Sunt în muzeul de arheologie Callatis
Sunt singur… Amiază fierbinte…
Când posibilii vizitatori se odihnesc…
Ce liniște! Ce singurătate! Ce fericire!
Singur… printre pietre
Ce mustesc de istorie…
Printre artefacte romane și grecești
Printre podoabe, monezi, dovezi,
Ale strălucirii de odinioară…
Ohhh Callatis, polis grecesc,
Mormânt al tainelor…
Fără de număr…
Și… deși liniște…
Sunt graiuri care …nu se aud…
Dar vorbesc clar…
Despre apusele vremi…
Ohhh Callatis, mireasă împodobită
Cu tot ce a fost frumos
Odinioară….
Grădină a națiilor de tot felul
Unde oamenii au găsit Alinarea… și au răsuflat ușurați
După grelele peripluri
Pe mare…
Ohhh Callatis!!!
Leagăn al corăbiilor
Și al corăbierilor
Mic Bizanț, unde toate se împletesc
Atât de firesc
Și unde nu poți să nu rămâi
Uluit de atâta armonie…
Și înaintez printre artefacte..
Și simt în suflet o lumină puternică
…peste toate acestea tronează
Pe multe vestigii….CRUCEA
Și MONOGRAMA CREȘTINĂ…
Nu știam de unde atâta lumină puternică…
Opaițe, vase de slujbă, cruci relicvar,
Atât de multe sunt…
Încât simți că am fost creștini
Încă de la facerea lumii
Și nu doar de 2000 de ani…
Așa de adânc este împlântată
Crucea în pietrele noastre
În istoria noastră cea plină
De sânge dar și de lumină…
Și deodată… simți printre pietrele
Expuse la muzeu
Cum episcopul sfânt TERENȚIUS
Se plimbă ca un înger
Propovăduind înfocat …cuvântul adevărului…
Care atât de ușor a înmugurit
În sufletul daco-roman,
Care atât de firesc a pătruns
În sufletul daco-român
Încât crezi că acest suflet
De mult aștepta ceva… ce-i lipsea…
Și care acum i se lipea pe vecie
De suflet…desăvârșindu-l…
Atât de firesc a fost creștinismul
Pentru sufletul daco-roman
Atât de armonios s-a lipit adevărul
De sufletul românului
Încât s-a cununat cu el pe veci…am spune…
Unii ar spune că sunt complet nebun
Că mă simt atât de fericit
Într-un muzeu de arheologie…
Eu…aș spune…că m-am regăsit…
Că mi-am împlinit o nevoie a sufletului
Și o chemare de a imortaliza
O trăire…
Și de a mărturisi lumii întregi…
Că acolo…la muzeu…am fost…
Acasă… printre ai mei…
Și că… am înțeles acum…
O mică părticică
Din sufletul românesc…
Care are de arătat lumii
Atâtea minuni… Dar lumea întreagă…
Refuză a le cunoaște…
CE PĂCAT!!! CE MARE PĂCAT!!!
.
Cu dragoste și dorința ca tot cititorul să trăiască starea mea de bucurie ce am trăit-o în acest loc,
Pr. Andrei
.
