Azi… sufletul creștinului
E ca o bucată de carne
Aruncată în cușca leilor…
Azi… sufletul creștinului
E sfâșiat, bucățit, călcat în picioare…
Sfârtecat, hăcuit,
Cu satârul răutății…
Azi ești urât de ceilalți
Numai pentru că exiști
Și… fiara cea mai cruntă
Care te mușcă nemilos
E omul…
Creștinul abia geme
Sub lespezi grele de suferință
Și… dacă mai suflă…
E doar datorită lui Dumnezeu…
Căci semenii săi
Care ar trebui să-l iubească
Îl îngroapă de viu…
Totul e nefiresc
E cumplit să vezi
Cum omenirea a ajuns
O arenă cu fiare feroce…
În care inocenții sunt sfâșiați
De semenii lor…
Și Domnul îngăduie
…Îngăduie în mila-I nesfârșită
Doar, doar… om ajunge
Să ne dăm seama
Ce am ajuns… ce am devenit…
– Așa a fost dintotdeauna!!! zic unii
Eu aș spune că azi
Toate acestea au atins
Paroxismul răutății și al vicleniei…
Să nu uiți, omule
Că Domnul vede tot
Și-i ocrotește pe ai Săi
Chiar dacă îngăduie un timp
Povara durerii pe umerii lor…
Ține minte, omule, …doar un timp…
NU LA NESFÂRȘIT!!!!
.
Cu durere surdă pentru semenii noștri ce au devenit fiare,
Pr. Andrei
