#NextPandemicActivatedElectromagnetically
Într-o postare de anul trecut am menționat că revista “The Economist” e deținută de dinastia Rothschild și o familie iezuită – Agnelii, asta ca să pricepeți cine trage sforile.
Din cauza nanoroboților care se află în cei vaccinați și în cei infectați ulterior cu ARN Mesager – tulpina Marburg duce la simptoame de hemoragii ale cavității bucale sau nazale, astfel că o posibilă pandemie de “hemoragiști bucali” poate fi indusă prin mărirea cu foarte puțin a frecvențelor 5G!
Atunci, imediat oamenii s-ar panica, ar crede că e vorba de un virus real, și s-ar îmbulzi iarăși, după fentă, către centrele de vaccinare!
Armata și Jandarmeria ar crede că e ceva pe bune, și s-ar reinstaura carantine cu mult mai draconice decât ce am văzut în primii ani.
____________
Sursa – https://t.me/AG_RealEducation
.
.
Citiți și:
SARS-COV-2 – ARMĂ BIOLOGICĂ? UN CERCETĂTOR MEDICAL AMERICAN A PUBLICAT O CARTE ÎN URMA INVESTIGAȚIEI SALE INTERNAȚIONALE, ȘTIINȚIFICE ȘI CRIMINALISTICE. MĂRTURIE SUB JURĂMÂNT – VIDEO TRADUS ÎN ROMÂNĂ
.
.
RĂDĂCINILE NAZISTE ALE EUROPEI
Ca să înțelegeți mai bine, puteți descărca în format pdf de aici –
DECLARAȚIILE ȘOCANTE ALE CELOR CARE CONDUC LUMEA
.
Mult mai multe articole pe această temă a ”Noii Ordini Mondiale”– găsiți la:
Search results for „controlul populatiei” | Român Ortodox (romanortodox.info)
CONTROLUL POPULAȚIEI
sau la această selecție (click aici):
DEPOPULARE
sau MAI EXACT:
EXTERMINAREA POULAȚIEI ÎNTREGII LUMI
.
.
VIDEO E X T R E M DE ELOCVENT, AICI :
CE A SPUS JACQUES ATTALI, CONSILIERUL LUI FRANÇOIS MITTERRAND ÎN ANUL 1981 DESPRE SUPRAPOPULARE (VIDEO)
. . .
.
CUM EXPLICA DAVID ROCKEFELLER ÎN ANII ’80 NECESITATEA REDUCERII DRASTICE A POPULAȚIEI LUMII (!!!)…
(VIDEO – CLICK AICI)
. . .
.
FOSTUL MINISTRU AL SĂNĂTĂȚII ÎN FINLANDA – DR. RAUNI KILDE MĂRURISIND ADEVĂRUL :
COINCIDENȚĂ SAU NU, LA NUMAI CÂTEVA LUNI DUPĂ ACEST INTERVIU,
A MURIT…
ARTICOLUL CU VIDEO TRADUS, AICI:
DECIMAREA POPULAȚIEI PRIN VIRUȘI ARTIFICIALI, VACCINURI, HRANĂ MODIFICATĂ GENETIC, CHEMTRAILS ȘI MULTE ALTELE…
.
.
SLAVĂ LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE !
.
.
CITIȚI AICI TEXTUL IMNULUI ROMÂNIEI:
DEȘTEAPTĂ-TE ROMÂNE !!!
(până nu este PREA TÂRZIU)…
.
CĂUTAȚI ORICE CUVÂNT ORI EXPRESIE CARE VĂ INTERESEAZĂ DIN ACEST SIT, TASTÂNDU-L ÎN
SECȚIUNEA ”CĂUTARE”
DIN PARTEA DREAPTĂ-SUS, APOI APĂSAȚI TASTA ENTER,
DACĂ FOLOSIȚI UN CALCULATOR (LAPTOP SAU DESKTOP),
SECȚIUNEA ”CĂUTARE” ESTE AȘA CUM ARATĂ IMAGINEA DE MAI JOS:
.
.
DACĂ FOLOSIȚI UN TELEFON MOBIL (SMARTPHONE),
SECȚIUNEA ”CĂUTARE” ESTE LA FINALUL ORICĂRUI ARTICOL DIN SITUL
WWW.ROMANORTODOX.INFO
DEASUPRA SECȚIUNII ”ULTIMELE ARTICOLE”,
AȘA CUM SE VEDE ÎN IMAGINEA DE MAI JOS:
.
SĂ NE FIE DE FOLOS !
.
MĂRTURISEȘTE ADEVĂRUL,
FĂ-ȚI DATORIA DE CREȘTIN,
DE A-ȚI IUBI APROAPELE CA PE TINE ÎNSUȚI,
ACUM, ASTĂZI, CÂT SE MAI POATE,
AJUTÂNDU-L SĂ CONȘTIENTIZEZE
în duhul adevărului, al Sfinților Părinți,
CE ESTE ȘI CUM SĂ SE FEREASCĂ DE
EREZIA EREZIILOR, VICLENIA VICLENIILOR
– ECUMENISMUL SINCRETIST
(CA FORMĂ A MARII LEPĂDĂRI DE ORODOXIE,
– ADEVĂRATA CAUZĂ A MÂNIEI LUI DUMNEZEU),
oferindu-le și materialul lămuritor de la:
https://romanortodox.info/ecumenismul-erezia-ereziilor/
și celelalte de la:
https://romanortodox.info/subiect/biblioteca/brosuri/
.
AȘA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU !
.
.
.
.
.