CREDINȚA ÎNVINGE

”Credința ta te-a mântuit… nu te teme.

Crede numai!” (Luca 8, 48, 50)

Fără Dumnezeu, iubiții mei, omul nu trăiește. Și deaceea nu există neam și popor care să nu creadă în Dumnezeu.

Există multe religii. Dar dacă mă întrebați care dintre toate este cea adevărată, care răspunde nevoilor spirituale ale omului, răspund: religia pe care o avem noi, Biserica Ortodoxă. Și este singura adevărată, pentru că Cel care a întemeiat-o nu este un om simplu, ca Mahomed, care a întemeiat religia turcilor, sau ca Budha, care a întemeiat religia indienilor, nu este un filosof sau alt mare bărbat mare al istoriei. Hristos, care a întemeiat Sfânta noastră Biserică, este Dumnezeu. Aceasta este rădăcina și temelia creștinismului. Deaceea, nicio putere din lume nu va putea vre-odată să dărâme Biserica. Hristos este Dumnezeu. Și dacă noi ne lepădăm de El, și pietrele pe care le călcăm vor striga că ”Unul Sfânt, Unul Domn, Iisus Hristos, întrui slava lui Dumnezeu Tatăl. Amin.” (Filopeni 2, 11 și Dumnezeiasca Liturghie)

Vei spune: Dar eu azi vreau dovezi. Există dovezi că Hristos este Dumnezeu?

Există o mulțime de dovezi. Și, înainte de toate, sunt minunile Lui, care niciodată nu au încetat. Numeri nisipul mării, stelele cerului, frunzele pădurilor? Întocmai pe atât va putea cineva să numere minunile pe care le-a făcut, le face și le va face până la sfârșirtul veacurilor Domnul nostru Iisus Hristos.

Două minuni istorisește Evanghelia de astăzi. Una este mai mare, alta mai mică. Care sunt acestea?

***

Hristos S-a dus într-o cetate. Doar ce a aflat lumea de asta, spontan a format o manifestație; popor mult a ieșit să-L primească, să-L întâmpine. În timp ce Hristos mergea, a venit cineva, a căzut înaintea Lui, și cu lacrimi în ochi Îl ruga. Nu era un cerșetor sărac. Era mai marele sinagogii – Iair. Era bogat, dar nefericit. Cu bani, vedeți, cumperi toate, un lucru nu-l cumperi: fericirea. Și acesta era nefericit, pentru că în casa lui se întâmplase un rău. Unica lui fetiță se îmbolnăvise, căzuse la pat, și cu toate că cheltuise mulți bani ca să o vindece, nu reușise nimic. Dintr-un moment într-altul fetița putea să moară. Deznădăjduit, a ieșit pe drumuri. S-a dus la Hristos și I-a cerut să vină în casa sa. Hristos a acceptat. Dar în timp ce mergea spre casă, vine de acolo un slujitor al lui Iair și-i spune: fetița și-a murit, nu mai deranja pe Învățătorul. Hristos, Care a auzit acestea, se întoarce către tată și îi zice: nu te teme! Doar crede și se va mântui.

Așa au ajuns în fața casei. Înăuntru, fetița era de acum moartă. Prieteni, rude, vecini se adunaseră și plângeau. Hristos a spus: ”Nu plângeți! N-a murit, ci doarme.” (Luca 8, 52) Au început să-L ia peste picior cum își bat joc și acum de orice preot – episcop – predicator, dacă zice ce trebuie. Societatea rămâne întotdeauna aceeași. Își băteau joc de Hristos: auzi ce zice ! ”Doarme”! Dacă fetița este moartă, ce-a venit ăsta aici să ne spună?… Hristos, însă, știa ce spunea.

Așa cum a spus și un sfânt dascăl, somnul, pe care-l dormim în fiecare zi, este o moarte mică, iar moartea este un somn mare. În fiecare seară, când adormim, murim. Dacă ne gândim bine bine la asta, nimeni nu va mai dormi. O taină este și somnul; nu pot s-o explice nici marii oameni de știință. Omul doarme și-n parte moare. Nu vede, nu aude – în afară de visele care arată că are o origine metafizică, dincolo de lumea aceasta. Omul doarme, este mort; dimineața are loc învierea. Așadar, așa cum cel ce doarme se va trezi, așa și pe cei care sunt în morminte – aceasta este credința noastră – îi va scula glasul lui Hristos.

