Suflete fierbinți închinate lui Dumnezeu

Sfântul Nectarie, de la primii săi pași, L-a urmat pe Domnul și a făcut-o din toată inima. Este evident că n-a mers pe căile Lui și nu I-a slujit cu gânduri ascunse. Fiecare suflet care-L slujeste pe Domnul lucrează fără cuget viclean, cu dăruire deplină.

Cum oare au fost slăviți bărbații pe care înțeleptul Sirah ne îndeamna să-i lăudăm, căci pentru aceștia Dumnezeu multă slavă a strălucit din veci în măreția Lui?

Aceștia sunt de Dumnezeu insuflații profeți, preaînțelepții Apostoli, de Dumnezeu purtătorii Părinți și învățători ai Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, ale căror fapte bune au strălucit ca lumina și ca soarele și prin faptele cărora s-a preaslăvit numele Preaînaltului nostru Tată din ceruri, precum Însuși Domnul nostru Iisus Hristos îi sfătuise pe ucenicii Săi:

„Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5,16).

Între acești preaslăviți și mari bărbați se află și cel ce astăzi prealuminos e prăznuit, Sfântul Nectarie făcătorul de minuni, cel care prin faptele sale bune și prin minunile sale nenumărate s-a făcut pricină a slăvirii sale și a slăvirii numelui Preaînaltului, Cerescului Părinte în aproape întreaga lume.

Acest strălucitor și prealuminător far care a luminat strâmtorata Sfânta Biserica noastră Ortodoxă în aceste zile rele, s-a născut pe 1 octombrie 1846, în Silivria, în Tracia de răsărit, din părinți săraci, dar evalvioși și virtuoși. Numele de botez a fost Anastasie. Primele cunoștințe le-a învățat în locul natal. Având dorința de a învăța mai mult și pentru a-i ajuta și pe părinții lui săraci, a mers la Constantinopol și a lucrat din greu, ca să nu mănânce pâine în dar, ci și să ajute pe alți străini și bolnavi.

Lucrător cu trupul, nu a încetat să lucreze și duhovnicește, preocupându-se cu citirea Sfintei Scripturi, a cărților părinților Bisericii, a vieților sfinților, pe care se străduia să-i urmeze. Iubitor de cunoștințe fiind, s-a făcut și mult știutor.

De douăzeci de ani fiind, a fost rânduit învățător în satul Lisis din Kios.

Dorindu-și de mic copil să se facă monah și preot, a intrat în Sfânta Nouă Mănăstire din Kios, strălucită pe atunci, în care s-a făcut monah în 1876, cu numele de Lazăr, și după un an, în 1877, a fost hirotonit diacon de către Mitropolitul Grigorie al Kiosului, numindu-se acum Nectarie. Văzându-i starețul și comunitatea (obștea) mănăstirii progresul și seriozitatea pe care o avea în citirea Sfintei Scripturi, l-au trimis la Atena să-și termine studiile gimnaziale pe cheltuiala veșnic pomenitului iubitor de Hristos Ioan Horemis din Kios și mai apoi a intrat la Universitatea Națională. După terminarea studiilor teologice, s-a dus în Alexandria la Patriarhul de atunci Sofronie, care văzându-i râvna l-a hirotonit preot, numindu-l predicator și epitropul Patriarhiei în Cairo, în 1886. După trei ani, în 1889, pentru vrednicia sa, pentru râvna sa, pentru activitatea și folosul adus în postul său în Cairo, a fost hirotonit episcop al Pentapoleosului și urcat în treapta de episcop vicar al Patriarhului în Cairo.

Vrednic fiind, cu harul lui Dumnezeu, în preamărita vrednicie a arhieriei, o singură grijă avea: cum să pescuiască sufletele prin predicile sale, spre a le oferi în dar lui Dumnezeu. S-a făcut doctor al tuturor bolnavilor și trupesti și sufletești, celor săraci bogăție, celor necăjiți alinare, celor întunecați și căzuți și necuviincioși lumină și adevăr și, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, „tuturor toate s-a făcut spre a-i câștiga” și lui Hristos a-i dărui.

