Ce e pictura? E în primul rând
O stare… ca și poezia….
Și e apoi…reflecția trecută prin pânza sufletului…
Și asternută pe pânză sau pe bucata de hârtie…
De multe ori… Creația Lui Dumnezeu
E uluitor de frumoasă
Încât simți nevoia să o pictezi
În versuri…
Iar cuvintele… culori minunate…
Desprinse din suflet…
Ochiul lăuntric vibrează
De atâta frumusețe…
Și, înfiorat, încep să pictez…
Un colț de Rai, o bucățică de pont
Euxin, portul cu epavele…
Farul, care străluce în apele mării…
Descoperind miliarde de mărgăritare
În adânc…
Încep să pictez vântul,
Valurile, liniștea, vasele de croazieră,
Îmbrăcate în lumini
În contrast cu epava veche
Ce abia se mai vede în asfințit…
Și care ascunde în cală
Povești vechi, acoperite de alge…
Și de recife de corali…
Bancuri de pești, muți, tăcuți,
Își urmează drumul, nestingheriți
Printre velele zdrențuite și putrede
Ale epavei, aproape scufundate…
Și liniștea aceasta
Îmbie la cugetare,…. să cugeți
La liniștea veacului viitor
Și cam atât… Căci s-au terminat culorile
Neputinței omenești… Dar… aștept răbdător
Să-mi încarc paleta sufletului cu altele noi
Și să mă apuc din nou… de pictat
……..în versuri……
.
Cu dragoste și dorința ca tot cititorul să trăiască starea mea de bucurie ce am trăit-o,
Pr. Andrei
.
.
.
.