Hristos i-a scos pe toți afară, a prins mâna moartei și a strigat: Copilul meu, ridică-te. Și, imediat, fetița moartă s-a ridicat în picioare. Cu câtă ușurință mama își trezește copilul, așa și Hristos a înviat fetița moartă. A fost o minune, pe care au văzut-o și de care s-au minunat toți. Prin această minune, Hristos a demonstrat că este Dumnezeu, Domnul celor vii și al celor morți.

Dar, în afară de această minune, a făcut și o altă minune mai mică. În cetatea aceea trăia o femeie nefericită. Era bolnavă de 12 ani. Pătimea de o boală femeiască; avea o hemoragie, care o scursese de vlagă, o lăsase doar pielea și osul. S-a dus la medeici, a cheltuit o avere, a luat plante și medicamente, toate le-a folosit, dar nimic. Deznădăjduită, își aștepta moartea. Acum însă, când a auzit că a venit Hristos, a pornit să-L întâlnească cu convingerea: ”El mă va face bine!” I-a fost greu să ajungă lângă El din cauza mulțimii; dacă aruncai un măr, nu cădea jos. După o mare luptă, a izbutit să se apropie pe la spate de Hristos și să se atingă de marginea hainei Lui! Și, într-adevăr, doar ce a atins-o – să nu creadă necredincioșii, noi credem -, imediat s-a făcut bine; hemoragia a încetat.

Această minune n-o știa nimeni, doar ea și Hristos. Pentru că există minuni ascunse în viața noastră și acestea poate că sunt cele mai multe. Hristos întreabă: – Cine M-a atins? Petru zice: – dar, Doamne, lumea întreagă se atinge de Tine și Te împresoară și Tu întrebi cine Te-a atins? – Nu, zice Hristos, cineva M-a atins; asta a fost o altă atingere, Eu am simțit că a ieșit o mare putere din Mine. Atunci femeia, tremurând, a fost nevoită să I se înfățișeze. A căzut la picioarele Lui și a spus înaintea tuturor: – Hristoase, iartă-Mă, eu sunt păcătoasa care am îndrăznit să ating cu degetele mele haina Ta; am pătimit de această boală și acum m-am făcut bine. Și Hristos i-a zis: Îndrăznește fiică! Credința ta te-a mântuit. Mergi în pace! – Curaj, copila mea. Credința ta te-a salvat. Mergi liniștită în drumul tău. (Luca 8, 48)

***

Acestea, iubiții mei, le istorisește Evanghelia de astăzi, care ne încredințează că Hristos este Dumnezeu. Observăm că ambii, și Iair, și femeia cu scurgere de sânge, credeau. Adică, o condiție indispensabilă a minunii este credința; ca să aibe loc o minune e nevoie de credință.

Hristos este și astăzi. Același Care a fost atunci când trăia pe pământ și Același va rămâne ”în veci” (Evrei 13, 8). Așa cum atunci a făcut minunile pe care le-am auzit, așa și astăzi face. Dar ca să se întâmple minuni, trebuie să credem. Și se naște întrebarea: noi credem, avem această credință?

Credința nu este ceva ascuns. Este ca și dragostea. Omul care iubește o fată arată asta: prin priviri, prin scrisori, prin sentimente. Așa și cu credința. Crezi? Să arăți asta. Orice copac îl recunoaștem după roadă (Luca 6,43); și copacul credinței dă roade în viața de zi cu zi.

Astăzi, credința rămâne ascună, nu se manifestă ca altădată. Strămoșii noștri de pildă, în Asia Mică și în Pont, credeau. Oricine se ducea atunci acolo vedea o credință vie. Înjurături nu se auzeau. Divorț nu exista. Familiile aduceau copii pe lume. Posteau miercurile, vinerile, posturile mari. Dacă scoteau 100 de drahme, păstrau 10, iar cele 90 le dădeau ca să se zidească biserici și școli. Când suna clopotul – sau și fără clopot, pentru că turcul nu lăsa – se duceau toți la biserică. Și când preotul tămâia sau treceau Sfintele și Evanghhelia, lăcrimau. Ați văzut astăzi vre-o lacrimă? Unul cască, altul se scarpină, altul se uită la ceas. Păcătuim afară; să păcătuim și în biserică? Mai bine să se închidă bisericile. În ce hal am ajuns acum! Să merg mai departe, să mustru, să prezint ticăloșia noastră de astăzi să nu mă fac acid…