În afara predicilor, a spovedaniei, a îndrumării duhovnicești, a preocupării în toate felurile de asociații filantropice sau duhovnicești, a scris și multe cărți religioase, de teologie, dogmatice, folositoare de suflet, pe care le-a scris din vederea, simțirea curată.

Întâi pentru slava Adevăratului, Celui în Treime slăvit Dumnezeu.

În al doilea rând pentru slava, apărarea și întărirea credinței noastre ortodoxe.

În al treilea rând pentru folosul sufletesc al creștinilor ortodocși și paza lor împotriva diferitelor erezii și a inovațiilor recente.

L-a iubit din toată inima și din tot sufletul pe Dumnezeu și a fost iubit de Acesta, L-a iubit pe Păstorul său ca pe păstorul cel bun și Acesta l-a iubit pe el. Pe Păstorul său l-a cunoscut, I-a ascultat glasul și L-a urmat. Şi pe el l-au urmat toți conaționalii. Creștinii ortodocși din Cairo mergeau și alergau să-l vadă la față pe viitorul urmaș al Patriarhului Sofronie și numai niște prefăcuți frați și prefăcuți episcopi, din cauza invidiei, ca niște netrebnici s-au trufit și mințind l-au pârât pe sfânt la patriarh că ar vrea să-i ia locul. Iar patriarhul i-a crezut în minciuna lor trufață, fără să cerceteze și să primească apărarea dreaptă a sfântului, l-a destituit și, minciuna continuând, l-a izgonit din Biserica Alexandriei. Sfântul, ca bun ucenic al Blândului Învățător și Domn Iisus Hristos Care le-a spus ucenicilor Săi că atunci când vor fi izgoniți dintr-un oraș să mearga în altul, fără a avea pomenire de rău față de acei ce avuseseră atâta ură, a plecat iertându-i și a mers în Atena, unde a fost rânduit întâi predicator la Halkidos în 1891 și după trei ani a fost înscăunat în Mitropolia Ftiotidei și Fokidei.

Mare folos a adus pe perioada șederii lui aici creștinilor, prin predicile sale, cu spovedaniile și cel mai mult dintre toate cu pilda sa cea bună ca virtuos locuitor al orașului și cu faptele sale cele bune; astfel lumina ca o lumină, ca un soare, cele pe care le vedeau creștinii și foloseau și slăveau pe Dumnezeu că le trimisese un astfel de luminător și părinte duhovnicesc. Mulți locuitori din Halkida l-au cunoscut personal, au auzit dulcile sale cuvinte, s-au spovedit și cu emoție și evlavie pomeneau de numele său. Eliberându-se postul de director al școlii Rizarios, toți au văzut în Sfântul Nectarie pe singurul potrivit pentru pregătirea morală și duhovnicească a școlii. Astfel a lucrat cu râvnă în această slujire între anii 1894 și 1908, făcând din mulți elevi ai săi ori muncitori încercați, bărbați desăvârșiți, doritori ai Duhului, dintre care unii au urcat până la marile vrednicii ale preoției și chiar arhieriei, alții făcându-se profesori universitari, profesori de liceu, învățători; toți urmându-și învățătorul s-au făcut folositori societății, țării și Bisericii.

Din cauza suprasolicitării și a bolii, Sfântul părăsește conducerea școlii Rizarios în 1908, mergând într-un schit din Eghina, unde erau câteva chilii și o biserică închinată Sfintei Treimi. Aici trimisese mai multe ucenice pe care le învățase ca duhovnic și le sfătuise cum să privegheze și să se roage cum să lucreze lucrul de mână și cum să muncească cu osârdie și atenție. Acum a ajuns duhovnic al acestei obști, îndrumându-le să fie cu grijă la canon, la sfintele slujbe, ca nu cumva să rămână afară ca fecioarele neînțelepte atunci când va veni Mirele. Să vegheze, să privegheze să se roage spre a intra împreună cu fecioarele cele înțelepte la Nunta cea cerească.

A rămas în mănăstire doisprezece ani, departe de zgomotul lumii, al deșertăciunilor, al urâciunilor și obrăzniciilor. Găsindu-se în pustie și în liniște, și-a curățit și și-a subțiat mintea prin post, rugăciune și privegheri, învrednicindu-se de daruri cerești, de darul înțelepciunii, al înțelegerii și al deosebirilor.

