Video aici:
.
Generalul Radu Theodoru, o legendă vie a vremurilor noastre, a povestit anul trecut, la slujba de pomenire pentru victimele bombardamentelor asupra Capitalei din 4.04.’44, despre cum a fost acel moment tragic, trăit chiar de el:
„Sunt unul dintre martorii oculari ai bombardamentului terorist din 4 aprilie 1944. Am văzut crimele cu ochii mei”, spune generalul – VIDEO mai sus, via Roberta Sandra.
Anul acesta au loc două comemorări – la cimitirul din Giulești unde se află o groapă comună cu victime ale bombardamentului și în Cișmigiu, în apropierea unuia dintre cele două monumente ridicate în memoria piloților care au murit în timpul atacului. În amintirea celor circa 3000 de victime (de peste două ori mai multe decât la „revoluție”) nu există nici un monument.
Foto-afișe de anul trecut:

Marți, 4 Aprilie 1944, orele 13:45. În câteva minute, aviația americană a săvârșit un adevărat masacru asupra civililor români: aproximativ 3.000 de morți, 2.500 de răniți și alte mii de vieți distruse, fără nici o justificare militară. Foarte mulți dintre cei care-au murit au sfârșit într-o groapă comună, iar azi nu au nici cruce și nici lumânare la căpătâi. Anii au trecut, iar uitarea s-a așternut atât peste ei, cât și peste această nenorocire ce s-a abătut asupra Neamului nostru. Ca urmași ai celor trecuți la cele veșnice avem datoria creștinească să-i readucem în memoria noastră și să le spunem că nu i-am uitat!
Dumnezeu să-i odihnească în pacea și lumina Sa!
4 aprilie 1944 a fost una dintre cele mai negre zile din istoria Capitalei României.
Atunci, aviația americană a bombardat orașul, cauzând aproape 3.000 de morți. Printre aceștia se putea afla și marele actor Gheorghe Dinică, pe-atunci copil într-unul din cartierele Capitalei.
Din fericire, Dinică a scăpat ca prin urechile acului, deși o bombă americană a căzut chiar pe locul unde se juca împreună cu prietenii săi. De altfel, suflul exploziei l-a aruncat pe Dinică afară din pivnița în care se ascundea.
Scena respectivă, cu copiii morți atârnând prin copaci, l-a marcat în tot restul vieții, după cum mărturisea un prieten al marelui actor.
„Pe 4 aprilie 1944, când Bucureștiul a fost bombardat de anglo-americani, o bombă a căzut chiar lângă locul în care se juca el cu prietenii. Explozia i-a aruncat camarazii prin copaci, cu mațele atârnânde. El a văzut toată tărășenia. Sigur că a rămas marcat!”, povestea Papil Panduru, prieten și fost coleg de clasă cu Gheorghe Dinică.
Gheorghe Dinică a fost unul dintre cei mai mari actori din istoria cinematografiei românești, jucând în peste 70 de filme. Multe dintre personajele interpretate de Dinică au intrat în folclor, replici precum „Nu trage dom’ Semaca! Sunt eu, Lăscărică!” (Cu mâinile curate, 1972) sau „Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană!” (Filantropia, 2002), devenind legendare. A trecut la cele veșnice în 2009, la București.
____________
.
.

.

.

.
Citiți și selecția de articole:
CE SPUN SFINȚII PĂRINȚI DESPRE RĂZBOI
.
.
CLICK AICI PENTRU TEXTUL IMNULUI NAȚIONAL AL ROMÂNIEI:
.
CITIȚI PÂNĂ LA CAPĂT
– INFORMAȚIA DE LA FINAL ESTE E-SEN-ȚI-A-LĂ ! ! !
.

.

.




.

.
.

.

.

.








CITEȘTE ȘI DĂ MAI DEPARTE !
.

HTTPS://ROMANORTODOX.INFO/ECUMENISMUL-EREZIA-EREZIILOR


.
MĂRTURISEȘTE ADEVĂRUL,
FĂ-ȚI DATORIA DE CREȘTIN,
DE A-ȚI IUBI APROAPELE CA PE TINE ÎNSUȚI,
ACUM, ASTĂZI, CÂT SE MAI POATE,
AJUTÂNDU-L SĂ CONȘTIENTIZEZE
în Duhul Adevărului, al Sfinților Părinți,
CE ESTE ȘI CUM SĂ SE FEREASCĂ DE
EREZIA EREZIILOR, VICLENIA VICLENIILOR
– ECUMENISMUL SINCRETIST
(CA FORMĂ A MARII LEPĂDĂRI DE ORODOXIE,
– ADEVĂRATA CAUZĂ A
UMPLERII PAHARULUI MÂNIEI LUI DUMNEZEU),
oferindu-le materialul lămuritor de la:
https://romanortodox.info/ecumenismul-erezia-ereziilor/
și celelalte de la:











IATĂ TEMEIUL CANONIC
AL ÎNTRERUPERII POMENIRII
EPISCOPULUI CĂZUT ÎN EREZIE :

. . . ! ! ! . . .
IATĂ DOVADA MARII LEPĂDĂRI DE HRISTOS,
DE ORTODOXIE, DE BISERICA CEA
”UNA, SFÂNTĂ, SOBORNICEASCĂ ȘI APOSTOLEASCĂ”
A TUTUROR EPISCOPILOR – MEMBRII AI DELEGAȚIEI B.O.R.
DEPLASATĂ ÎN CRETA ÎN

:
.








! ! ! ! ! ! ! !

! ! ! ! ! ! ! ! !

! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! !

! ! ! ! ! ! ! ! !