Fiecare e liber să nu creadă. Dar va veni ceasul pedepsei. Pentru că ”Dumnezeu nu zăbovește” (Galateni 6,7). Nu este poveste religia noastră; este vie. Dacă este minciună, să ne ducem cu ateii și să distrugem biserica, ca să nu trăim într-o minciună. Dacă însă este adevărată – și este adevărată -, mă adresez vouă și vă zic: și dacă toți se vor lepăda de Hristos, iar necredincioșii și ateii vor aplauda, voi să rămâneți credincioși și devotați Lui; să vă închinați mereu lui Hristos, ”pe Care copii ai elinilor, lăudați-L și Îl preînălțați, întru toți vecii.” Amin.

Episcopul Augistin (Sfânta biserică a Sfântului Vasile, Filota – Aminta)

Predica la Duminica a 24-a după Rusalii (rostită la Sf. Biserică a Sfinților fără de arginți Smirna, Athena – 29 oct 1961)

Învierea fiicei lui Iair

”Credința ta te-a mântuit…”

”Doar crede și se va mântui!” (Luca 8, 48, 50)

Ce este credința?

Ați auzit Evanghelia. Ne istorisește două minuni. Una, vindecarea femeii cu scurgere de sânge, mai mică; alta, învierea copilei moarte, este foarte mare. Acestea le zice Evanghelia. Și vreau să luăm aminte la un lucru. Dacă femeia bolnavă s-a vindecat și dacă fetița a înviat din morți, aceste două minuni au avut loc pentru că la mijloc a fost credința. Femeii pe care a vindecat-o, Hristos i-a spus: ”Credința ta te-a mântuit”. Și tatălui fetiței i-a spus: ”Nu te teme; doar crede, și se va mântui” (versetele 48 și 50). Hristos pune credința ca pe o condiție a minunilor. Aceasta ne arată cât de mare lucru este credința. Și, dacă deschideți Evanghelia și întreaga Sfântă Scriptură, veți vedea că este foarte des întâlnit cuvântul ”credință”. Dar veți întreba: ce este această credință?

Ce este credința? Sunt unele lucruri, frații mei, pe care le simțim, dar nu putem să le exprimăm. Simți, de pildă, că există aer, vezi că el clatină frunzele; dar cine a văzut aerul? Simți electricitatea, atingi o sârmă și te scutură, dar foarte bine nici știința nu poate să explice ce este electricitatea. Stai pe pământ și simți cutremurul, dar cauzele cele mai profunde ale cutremurului n-a putut nimeni să le identifice. Lumea aceasta are taine. Una din marile taine este și credința. Ce este credința? Este curent, aer, electricitate, cutremur? Este ceva mult superior.

Ce este credința! Dacă vrei să simți credința, ascultă ce spune Biserica noastră la Heruvic: ”Toată grija cea lumească să o lepădăm…”. Vrei să simți ce este credința, să vezi lumina cea cerească? Izgonește din minntea ta orice gând pământesc. Din mintea ta, fă-ți aripi și zboară. Zboară dincolo de lună, dincolo de soare, dincolo de stele, dincolo de galaxii. Dar, oricât vei zbura, undeva te vei opri. Acolo, deci, unde se opresc rachetele, astronomia, știința, logica, acolo, atunci, este nevoie de altfel de aripi – aripile credinței. Credința vine și te ia și te înalță sus, foarte sus, și acolo auzi: ”Osana întru cei de sus…”, asculți cântările îngerilor și ale arhanghelilor, precum Sf. Spiridon, vezi un tron deasupra căruia șade Însuși Dumnezeu. Aceasta este credința, îți arată lucruri pe care nici cu ochiul, nici cu microscopul, nici cu alte mijloace științifice nu poți să le vezi.

Prin credință, omul își d seama că, în afară de această lume materială, există și o altă lume, nu sensibilă, ci suprafirească, nevăzută, duhovnicească, o lume superioară, lumea duhurilor netrupești și nemuritoare. Își dă seama că există Dumnezeu, ”Creatorul celor văzute și celor nevăzute”.

