarului 5G o constituie acțiunile în instanță, iar în acest caz este V-I-T-A-L să ne implicăm cu toții ! ! !

De asemenea, VĂ RUGĂM SĂ NE SPRIJINIȚI PRIN RECOMANDAREA UNOR AVOCAȚI (care vor putea fi și plătiți!), ori să vă implicați cei care aveți cunoștințe juridice – rugăm mesaje în privat la contact@stop5gromania.ro.

AVEM CREDINȚA CĂ PUTEM REUȘI PRIN ACȚIUNEA DETERMINATĂ, LA UNISON, A MAJORITĂȚII DINTRE NOI!

Inacțiunea noastră ne va costa scump pe toți și pe cei care vor veni după noi.

HAIDEȚI SĂ ACȚIONĂM ACUM CÂT ÎNCĂ SE MAI POATE OPRI MONSTRUL TEHNOLOGIC 5G!

#STOP5GRomânia #ÎmpreunăSePoate

.

❗👇✍️ URGENT SI IMPORTANT- STOP LICITATIA PENTRU 5G (mailchi.mp)

.

.

CITIȚI AICI TEXTUL IMNULUI ROMÂNIEI:

DEȘTEAPTĂ-TE ROMÂNE !!!

.

CĂUTAȚI ORICE CUVÂNT ORI EXPRESIE CARE VĂ INTERESEAZĂ DIN ACEST SIT, TASTÂNDU-L ÎN 

SECȚIUNEA ”CĂUTARE”

DIN PARTEA DREAPTĂ-SUS, APOI APĂSAȚI TASTA ENTER,

DACĂ FOLOSIȚI UN CALCULATOR (LAPTOP SAU DESKTOP),

SECȚIUNEA ”CĂUTARE” ESTE AȘA CUM ARATĂ IMAGINEA DE MAI JOS:

.

DACĂ FOLOSIȚI UN TELEFON MOBIL (SMARTPHONE),

SECȚIUNEA ”CĂUTARE” ESTE LA FINALUL ORICĂRUI ARTICOL DIN SITUL

WWW.ROMANORTODOX.INFO 

DEASUPRA SECȚIUNII ”ULTIMELE ARTICOLE”,

AȘA CUM SE VEDE ÎN IMAGINEA DE MAI JOS:

.

SĂ NE FIE DE FOLOS!

.

MĂRTURISEȘTE ADEVĂRUL, FĂ-ȚI DATORIA DE CREȘTIN,

DE A-ȚI IUBI APROAPELE CA PE TINE ÎNSUȚI,

ACUM, ASTĂZI, CÂT SE MAI POATE !!!

.

AȘA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU !

.

.