Europarlamentarul Cristian Terheș face o dezvăluire importantă despre ce pregătește UE în domeniul „cipării” cetățenilor și supravegherea continuă după modelul chinezesc al creditelor sociale:

„La nivel european se împinge în momentul de față un sistem similar cu cel din China cu creditul social. Chiar eu lucrez pe un astfel de dosar în Parlamentul European cu referire la eID (European Identification), unde fiecare persoană din UE va avea un număr de identificare format din numere și litere care va rămâne cu tine până la finalul vieții și cu numărul respectiv vei putea să faci anumite lucruri sau nu vei putea să faci anumite lucruri. De exemplu, ți se va pune rație de emitere de dioxid de carbon, cu EID-ul respectiv vei putea să te loghezi online, în rețelele de socializare, în contul bancar. Nevoia europeană de cipuri se va dubla în următorii 10 ani, a spus Von der Leyen. Acesta este motivul pentru care trebuie să creștem radical rolul Europei în ceea ce privește dezvoltarea, producerea și utilizarea acestei tehnologii cheie. Scopul este de a crea un state-of-the-art European chip echosystem, a spus Ursula în cadrul discursului din 2021 privind starea uniunii. Combinați acum acest echosystem cu eID și European Wallet ID (două sisteme de identificare și control a populației, ce sunt în lucru în prezent în Parlamentul European), iar controlul populației e asigurat.”

https://audiovisual.ec.europa.eu/en/video/I-218056?&lg=EN/EN

Parlamentul European va adopta poziţia privind aşa-numitul „Chips Act”,

European Chips Act
https://commission.europa.eu/strategy-and-policy/priorities-2019-2024/europe-fit-digital-age/european-chips-act_en

Funding the CHIPS and Science Act is a national security imperative
https://www.msn.com/en-us/news/politics/funding-the-chips-and-science-act-is-a-national-security-imperative/ar-AA15wLbq

Ecosistemul:
Legea UE privind cipurile începe să modeleze peisajul inovării
The Ecosystem: EU Chips Act starts to shape innovation landscape | Science|Business
https://sciencebusiness.net/news/Digital/The-Ecosystem-EU-Chips-Act-starts-to-shape-innovation-landscape

Legea Chips Act îşi propune să se asigure că UE are competenţele esenţiale, instrumentele şi tehnologiile pentru a deveni un lider în domeniu.
Obiectivul este de a contribui la tranziţia digitală şi verde şi de a creşte producţia pentru a evita sincope în lanţul de aprovizionare. Criptomonedele, inteligenţa artificială, semiconductorii şi accesul la date vor fi discutate de PE în 2023. Eurodeputaţii se vor pune de acord în ianuarie asupra unei poziţii privind un cadru legal referitor la inteligenţa artificială, care îşi propune să introducă o bază comună legală de reglementare pentru inteligenţa artificială, în conformitate cu valorile UE.

The Digital Europe Programme | Shaping Europe’s digital future

https://digital-strategy.ec.europa.eu/en/activities/digital-programme

Ei se vor concentra asupra aplicaţiilor specifice şi a posibilelor riscuri. Adoptarea de reguli privind criptomonedele pentru a-i proteja pe consumatori şi a stabili măsuri împotriva manipulării pieţei şi a infracţionalităţii financiare sunt pe agendă în luna februarie. Eurodeputaţii vor discuta şi aşa-numitul „Data Act”, care va stabili reguli comune de reglementare a accesului la date atunci când sunt utilizate produse conectate sau servicii adiacente.

Data Transparency: DATA Act Information Model Schema (DAIMS)

https://fiscal.treasury.gov/data-transparency/DAIMS-current.html

Carriages preview | Legislative Train Schedule

https://www.europarl.europa.eu/legislative-train/theme-a-europe-fit-for-the-digital-age/file-data-act

Data Act: measures for a fair and innovative data economy

https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/en/ip_22_1113

Scopul este de a se uşura trecerea de la un provider de stocare în cloud la altul sau schimbarea altor servicii de procesare a datelor. De asemenea, PE va adopta măsuri împotriva transferurilor de date internaţionale ilegale de către furnizorii de servicii de stocare în cloud.

Iata în format PDF, un raport în limbile engleză și română întocmit de Grupul European pentru etică în domeniu științei și noilor tehnologii și înaintat Comisiei Europene pe data de 16.03.2005. Deși documentul dezbate problema generală a implanturilor electronice de orice natură, el este extrem de interesant și util în înțelegerea actualei probleme a stocării informațiilor personale pe chip-uri.

„trebuie să se ţină seama că implanturile cu cip ICT sînt capabile să:

a) permită invidizilor să fie localizaţi pe o bază permanentă şi/sau ocazională
b) permită ca informaţia conţinută în dispozitivele electronice să fie schimbată de la distanţă, fără consimţământul sau înştiinţarea sau cunoaşterea subiectului acestor date

(…)

Avem de-a face atît cu tehnologii de restaurare cât şi de lărgire a capacităţilor, cu multiplicarea tehnologiilor aşa numit „prietenoase trupului” (compatibile), care pot extinde şi modifica însuşi conceptul de trup şi care anunţă venirea roboţilor „cyborgs” – a trupului post-uman.

