Spre luare aminte și celor care, neștiind ce spun, susțin că Sfinții Părinți n-ar fi scris și poezii…
1
La anii veacului din urmă,
Păstorii cei duhovnicești
Se vor abate de la turmă,
Urmând curentelor lumești.
2
Păși-voi ei pe cale strâmbă,
Lăsându-și drumul părintesc,
Și vor cânta la oi din <<drâmbă>>,
Iar nu din <<fluier păstoresc>>,
3
Vor face focul cu <<progresul>>
În <<staulul duhovnicesc>>
Și fumul va stârni eresul
Retezului papistășesc.
4
Atuncea lumea cu știința
Va face născociri mereu.
Și nu va fi la ea credința,
Nici temere de Dumnezeu!
5
Poporul cel cu simplitate
– De frica veșnicelor munci –
Va mai păzi cu scumpătate
Dumnezeieștile porunci.
6
Dar viețuind în neunire
Și fără povățuitori,
Vor fi urâți de stăpânire
Și mulți vor sta prin închisori.
7
Acei cu râvna mai fierbinte
La fapta bună, și smeriți,
Vor fi ca cei ieșiți din minte
De toată lumea socotiți.
8
Înțelepciunea omenească
Va face idoli pe pământ.
Și lumea vrea să folosească
Dezmățul ca așezământ.
9
Vor tunde bărbile și părul
Și hainele vor reteza,
Iar legile cu adevărul
La modă toate vor scurta.
10
La tineri nu va fi rușine
Și nici iubire între frați,
Iar moda va târî cu sine
Pe oamenii destrăbălați.
11
Atuncea Dumnezeu, cu greață,
Va căuta spre pământeni
Și-i va lipsi pe mulți de viață
Ca oarecând pe <<sodomeni>>.
12
Pământul își va pierde mana
Și munca nu va fi cu spor,
Că mulți vor crede pe Satana
Tovaraș slobozirii lor!
13
Atuncea lumea va să fiarbă
Ca un cazan la <<pirostea>>,
– Aprinsă de mânie oarbă –
Și pacea ei se va lua.
14
Războaie mari, înfricoșate,
Se vor ține aproape lanț,
Dar mai grozav va fi ca toate
Al <<celor șapte, la Bizanț>>!
15
Popoarele civilizate
Când mai vârtos vor progresa,
Ca fiarele înfometate
Cu dinții se vor sfâșia.
16
Vor face <<care>> zburătoare,
Iar coada lor de scorpion
Va face iarăși tulburare
Ca turnul de la Babilon.
17
Atuncea vor fi ca armătura
Balauri groaznici de metal,
Împrăștiind pârjol din gură
Și fumuri cu venin mortal.
18
La vii abia a treia parte
Din toată lumea va scăpa,
Iar restul se va da la moarte;
Apoi războiul va-nceta!
19
Căci Înger va veni din ceruri,
Strigând cu glas înfricoșat,
Să pună capăt la măceluri
Puterile din Țarigrad.
20
Acolo Îngerii vor pune
Pe tronul bizantin un Sfânt
Și pașnic toți se vor supune,
Lipsind războiul pe pământ.
21
Atunci va fi Ortodoxia
În toată lumea strălucind,
Și va să piară dușmănia,
Belșug și dragoste fiind!
***
VÂNTUL PUSTIIRII
(Urgia cerească)
1
Iarăși lupte, iarăși sânge
Iarăși zgomot de război,
Iarăși lacrimi nesfârșite,
Iarăși valuri și nevoi!
2
Când a șters sărmana lume
Lacrima de pe obraz,
Au venit năpraznic iarăși
Alte valuri de necaz.
3
Văduvele iar vor plânge
Cu bătrânii cei sărmani
Și copiii vor rămâne
Iar cu miile orfani.
4
Pustii-se-vor orașe
Și pe mulți îi vor robi,
Unde sunt cântări deșarte,
Gloanțele vor dănțui.
5
Iar în locul răsfățării
Și al luxului nebun,
Va domni de-acuma groaza
Și cutremurul de tun.
6
Care azi, (de zburdăciune),
Umblă goi, nerușinați,
Vor ajunge ca să umble
De nevoie dezbrăcați.
7
Când sporește răutatea
Se scârbește Dumnezeu,
Pentru asta vin în lume
Și războaiele mereu!
_____________________________________________
.
.
.
(Cea din urmă poezie scrisă de Sf. Ioan Iacob, la 15 iulie 1960):
FIARA APOCALIPTICĂ
1
Acum sporește răutatea,
Deschis-a școală Antihrist
Și dăscălește multă lume
Cu “alfabetul ateist”!
2
Căci astăzi “fiara cea gândită”
Își mișcă capetele ei:
Masoneria, comunismul
Și răzvrătiții de evrei!
3
Papalitatea de la Roma
Și cu păgânii din Agar
Aruncă mai cu îndârjire
Săgețile lui veliar!
4
Din șapte capete de fiară,
Aceste cinci s-au arătat,
Iar când se vor ivi și restul,
Sfârșitul s-a apropiat!
5
Va mai ieși o altă fiară
Cu două coarne ca de miel
Iar glasul ei ca de balaur,
Având putere de la el.
6
Mai are fiara zece coarne
Cu semnele lui “Lucifer”,
Sunt patimile pierzătoare
Ce strigă astăzi către cer.
7
Aceasta este <<urâciunea>>
Ce va ședea pe locul Sfânt
Și cu putere diavolească
Va fi stăpână pe pământ!
Sfântul Ioan Iacob Hozevitul
.
