„Oamenii prin aceasta se aseamănă lui Dumnezeu, când ei nu suferă nimic de la cei ce îi supără, nici nu insultă fiind insultaţi, nici nu lovesc când sunt loviţi, nici nu îi dispreţuiesc pe cei ce râd de ei.

„Şi cum este cu putinţă?”, ai putea zice tu. Este cu putinţă, când nu eşti scârbit de cele întâmplate. „Şi cum se poate să nu te scârbeşti?”, ai întreba tu.

Dar spune-mi, te rog, dacă te-ar batjocori copilul tău, oare ai socoti asta batjocură? Oare te-ai scârbi din această pricină? În nici un caz. Şi dacă te-ai scârbi, oare nu te-ai face de râs? În acelaşi mod, dacă ne vom afla în aceeaşi situaţie faţă de cei de aproape ai noştri, nimic neplăcut nu vom pătimi, căci ei, dacă batjocoresc, sunt mai fără de minte decât copiii.
Şi nici să cerem să nu fim batjocoriţi, iar batjocoriţi fiind să răbdăm, căci aceasta este adevărata cinste. Dar oare de ce? Pentru că tu eşti stăpânul lui, nu altă persoană. Nu vedeţi cum diamantul te zgârie când îl loveşti? „Dar – zici tu – aceasta este de la natura lui”, însă şi tu, prin voinţa ta, ai putea să devii ceea ce se petrece cu diamantul de la natura sa.
Dar ce, nu ştii oare cum tinerii nu au ars, deşi au fost aruncaţi în cuptorul cu foc? Nu ai auzit cum Daniil, fiind aruncat în groapa leilor, nu a pătimit nici un rău? Sunt posibile şi astăzi asemenea lucruri, căci şi înaintea noastră stau leii, sub chipul mâniei, poftei urâcioase şi altor astfel de porniri, care au dinţi îngrozitori şi sfâşie pe cel căzut în ghearele lor.
Aşadar, fii la fel ca acela [ca Daniil], şi nu lăsa patimile să îşi înfigă dinţii în sufletul tău.

„Dar – zici tu – ceea ce s-a petrecut cu Daniil a fost datorită harului”. Da, însă buna lui intenţie, sau mai bine zis voinţă, a fost premergătoare harului, şi oricât de flămânde ar fi acele fiare, nu se vor atinge de coasta ta, căci văzând trup de rob şi s-au dat înapoi, dar când vor vedea membre ale lui Hristos – căci acestea suntem noi, credincioşii – cum oare nu vor sta liniştite? Dacă nu se liniştesc, din cauza noastră se întâmplă, căci noi nu voim aceasta cu tot dinadinsul. Fiindcă mulţi sunt cei care cheltuiesc grămadă de bani cu aceste soiuri de fiare: unul întreţinând femei cu moravuri uşoare, alţii stricând casele oamenilor cinstiţi, alţii căutând să se răzbune pe duşmani lor, fapte pentru care chiar mai înainte de a cădea jos sunt sfâşiaţi (Daniel 6, 24).

Aceasta însă nu s-a petrecut cu Daniil, şi nici cu noi nu s-ar petrece dacă am voi, ci încă s-ar vedea lucruri mai mari decât atunci. Pe acela nu l-au vătămat leii, dar chiar şi de folos ne-ar putea fi cei ce ne vătămă, dacă am avea luare aminte şi voinţă neşovăitoare.

Astfel a devenit Pavel strălucit, fiindcă a suferit cu bărbăţie din partea celor potrivnici, ce-l invidiau; în acelaşi fel şi Iov a trecut prin multe necazuri, şi Ieremia prin aruncarea în groapa cu tină, în acelaşi chip şi Noe prin potop, la fel Abel din invidie, astfel şi Moise prin iudeii pângăriţi cu sânge, astfel Elisei, şi fiecare dintre aceşti bărbaţi mari, nu de la linişte şi dezmierdări au căpătat cununile strălucitoare, ci de la scârbe şi ispite.

Pentru care şi Domnul Iisus Hristos, ştiind că numai necazul aduce laudă, le zicea ucenicilor Săi, spre înţelepţire şi îmbărbătare: „În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea”.

„Dar ce? Oare nu sunt mulţi cei ce au fugit din faţa necazurilor?”. Da, dar nu din cauza naturii ispitelor, ci din cauza trândăviei lor.

Dar Cel ce dă o dată cu ispitele şi mijlocul de a răbda, „El nu va îngădui ca să fiţi ispitiţi mai mult decât puteţi, ci o dată cu ispita va aduce şi scăparea din ea, ca să puteţi răbda” (I Corinteni 10, 13).

Acela fie să stea lângă noi şi să ne întindă pururi mâna Sa, ca astfel să fim proclamaţi biruitori şi să ne învrednicim de cununile cele veşnice, prin harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, prin Care şi cu Care se cuvine a aduce slavă Tatălui şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.”

Extras din : Sfântul Ioan Gura de Aur, “Omilii la Epistola catre Romani”

__________

Sursa – „Batjocoriţi fiind să răbdăm, căci aceasta este adevărata cinste… Nu vedeţi cum diamantul te zgârie când îl loveşti?”. Nu de la linişte şi dezmierdări căpătăm cununile strălucitoare, ci de la scârbe şi ispite – Sfântul Ioan Gura de Aur – Strana Ortodoxă (wordpress.com)

.