„Vremurilor noastre li s-a dat altă nevoinţă, însoţită de multe greutăţi şi poticniri. Noi trebuie să ne săvârşim călătoria nu ziua, nu la lumina limpede a soarelui, ci noaptea, la lumina palidă a lunii şi a stelelor. Ni s-au dat spre călăuzire Sfânta Scriptură şi scrierile Sfinţilor Părinţi: lucrul acesta îl spun pe şleau Părinţii vremurilor târzii. De folos ne este şi sfatul celor care se călăuzesc ei înşişi după scrierile Părinţilor. 
Să nu credeţi că nevoinţa noastră este fără necazuri şi fără cununi: nu! Ea este mână în mână cu mucenicia. Noi ne chinuim fiind înconjuraţi din toate părţile de minţi care au încălcat credinţa faţă de adevăr, care au intrat în legătura de curvie cu minciuna, care s-au molipsit de ura împotriva scrierilor insuflate de Dumnezeu şi s-au înarmat împotriva lor cu minciuna, clevetirea şi batjocura infernală. 
Nevoinţa noastră are preţ înaintea lui Dumnezeu: în cumpăna Lui sunt cântărite şi neputinţa noastră, şi mijloacele noastre, şi împrejurările, şi înseşi vremurile.
Să nu ne descurajăm! Să nu năzuim cu nechibzuinţă spre nevoinţe strălucite, mai presus de puterile noastre: să primim cu evlavie nevoinţa smerită, foarte potrivită neputinţei noastre, dată, în chip parcă văzut, de către mâna lui Dumnezeu! 
Să săvârşim această nevoinţă cu credincioşie faţă de sfântul Adevăr, şi în mijlocul lumii care, gloată gălăgioasă şi fără număr, aleargă pe calea cea largă în urma raţionalismului său samavolnic, noi să mergem la Dumnezeu pe calea îngustă a ascultării faţă de Biserică şi de Sfinţii Părinţi. 
Nu mulţi merg pe această cale? Şi ce dacă!”
                                         Sfântul Ignatie Briancianinov, De la întristarea inimii la mângâierea lui Dumnezeu — scrisori către mireni