.
Răsărit
Soarele apare cu sfială
Întâi un arc de cerc,
Apoi un semicerc…
Apoi, apare-ntreg la orizont
Dar cu aceeași sfială… chiar teamă…
Că marea… s-ar putea supăra….
Și l-ar putea înghiți
În adâncurile ei…
Razele-i sunt mii de mărgăritare
Care fac marea să strălucească
Malurile limpezi
Valurile mici, suave…
Mângâie nisipul…
CREATORUL a împodobit
Nisipul cu podoabe de scoici colorate
Totul este nemișcat,
Înmărmurit…
Liniște, măreție, minune, culoare,
NEMĂRGINIRE….
Parcă am asista la FACEREA LUMII…….
Cu dragoste pentru toti oamenii, Pr. Andrei
.
Asfințit și apoi… seară în Pont
Soarele roșu… la orizont…
Coboară în mare
Stingându-se încet în apă.
Vechea epavă se leagănă
Scârțâind din toate încheieturile…
Portul este ca un mire…
Pregătit să-și primească mireasa…
Farul începe să lumineze
Ca navele, miresele,
Să fie primite în mirele-port…
Farul este făclia de cununie…
Nisipul îmi este prieten,
Îmi mângâie ușor tălpile goale,
Iar briza…mi se încurcă
În părul ud…
Sunt singur în fața nemărginitului,
Parcă sunt singurul om de pe Pământ….
Care stă… uluit, în fața acestui…
Spectacol crepuscular…
Toate se îmbină… se întrepătrund…
Toate au legătură….
Marea, vapoarele, nisipul…
Zgomotul valurilor liniștite,
Măreția e la ea acasă!!!!
Apare luna, încet stelele…
Împodobesc cerul, mii și mii…
Noapte de vis se anunță!!!
Unele stele cad…
Mă simt copleșit de acest…
Spectacol mut…
Și când te gândești că toate acestea, văzute….
Sunt opera Duhului…
Și când te gândești că toate acestea,
Se petrec cu precizia unui ceasornic…
De mare precizie…
Al cărui Ceasornicar
Este Stăpânul a Toate!!!!
Făcătorul a Toate!!!!
Slavă Ție, Dumnezeule!!!!
Pentru TOATE!!!!
Și pentru minunea de a fi om,
Mut de uimire…
Și actor, în nocturnul spectacol…
Al NEMĂRGINIRII !!!
Cu dragoste pentru toti oamenii, Pr. Andrei
.
Marea
Doamna cea albastră
Care te mângâie
Cu valurile ei.
Doamna cea generoasă
Care te îmbrățișează
În dulcea-i nemărginire.
Doamna drăgăstoasă
Care îți lasă buze de sare
După ce te sărută tandru
Pe obraz.
Marea. Îmbiere la cugetare
Liniștea minții
Marea…
Leagănul vapoarelor
Pe care, parcă le adoarme
Ca pe niște copii
Atunci când este calmă…
…iar când se supără
Devine învolburată, cuib al furtunii
Culme a măreției
Dezlănțuire a stihiilor….
Ooohhh, mare iubită…
Cât mă odihnești
Și cât mă inspiri.
Câtă liniște pogori în mintea mea cea obosită.
Și câtă istorie ascunzi în adâncurile tale…
Câte taine cunoști
Pont Euxin, Rai al țării mele,
În care stau scufundate,
Veacuri de istorii…
Mare albastră
Loc sfințit în care
A picurat
Lacrima Lui Dumnezeu
Mare frumoasă
Limpede precum ochii pruncului
Marea mea,
Dulce minune a lumii văzute
Dacă tu ești așa de frumoasă!!???
Podoabă a lumii văzute…
Oare, ce frumuseți ascunde…
Lumea cea nevăzută????!!!
Cu dragoste pentru toti oamenii, Pr. Andrei
.
.