A scris multe lucrări, de dogmatică, de teologie, tâlcuiri, poeme, imne, cărți didactice, sfaturi. Toți cei care veneau la el și-l vizitau în mănăstire, din Eghina, din Peru, din Atena și din alte părți ale Greciei, toți s-au folosit de cuvintele sale de aur, de sfătuirile sale părintești și plecau bucuroși că s-au învrednicit să-l vadă și să audă dumnezeieștile lui cuvinte.

Dar pentru că a fost om, și după proorocul David „nu este om care să trăiască și să nu vadă moartea”, după hotărârea Domnului pe care i-a dat-o lui Adam, „pământ ești și în pământ te vei întoarce”, a venit și timpul morții, al părăsirii celor vremelnice și al mergerii la cele veșnice. A fost bolnav câteva luni înainte de moarte și prin grija și osteneala surorilor a fost dus la Atena, însoțit de surorile mănăstirii, la spitalul Areteos. Internat în spital, și-a dat ultima suflare pe 8 noiembrie 1920, de sărbatoarea Sfinților Arhangheli, care ca îngeri luminoși trimiși de Dumnezeu au primit sufletul său și cu cântări și psalmodieri cerești l-au însotit în Ierusalimul cel de sus în sălașurile mult dorite ale raiului și ale vieții veșnice și se roagă și mijlocește alături de Preasfânta Maică a lui Dumnezeu și de toți sfinții, pentru noi, păcătoșii.

Cinstitele și curatele sale moaște (pe care Dumnezeu le-a slăvit și le-a cinstit, căci chiar în momentul adormirii sale din trupul său a izvorât mir bine mirositor) au fost luate de surorile mănăstirii și de fiii săi duhovnicești, care, cu tristețe și lacrimi că rămâneau orfani de un asemenea părinte duhovnicesc, dar cu credința că nici în moarte duhovnicul lor nu-i va părăsi și se va îngriji de mântuirea lor, ajutându-i și vindecându-i sufletește și trupește, aceștia toți deci l-au însoțit împreună cu mult popor iubitor de Hristos până la racla care fusese pregătită în mănăstire. Acestea se vor face de-acum izvor de vindecări și de minuni pentru toți credincioșii.

În 1953 s-a petrecut dezgroparea cinstitelor moaște ale sfântului. De atunci s-a răspândit faima sa nu numai în Grecia, ci și în întreaga lume, faima minunilor și a videcărilor, între credincioși și închinători veniți la mormântul sfântului, care au văzut dumnezeieștile și sfintele moaște.

Cu harul lui Dumnezeu sfântul face minuni și vindecări nu doar închinătorilor și pelerinilor, ci și celor ce departe fiind îl cheamă în ajutorul bolilor și necazurilor lor.

Să-i mulțumim, frați în Hristos și fii ai mei duhovnicești, Preabunului și iubitorului de oameni Dumnezeu, Tatăl nostru Cel ceresc, Care în nesfârșita Sa bunătate în aceste zile grele și primejdioase când iubirea a plecat, credința lipsește, nu ne-a părăsit, ci ne-a trimis ca pe un alt ucenic și apostol al Său pe Sfântul Nectarie, căruia i-a dat putere să vindece toate bolile noastre sufletești și trupești.

Ca preot al Celui Preaînalt, chiar nevrednic fiind, știu și ce-L mulțumește și-L bucură pe Dumnezeu și pe Sfântul și ni le spune și nouă. Îl bucura pe Dumnezeu când săvârșim praznicele și pomenirile sfinților Săi, cu evlavie, cuvioșie, cu smerenie și simțire duhovnicească, cu conștiința curată. Dar mai mult decât toate, acestea îl bucura când îi urmam pe sfinți.

„Urmați-mi mie, ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel, precum și eu Îl urmez pe Hristos”.

Sfântul Ioan Gură de Aur zice:

Este cu putință ca noi, păcătoșii, să ne asemănăm sfinților? Este. Însuși Dumnezeu zice:

„Fiți sfinți, precum și Eu sfânt sunt” și, de vreme ce o zice Dumnezeu, e cu putință, cele cu neputință nu se poruncesc. Prin urmare, este posibil dacă vrem și este imposibil dacă nu vrem.

