Cine nu înțelege că balaurul a reuşit să încolăcească întreaga lume cu vicleniile lui pentru că nu am ales a rămâne întru Hristos, ascultând cuvântul Lui, trăind viața Lui?

Cine nu înțelege că Dumnezeu – Tatăl într-o clipită în Trupul lui Hristos – Biserica poate transforma pământul în Rai şi în inimile noastre putem trăi împărăția cerurilor? Dar vrem noi acesta?
Vrem noi să lăsăm vicleşugurile ca să fim vii? De ne-am învinui pe noi înşine fiecare, întru Credința Ortodoxă, de ne-am pocăi (schimba mintea) cu adevărat, zidul vicleniei, îndreptățirii în rău, Dumnezeu ne poate ajuta. Iată acum multe le aranjează diavolul, cum vrea, prin robii lui.
Prin ei aduce hausul şi vai de cei care se amăgesc că prin cei din afara Bisericii şi prin cei care au trădat Ortodoxia poate veni ceva bun. Ei au planul duhurilor din ei de a ne goli de Hristos. De a ne aduce în starea de a protesta noi în iubire de sine ca să îndreptățască măsurile lor, să ne omoare, să murim fără a ne putea mântui.
Iată, de toate s-a îngrijit diavolul prin slugile lui ca să ne îndreptățim a ne lupta unii împotriva altora şi să ne pierdem sufleteşte şi trupeşte. Ce folos să fie bisericile deschise de Învierea Domnului şi în ele trădători ai Ortodoxiei Bisericii care nu mai pot învia?
 
.
Bunul Dumnezeu să ne izbăvească de toată înşelarea şi dezbinarea şi să ne mântuiască cu mila Sa pe noi, pe toţi!
Monahul Iachint
____________________