Prin credință, omul simte și că există un Părinte iubitor. O vrăbiuță – zice Evanghelia – o furnică, o frunză din copac nu cade jos, pe pământ, fără voia Sa. ”La voi, însă, și perii capului toți sunt numărați.” (Matei 10, 29-30) Ce vrea să spună asta? Toate detaliile vieții noastre Domnul le cunoaște.

Prin credință, acceptăm că Dumnezeu este un soare, o ”Dumnezeire în 3 Sori”, 3 sori, dar un singur soare: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh.”Slavă sfintei și celei de-o ființă și de viață făcătoare și nedespărțitei Treimi”. ”Binecuvântată este Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sf. Duh…”. Ce măreții sunt acestea !

Prin credință, deasemenea, mărturisim că a 2-a Persoană a Sfintei Treimi, Domnul nostru Iisus Hristos, S-a coborât din cer aici, pe pământ. Nu doar ca om, ci ca Dumnezeu-Om. S-a botezat în Iordan, a fost străpuns de spini, de piroane, și de răutatea lumii.

Prin credință – înainte de toate – mărturisim că pe Golgota S-a jertfit Fiul Fecioarei și Și-a vărsat Neprihănitul Său sânge și acest Sânge a devenit baie în care se curățește și cel mai păcătos suflet. ”Sângele lui Iisus Hristos… ne curățește pe noi de tot păcatul” (I Ioan 1, 7)

În sfârșit, prin credință mărturisim că Hristos a înviat într-o slavă, S-a înălțat la ceruri și că va veni iarăși într-o zi ”să judece viii și morții” (Simbolul de Credință).

Acestea sunt temeliile, rădăcinile sfintei noastre credințe. Este suficient, însă, doar să credem? Acestea – își spune unul – le accept; nu sunt ateu, mason, iehovist; eu cred… Nu este suficient doar să zicem ”cred”. Cuvântul ”cred” să-l arătăm continuu în viață, să-l traducem prin fapte de iubire.

Crezi în Sfânta Treime? O spui cu gura. Prin viața ta, însă, arăți că adori alte zeități ”ale veacului acestuia”, care sunt profitul, mamona, plăcerile, idolii lumii, însuși satana (II Corinteni 4, 4).

Crezi în purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de toate? De ce, deci, te întristezi? De ce deznădăjduiești? De ce te temi? Dumnezeu, Care hrănește păsările, te va hrăni și pe tine. ”Boogații au sărăcit și au flămânzit, iar cei ce-L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele.” (Psalmul 33, 11) Crezi că Hristos a înviat din morți și a biruit moartea? Atunci, de ce te întristezi și plângi? De ce faci ca și închinătorii la idoli ”care nu au nădejdea” Învierii? (I Tesaloniceni 4, 13)

Crezi că Dumnezeu este iubire? Atunci, tu de ce ții mânie și ură? Crezi că Dumnezeu iartă pe cel păcătos? Așadar, de ce și tu nu ierți pe vecinul sau pe fratele tău?

Crezi că Hristos este deasupra tuturor? Atunci, de ce îl disprețuiești, de ce îl înjuri?

Din păcate, nu există credință lucrătoare.

***

Iubiții mei! În acești ani blestemați în care trăim, în care diavolul și-a pus toate puterile ca să dezrădăcineze din inimi credința, să fim cu multă luare aminte.

Pentru ca omul să se mântuiască, are nevoie de credință. Credința în Dumnezeu, credința în Hristos, credință în cele pe care le învață Biserica noastră. Dar nu suntem ca protestanții. Nu. Aceștia strigă doar ”credință”. Noi, ortodocșii, spunem: credem, dar lângă credință avem și faptele iubirii. ”Credință lucrătoare prin iubire” (Galateni 5, 6) Nu suntem nici protestanți, nici catolici, și nici iehoviști, nici masoni, nici atei. Noi spunem că credința mântuiește. Care credință, însă? Credința care este dublată de fapte. (vezi Iacob 2, 14-26). Un copac îl cunoști după fruct; lămâiul se cunoaște după lămâie, mărul după mere, măsșinul – după măsline; și creștinul se va arăta din faptele lui. Iar puiul de pasăre, pentru a zbura, trebuie să aibă puternice ambele lui aripioare. Dacă vânătorul îi lovește o aripioară, sărmanul pui cade jos. Cu o aripioară încearcă, se lovește jos de pământ, dar nu poate să zboare. Așa face și diavolul, ne lovește cu gloanțele lui când într-o aripă, când în alta, când în credință, când în fapte, când în ortodoxie, când în ortopraxie, și nu putem să zburăm la cele cerești. Să luăm aminte să avem credință ortodoxă și fapte de virtute.

