„Amâ­narea este boala de care suferim aproape toți și cea dintâi pricină a lipsei de îndreptare. Toți spun: „O să am timp mai târziu” și rămân înțepeniți în vechile obiceiuri ale vieții păcătoase. Așa că, atunci când vine gândul bun al schimbării, prinde-l, ține-l bine – de aceea ți-a fost trimis. Cu acest țel în minte, mai întâi de toate alungă amânarea.
.
Nu zăbovi nici o clipă. Să nu-ți îngădui niciodată a spu­ne: „O să o fac mâine, sau altădată”, ci apucă-te de treabă chiar acum. Apucă arma cugetului sănătos, iar în ajutorul acestuia:
.
1) Gândește-te bine la nesăbuință, nebunia și primejdia amânării. Spui „mai târziu”, dar mai târziu va fi încă și mai greu să o faci, căci te vei obișnui și mai mult cu păcatul, iar obișnuințele și legăturile tale cu păcatul vor fi încă mai strân­se. Ce rost ar avea ca cel încâlcit în mreje să se încâlcească încă și mai mult, gândind în acest timp că îi va fi la fel de ușor mai târziu, ca acum, să se descâlcească? Dacă deja ai înțeles că nu trebuie să rămâi în felul în care ești, atunci de ce mai zăbovești? […]. Dacă s-ar purta grijă cu sârguința să se înțeleagă acest lucru limpede și cu putere, atunci toți cei ce se nevoiesc pentru sufletul lor vor fugi de la sine de această amânare, căci ea nu va mai avea nici un susținător lăuntric. Vei înțelege că ți-e vrăjmață și o vei privi cu dispreț.
.
2) Amânăm și pentru că gândul cel bun care ne-a cercetat rămâne însă în noi un simplu gând, fără a ne fi atras cu ceva către el; și nici nu ne motivează.
.
Gândul acela a venit în noi împreună cu celelalte intere­se, ca un oaspete străin, făcându-ne semn de afară, fără a ne mișca în vreun fel. E treaba fiecăruia dintre noi să îl ducem mai adânc în suflet și să luăm în seamă însemnătatea și pute­rea lui. Astfel, trebui să îl aduci în fața ochilor, să îi înțelegi adevărul, bucuria și înălțarea pe care le pricinuiește, să te încredințezi cât de lesne este să îl împlinești. Un astfel de gând bun e slab și nu atrage inima pentru că în minte roiesc mulțime de alte lucruri mai interesante și tot felul de planuri, după gândurile care deja au fost primite mai înainte. Așa că, recheamă-le pe toate și deosebește-le unele de altele fără părtinire. Nimic nu se poate asemăna cu ceea ce înseamnă gândurile bune – orice altceva se află mult, mult în urmă. Va rămâne doar gândul cel bun și fiind singur și frumos, va atrage.
.
3) Suferim de amânare mai ales pentru că în clipa aceea ne lăsăm puterile să se risipească, ne hrănim trândăvia, neluarea aminte, toropeala și șovăiala în cugetare și lucrare. Poți să te birui din cealaltă parte – închipuie-ți cu însuflețire cât de umilitor ar fi să-ți îngădui acestea în treburile de zi cu zi. E cu atât mai înjositor în problema propriei tale mântuiri, pentru care ar trebui întotdeauna să te dovedești iute și gata de lucru. E rușinos să îngădui cele potrivnice, e rușinos să amâni pe mâine ceea ce se poate și trebuie să se facă astăzi.”
.
Sfântul Teofan Zăvorâtul – Calea spre mântuire, Editura Egumenița, 2008
.