„În societăţile noastre, trupurile noastre au tendinţa de a deveni materii prime care pot fi modelate după circumstanţele mediului.” Posibilităţile configurărilor personalizate cu siguranţă sînt în creştere, aşa cum se întâmplă şi cu oportunităţile pentru măsurile politice care ţintesc să controleze trupul prin metode tehnologice.

Simpla reducere a trupurilor noastre la un aparat, nu numai că dovedeşte direcţia deja menţionată, către transformarea noastră din ce în ce mai mult într-o unealtă care permite monitorizarea permanentă a indivizilor. Într-adevăr, indivizii sînt DEPOSEDAŢI DE TRUPURILE LOR ŞI PRIN URMARE DE AUTONOMIA LOR. Trupul ar ajunge să devină sub controlul altcuiva. Ce mai poate face cineva după ce este deposedat de propriul trup?

________________

Sursa – https://www.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/posedarea-electronic-a-trupurilor-ursula-i-birocra-ii-de-la-ue-pregatesc-din-2023-ciparea-ceta-enilor-i-tranzi-ia-spre-sistemul-chinez-al-creditelor-sociale-1574187

.

.

Citiți și:

SARS-COV-2 – ARMĂ BIOLOGICĂ? UN CERCETĂTOR MEDICAL AMERICAN A PUBLICAT O CARTE ÎN URMA INVESTIGAȚIEI SALE INTERNAȚIONALE, ȘTIINȚIFICE ȘI CRIMINALISTICE. MĂRTURIE SUB JURĂMÂNT – VIDEO TRADUS ÎN ROMÂNĂ

.

.

Citiți și:
.
Cartea poate fi descărcată în format electronic pdf de aici:

RĂDĂCINILE NAZISTE ALE EUROPEI

.

Ca să înțelegeți mai bine, puteți descărca în format pdf de aici –

DECLARAȚIILE ȘOCANTE ALE CELOR CARE CONDUC LUMEA

.

Mult mai multe articole pe această temă a ”Noii Ordini Mondiale”– găsiți la:

Search results for „controlul populatiei” | Român Ortodox (romanortodox.info)

CONTROLUL POPULAȚIEI

sau la această selecție (click aici):

DEPOPULARE

sau MAI EXACT:

EXTERMINAREA  POULAȚIEI  ÎNTREGII  LUMI

.

.

VIDEO   E X T R E M   DE  ELOCVENT, AICI :

. . .

.

 

CUM EXPLICA DAVID ROCKEFELLER ÎN ANII ’80 NECESITATEA REDUCERII DRASTICE A POPULAȚIEI LUMII (!!!)…

(VIDEO – CLICK AICI)

. . .

.

FOSTUL MINISTRU AL SĂNĂTĂȚII ÎN FINLANDA – DR. RAUNI KILDE MĂRURISIND ADEVĂRUL :

COINCIDENȚĂ SAU NU, LA NUMAI CÂTEVA LUNI DUPĂ ACEST INTERVIU,

A MURIT… 

ARTICOLUL CU VIDEO TRADUS, AICI:

DECIMAREA POPULAȚIEI PRIN VIRUȘI ARTIFICIALI, VACCINURI, HRANĂ MODIFICATĂ GENETIC, CHEMTRAILS ȘI MULTE ALTELE…

.

.

.

SLAVĂ LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE !

.

CITIȚI AICI TEXTUL IMNULUI ROMÂNIEI:

DEȘTEAPTĂ-TE ROMÂNE !!!

(până nu este PREA TÂRZIU)…

.

CĂUTAȚI ORICE CUVÂNT ORI EXPRESIE CARE VĂ INTERESEAZĂ DIN ACEST SIT, TASTÂNDU-L ÎN 

SECȚIUNEA ”CĂUTARE”

DIN PARTEA DREAPTĂ-SUS, APOI APĂSAȚI TASTA ENTER,

DACĂ FOLOSIȚI UN CALCULATOR (LAPTOP SAU DESKTOP),

SECȚIUNEA ”CĂUTARE” ESTE AȘA CUM ARATĂ IMAGINEA DE MAI JOS:

.

.

DACĂ FOLOSIȚI UN TELEFON MOBIL (SMARTPHONE),

SECȚIUNEA ”CĂUTARE” ESTE LA FINALUL ORICĂRUI ARTICOL DIN SITUL

WWW.ROMANORTODOX.INFO 

DEASUPRA SECȚIUNII ”ULTIMELE ARTICOLE”,

AȘA CUM SE VEDE ÎN IMAGINEA DE MAI JOS:

.

SĂ NE FIE DE FOLOS!

.

MĂRTURISEȘTE ADEVĂRUL, FĂ-ȚI DATORIA DE CREȘTIN,

DE A-ȚI IUBI APROAPELE CA PE TINE ÎNSUȚI,

ACUM, ASTĂZI, CÂT SE MAI POATE !!!

.

AȘA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU !

.

 

.

 

 

.