11.000 de călugări au fost omorâţi la MĂNĂSTIREA ORANKI din RUSIA

.

Manastirea Oranki este o manastire din Nijni Novgorod, undeva in desertul Siberiei, Rusia. Oranki este un loc unde sfintenia se simte inca de la primul pas, nenumarate trupuri de martiri odihnindu-se de-a lungul si de-a latul locului. “Era o rapa intreaga plina cu martiri, acoperiti cu putin pamant.” (Parintele Dimitrie Bejan) Localnicii povestesc ca la Oranki se petrec multe minuni.

.

Initial, una dintre cele mai mari si iubite manastiri rusesti din zona, Oranki a devenit, in cele din urma, unul dintre cele mai crunte lagare de exterminare. Cand a fost preluata manastirea, de catre comunisti, aici fusesera adunati mai toti calugarii din marile manastiri rusesti, spre a fi redusi la tacere. In cele din urma, diavolul si-a dat drumul furiei, 11.000 de calugari fiind omorati fara nici o remuscare.

.

“Oranki a fost o manastire unde majoritatea calugarilor aveau studii superioare. Ultimii tari ai Rusiei mergeau des pe acolo, de multe ori pentru perioade mai lungi. Aceasta manastire se afla in desertul siberian si, pentru ca era foarte izolata de lume, comunistii au transformat-o in lagar de exterminare a detinutilor politici si prizonierilor de razboi. Azi, acolo e iarasi manastire de calugari.” (Parintele Eftimie de la Schitul Huta)

.

.

Manastirea Oranki a fost intemeiata in anul 1634, pe un afluent al raului Volga. Initial, aceasta manastire a fost destinata calugarilor proveniti din nobilimea rusa. Manastirea adapostea un palat al tarului, biblioteca religioasa, editura, tipografie (aici au fost tiparite carti ortodoxe de mare pret, in serviciul Bisericii Ruse). Aici a trait si Maria, fiica voievodului moldovean Dimitrie Cantemir, numita in cronicile rusesti: “Maria Cantemirovna, imparateasa neincoronata a tuturor rusilor.”

.

La manastirea Oranki veneau sa se inchine Domnului multi dintre tarii Rusiei. “De cele mai multe ori tarii Rusiei veneau in Manastirea Oranki de Sfintele Pasti, sa sarbatoreasca Sfanta Inviere. si acum exista casa, destul de modesta, in care locuiau aici tarii, in fata careia se afla un izvor si o fantana. Era obiceiul sa ingenunchezi in fata fantanii si, daca erai bun la Dumnezeu, apa se ridica din fundul pamantului, galgaind suvoi pana la gura ta. Daca erai om pacatos, izvorul ramanea in fundul pamantului mut si surd. Eu dau marturie si acum, la batranete, pentru aceasta realitate.”

.

“Aici, la acest izbuc, am facut slujba pentru ploaie impreuna cu un preot batran rus fara un ochi si fara o mana. Erau de fata zeci de mii de rusi pravoslavnici. De indata ce am terminat rugaciunea, s-a pornit imediat ploaie. Acest fenomen s-a petrecut tot atunci cand seceta a cuprins toata Rusia, de la Volga pana la Prut si toata Romania pana la Olt, in vara anului 1946.” (Parintele Dimitrie Bejan)

.

Într-una dintre chilii, se pare ca Lev Tolstoi si-a scris opera numita “invierea”, fiindca aici traiau numai monahi si carturari de vita nobila. Potrivit autoritatilor vremii, “aici se practicau artele si literele, alaturi de exercitiile mistice”.

.

Nicaieri pe lume nu-i Iisus mai transfigurat decat in icoana Invierii de la Oranki. in fata acestei icoane au ingenuncheat toti tarii Rusiei, incepand cu Petru cel Mare; iar dintre romani, cel mare invatat al timpurilor, Dimitrie Cantemir, voievod, a ingenuncheat aici in fata icoanei cu toata familia sa si cu toti boierii si ostasii care l-au urmat pe voievod in surghiunul rusesc.

.

.

În anul 1918 comuniștii au desființat mănăstirea și au făcut lagăr de călugări, închizând aici peste 11.000 de călugări din toate mănăstirile Rusiei. Comuniștii au dat crucile jos și au dat cu var peste toate icoanele pictate pe pereți. În perioada anilor 1919-1920, toți acești călugări și episcopi au fost uciși, în urma refuzului lor de a colabora cu autoritățile atee. Acești călugări sfinți, uciși pentru credința în Hristos, sunt o parte din martirii pe care i-a dat Biserica Rusă în acel secol zbuciumat.

.

În vremea prigoanei comuniste, în incinta mănăstirii au fost martirizați 11.000 de călugări. Acest lucru este mărturisit de părintele Dimitrie Bejan, în cartea “Bucuriile suferinței”. Cei peste 15.000 de prizonieri de război, dintre care majoritatea erau români, alături de părintele Dimitrie, au văzut și au auzit despre șanțul plin cu trupuri de oameni împușcați în cap, îmbrăcați în haine negre, monahale, la 20 de ani după uciderea lor de către comuniști.

.

Părintele Dimitrie Bejan a fost închis în lagărul de prizonieri de la Mănăstirea Oranki începând cu anul 1942. Mergând în pădure, după lemne, părintele Dimitrie Bejan a întâlnit un bătrân, ascuns printre copacii cei vechi. Acesta era unul, poate chiar singurul, dintre călugării care au scăpat cu viață din Oranki.

.

.

Și așa au fost împușcați toți cu mitraliera în cap, timp de o lună de zile, cate 300-500 în fiecare zi, fiind îngropați în acea văgăună mare din curtea mănăstirii. Ei singuri își săpau șanțul și singuri îl astupau. Unii săpau șanțul, apoi erau împușcați, iar alții îi acopereau cu pământ și săpau mai departe santul; apoi și ei, la rândul lor, erau împușcați, până i-au îngropat pe toți. Dar erau plini de credința în Hristos și trăiau numai în post și rugăciune până i-au ucis ateii. Iar pe episcop l-au împușcat la urmă și l-au îngropat.”

.

După aflarea acestei vești, a urmat și minunea. Făcând niște săpături în curtea lagărului de exterminare din Oranki, unde era închis și părintele Dimitrie Bejan, căci câțiva muncitori au dat peste rămășițe de trupuri. Săpând încă puțin, ei au găsit trupul unui mitropolit, neputrezit. Nici măcar hainele aceluia nu era putrezite, ci întregi și nestricate.

.

Pe locul de martiriu al atâtor sfinți se înalță astăzi și o cruce românească. Crucea din marmură neagră a fost lucrată în România, la Beiuș, pe ea fiind reprezentat “Hristos întemnițat”. Mai jos, pe o parte și pe alta, se află următoarele cuvinte, scrise în limba română și în limba rusă: “Ați suferit, ați răbdat, ați plâns și pentru noi, cei care nu am fost închiși, pentru păcatele noastre. Vă mulțumim.”

.

Când a fost instalată crucea de marmură, în Oranki, pământul a scos la lumină rămășițe din trupurile călugărilor martirizați de demult. Acestea erau frumoase la culoare și plăcute la vedere. O parte dintre ele au fost aduse în țară, urmând a fi așezate în biserica din Schitul Huta, dar și în paraclisul de la Aiud.

.

Pentru o vreme, Oranki a fost închisoare de femei. Oranki a redevenit mănăstire de călugări începând cu anul 2004. Aătazi, mulțime de pelerini vin să se închine și să facă rugăciune pe pământul sfințit de atâta mulțime de suflete de martiri, ale căror trupuri încă se află în pământ.

.

 

.

.