Sfântul Teodor Studitul:
„Unii au suferit un naufragiu desăvârşit în materie de credinţă, iar alţii, dacă totuşi nu s-au înecat prin gânduri rătăcite, totuşi mor din cauza comuniunii cu erezia”.
.
Sfântul Atanasie cel Mare:
„Fugiţi de cei care, prefăcându-se că nu sunt de acord cu Arie, de fapt slujesc împreună cu cei care îl urmează”.
.









.




.
Deasemenea, și:
19 APRILIE 2023 – UN NOU EPISOD DIN CICLUL ”ANTIROMÂNISM LA PAROXISM” – ALERTĂ: BARNEVERNET ÎN ROMÂNIA! COPIII VOR PUTEA FI SMULȘI DIN FAMILIILE LOR ȘI IZOLAȚI DE STAT PE CRITERII TOTALITARIST-SANITARE. PROIECT DE LEGE LA CAMERA DEPUTAȚILOR. PROTEST MARȚI ȘI MIERCURI LA PARLAMENT!
. . .
PROBABIL
CELE MAI TARI 4 SCURTE ÎNREGISTRĂRI VIDEO
DIN ACEST SIT, AICI:
CUM A FOST POSIBIL (4 SCURTE VIDEOURI DE EXCEPȚIE)
.
Citiți și:
SARS-COV-2 – ARMĂ BIOLOGICĂ? UN CERCETĂTOR MEDICAL AMERICAN A PUBLICAT O CARTE ÎN URMA INVESTIGAȚIEI SALE INTERNAȚIONALE, ȘTIINȚIFICE ȘI CRIMINALISTICE. MĂRTURIE SUB JURĂMÂNT – VIDEO TRADUS ÎN ROMÂNĂ

RĂDĂCINILE NAZISTE ALE EUROPEI
Ca să înțelegeți mai bine, puteți descărca în format pdf de aici –
DECLARAȚIILE ȘOCANTE ALE CELOR CARE CONDUC LUMEA
.
Mult mai multe articole pe această temă a ”Noii Ordini Mondiale”– găsiți la:
Search results for „controlul populatiei” | Român Ortodox (romanortodox.info)
CONTROLUL POPULAȚIEI
sau la această selecție (click aici):
DEPOPULARE
sau MAI EXACT:
EXTERMINAREA POULAȚIEI ÎNTREGII LUMI
.

.
VIDEO E X T R E M DE ELOCVENT, AICI :
CE A SPUS JACQUES ATTALI, CONSILIERUL LUI FRANÇOIS MITTERRAND ÎN ANUL 1981 DESPRE SUPRAPOPULARE (VIDEO)
. . .

.


CUM EXPLICA DAVID ROCKEFELLER ÎN ANII ’80 NECESITATEA REDUCERII DRASTICE A POPULAȚIEI LUMII (!!!)…
(VIDEO – CLICK AICI)
. . .
.
FOSTUL MINISTRU AL SĂNĂTĂȚII ÎN FINLANDA – DR. RAUNI KILDE MĂRURISIND ADEVĂRUL :
COINCIDENȚĂ SAU NU,
LA NUMAI CÂTEVA LUNI DUPĂ ACEST INTERVIU,
A MURIT…
ARTICOLUL CU VIDEO TRADUS, AICI:
DECIMAREA POPULAȚIEI PRIN VIRUȘI ARTIFICIALI, VACCINURI, HRANĂ MODIFICATĂ GENETIC, CHEMTRAILS ȘI MULTE ALTELE…







.
SLAVĂ LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE !
.
.
CITIȚI AICI TEXTUL IMNULUI ROMÂNIEI:
DEȘTEAPTĂ-TE ROMÂNE !!!
(până nu este PREA TÂRZIU)…
.
CĂUTAȚI ORICE CUVÂNT ORI EXPRESIE CARE VĂ INTERESEAZĂ DIN ACEST SIT, TASTÂNDU-L ÎN
SECȚIUNEA ”CĂUTARE”
DIN PARTEA DREAPTĂ-SUS, APOI APĂSAȚI TASTA ENTER,
DACĂ FOLOSIȚI UN CALCULATOR (LAPTOP SAU DESKTOP),
SECȚIUNEA ”CĂUTARE” ESTE AȘA CUM ARATĂ IMAGINEA DE MAI JOS:

.
DACĂ FOLOSIȚI UN TELEFON MOBIL (SMARTPHONE),
SECȚIUNEA ”CĂUTARE” ESTE LA FINALUL ORICĂRUI ARTICOL DIN SITUL
ROMANORTODOX.INFO
DEASUPRA SECȚIUNII ”ULTIMELE ARTICOLE”,
AȘA CUM SE VEDE ÎN IMAGINEA DE MAI JOS:

.
SĂ NE FIE DE FOLOS !
.
MĂRTURISEȘTE ADEVĂRUL,
FĂ-ȚI DATORIA DE CREȘTIN,
DE A-ȚI IUBI APROAPELE CA PE TINE ÎNSUȚI,
ACUM, ASTĂZI, CÂT SE MAI POATE,
AJUTÂNDU-L SĂ CONȘTIENTIZEZE
în Duhul Adevărului, al Sfinților Părinți,
CE ESTE ȘI CUM SĂ SE FEREASCĂ DE
EREZIA EREZIILOR, VICLENIA VICLENIILOR
– ECUMENISMUL SINCRETIST
(CA FORMĂ A MARII LEPĂDĂRI DE ORODOXIE,
– ADEVĂRATA CAUZĂ A
UMPLERII PAHARULUI MÂNIEI LUI DUMNEZEU),
oferindu-le și materialul lămuritor de la:
https://romanortodox.info/ecumenismul-erezia-ereziilor/
și celelalte de la:
https://romanortodox.info/subiect/biblioteca/brosuri/
.
AȘA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU !
.
#democid,
.
.
.