Sfântul Nectarie a avut toate virtuțile. Cu deosebire a avut două mari virtuți, smerenia și dragostea, din care se înfăptuiesc celelalte virtuți. Aceste două mari virtuți l-au arătat ca sfânt făcător de minuni.

În anul 1912, fiind hirotonit preot, am mers în Eghina pentru a lua binecuvântare de la el și îndrumare pentru a duce cu vrednicie marea cinste a preoției pe care am primit-o. M-a primit cu multă bucurie, mi-a dat nenumărate sfaturi și îndrumări pentru preoție și la sfârșit m-a însemnat cu crucea pe care totdeauna o purta la el și m-a binecuvântat zicând: „Se înseamnă în adânc Filotei (iubitor de Dumnezeu)”.

În zilele care le-am petrecut împreună cu el, înainte să toace de utrenie intra în sfântul altar și ieșind apoi, aștepta îngenuncheat să termine toaca și să dea binecuvântarea de miezonoptică. După ce se termina toaca, intra în sfântul altar și întâi făcea trei metanii înaintea sfintei mese, săruta Sfânta Evanghelie, sfânta masă și repede trecea în spatele sfintei mese, după Crucea de lemn pe care e reprezentat Mântuitorul și Domnul Iisus Hristos și-și apleca genunchii trupului și sufletului și cu nesfârșite suspine și oftaturi și cu lacrimi de smerenie săruta cinstita Cruce și, ca și cum L-ar fi văzut pe Însuși Domnul și Împăratul a toate, vorbea cu El în rugăciune.

Acele sfinte și emoționante clipe niciodată nu le-am uitat și nici nu le voi uita vreodată. Acele puține clipe au fost pentru mine o importantă învățătură, folositoare sufletului meu, mai înaltă decât multe altele primite de la profesori sau teologi sau propovăduitori ai cuvântului lui Dumnezeu. Din acele scurte clipe am înțeles desăvârșita dragoste pe care o avea din tot sufletul, din toată inima și cu toată căldura părintele meu duhovnicesc către Preadulcele Iisus Hristos, izvorul dragostei, din care nesfârșita dragoste pentru noi, oamenii, a suferit și a răbdat moarte pe Cruce. Această dragoste a Sfântului nostru Părinte Nectarie l-a unit cu Dumnezeu, precum zice și Sfântul Ioan Evanghelistul:

„Dumnezeu este iubire și cel care rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu întru el” (1 Ioan 4,16). Aceste două mari virtuți, smerenia și dragostea, l-au arătat pe Nectarie sfânt și făcător de minuni desăvârșit și vindecător al bolilor sufletești și trupești fără leacuri și fără bani. Aceste două mari virtuți să le păzim și noi, să ne îngrijim și să ne străduim a le dobândi. Şi pentru că singuri nu avem putință a le dobândi – așa cum de altfel nimic nu putem dobândi fără Dumnezeu – să cerem credință, cu răbdare, cu evlavie și pocăință de la Preabunul Dumnezeu și Tată al nostru ceresc, dătătorul tuturor bunătăților, Cel care a zis „cereți și vi se va da, căutați și veți afla, bateți și vi se va deschide”, să ne lumineze, să ne ajute, să ne învrednicească să dobândim aceste două mari virtuți, smerenia și dragostea.

Şi înaripați cu acestea două să zburăm precum David și să ajungem la odihna cea de veci și să ne sălășluim în sălașurile preaiubite ale raiului, unde locuiesc toți cuvioșii. Unde este lumina cea neînserată, bucuria cea neumbrită, slava cea nespusă, fericirea mai presus de minte, viața veșnică, Împărăția Cerurilor, veșnicia și toate bunătățile Sionului celui de sus, pe care ochii nu le-au văzut și urechile nu le-au auzit și la inima omului nu s-au suit, pe care le-a pregătit Dumnezeu celor smeriți și iubitori ai Lui. Să ne învrednicească de bunătățile cerești cu harul, mila, cu îndurările și cu iubirea de oameni ale Cerescului Părinte Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Preacuratei și Pururea Fecioarei Maria, Maica Sa, cu ale celui astăzi prăznuit Sfântul Nectarie și pentru ale tuturor sfinților. Amin.