Iarnă. Semiîntuneric. Omăt peste tot.
Totul e de gheață…
Static… ăsta e cuvântul… static
Încremenit…
Și paraclisul… micul paraclis
E învăluit într-o frumusețe
Nepământeană…
Modul cum razele lunii
Cad pe acoperișul lui
Pe crucea plină de țurțuri
Este cu totul din altă lume…
Și brazii, brazii de la poartă,
Cu crengile apăsate de zăpadă
Lăsate pe acoperiș
Par niște brațe larg deschise
Care îmbrățișează mica biserică..
Precum brațele unui frate drag care parcă spune:
Stai liniștită soră !!! (către biserica de lemn)
Eu o să te apăr de vânturi nemiloase
Și de orice furtună!!
Dar…e liniște!!! Liniște de gheață…
Stau uluit și ascult liniștea
Și, simt micul paraclis cum că e VIU!!!
Liniștea începe să grăiască
Și, deși stau pe bancă, afară, în fața
Micii bisericuțe de lemn
Simt candela cum arde molcom
Lumânarea de ceară curată din vechiul sfeșnic
Se topește încet
Iar icoanele, icoanele vechi sunt… vii!!!
E atâta pace, atâta liniște
Încât ascult veșnicia…
Iar timpul s-a oprit în loc
Și a înghețat până și el… în
Mecanismele vechi și ruginite
Ale orologiului veșniciei…
Ce minunat e că nu mai simt
Curgerea timpului…
Stau nemișcat pe bancă
În fața cerului înstelat
Și mă simt ca parte integrantă
Dintr-un tablou de iarnă
Pictat chiar de Dumnezeu însuși…
Totul e minunat…
Stelele de gheață scânteiază
Ca mii de smaralde…
În lumina lunii palide…
Și în liniștea aceasta covârșitoare
Parcă întreaga făptură
Slavoslovește și înalță doxologii
Lui Dumnezeu…
Iată ce minune!!!
Micul paraclis de țară
Unde coboară în serile geroase de iarnă
Dumnezeu…
Iar eu… stau nemișcat
Pe băncuța de lemn
Uluit de spectacolul acesta nocturn
Cu parfum de veșnicie…
.
Cu dragoste de tine, iarnă,
Pr. Andrei
.
.