Vine ceasul – aproape este – în care va cădea ciurul deasupra pământului. Toate câte le zice Apocalipsa se vor împlini. Ne va cerne diavolul ca pe ucenicii lui Hristos în noaptea Marii Joi. Spuneau: ”Noi vom fi alături de Tine.” Și Hristos i-a spus lui Prtru: În seara aceasta, diavolul vă va cerne. ”Iată, satana a cerut să vă cearnă ca pe grâu…” (Luca 22, 31). Cu site mici, ne-a cernut până astăzi; dar va veni sita cea mai mare. Și, atunci, frații mei, din miile de creștini, ascultați ? – aceste lucruri le spun cărțile lui Dumnezeu, Biblia (vezi Matei 7, 14; 22, 14; Luca 12, 32; 13, 23; 18, 8; Apocalipsa 3, 11; 16, 9-11, 21). Din miile de creștini, dacă va rămâne unul credincios lui Hristos! 999 nu vor mai crede în nimic. Vor blasfemia, vor face ca și câinii turbați care nu-și mai recunosc stăpânul.

Dar noi, și unul dacă am rămâne, să rămână. Și unul dacă rămâi în societate, să rămâi. Unul va birui, cel care crede în Hristos. Și să ne învrednicească Dumnezeu să murim cu credință ortodoxă și cu fapte de pocăință. Și, când va veni cel din urmă ceas al vieții noastre, să spunem: ”Pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăția Ta” (Luca 23, 42) Amin!

Mitropolitul Augustin de Florina

CITIȚI PÂNĂ LA CAPĂT

– INFORMAȚIA DE LA FINAL ESTE E-SEN-ȚI-A-LĂ ! ! !

CITEȘTE ȘI DĂ MAI DEPARTE !

Detalii la:

HTTPS://ROMANORTODOX.INFO/ECUMENISMUL-EREZIA-EREZIILOR

ECUMENISMUL – EREZIA EREZIILOR | Român Ortodox (romanortodox.info)

MĂRTURISEȘTE ADEVĂRUL,

FĂ-ȚI DATORIA DE CREȘTIN,

DE A-ȚI IUBI APROAPELE CA PE TINE ÎNSUȚI,

ACUM, ASTĂZI, CÂT SE MAI POATE,

AJUTÂNDU-L SĂ CONȘTIENTIZEZE

în Duhul Adevărului, al Sfinților Părinți,

CE ESTE ȘI CUM SĂ SE FEREASCĂ DE

EREZIA EREZIILOR, VICLENIA VICLENIILOR

– ECUMENISMUL SINCRETIST

(CA FORMĂ A MARII LEPĂDĂRI DE ORODOXIE,

– ADEVĂRATA CAUZĂ A

UMPLERII PAHARULUI MÂNIEI LUI DUMNEZEU),

oferindu-le materialul lămuritor de la:

https://romanortodox.info/ecumenismul-erezia-ereziilor/

și celelalte de la:

https://romanortodox.info/subiect/biblioteca/brosuri/

IATĂ TEMEIUL CANONIC

AL ÎNTRERUPERII POMENIRII

EPISCOPULUI CĂZUT ÎN EREZIE :

. . . ! ! ! . . .

IATĂ DOVADA MARII LEPĂDĂRI DE HRISTOS,

DE ORTODOXIE, DE BISERICA CEA

”UNA, SFÂNTĂ, SOBORNICEASCĂ ȘI APOSTOLEASCĂ”

A TUTUROR EPISCOPILOR – MEMBRII AI DELEGAȚIEI B.O.R.

DEPLASATĂ ÎN CRETA ÎN

:

! ! ! ! ! ! ! !

! ! ! ! ! ! ! ! !

! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! !

! ! ! ! ! ! ! ! !

Sfântul Teodor Studitul:

„Unii au suferit un naufragiu desăvârşit în materie de credinţă, iar alţii, dacă totuşi nu s-au înecat prin gânduri rătăcite, totuşi mor din cauza comuniunii cu erezia”.

Sfântul Atanasie cel Mare: