S-au dus bătrânii noștri, bravi, stejari seculari
Și nu-i sămânța bună, lăsată-n locul lor
Din care să renască acest sărac popor
Căci rodul de acum e soi străin, hoinar.
Deși e genă bună, transmisă la urmași
Dinspre apus bat aprig furtunile și vântul
Nu lasă ca sămânța să cadă pe pământul
Străbun, pe care, și noi astăzi stăm, simpli chiriași…
S-au dus bătrânii, oameni ce aveau o țară
Și-un crez, și limba, datini întipărite-n sânge
Și au rămas ciocoii, săraca țară plânge
Când vede cum se fură ultima para chioară…
S-au dus străbunii noștri și ne privesc de sus
Pe noi cei jalnici, nevrednicii de milă
Și ne mirăm cum dânșii nu ne urăsc nespus
Și nu își întorc fața, în grimase de silă…
S-au dus eroii, și noi, ce lăsăm în loc?
Nu se întreabă nimeni, chiar nimănui nu-i pasă?
Că părinteștii case sperjurii îi dau foc
Și-n loc nimic rămâne, nici casă și nici masă…
Străinii i-au rupt poarta, iar hoții i-au spart gardul
Pe laturi, găuri goale, prin care intră câini
Nu mai sunt cronici scrise, cred c-a murit și bardul
Ce mai scria istorii, nescrise de haini.
Mă tem, curînd pământul, că o să se desfacă
Pe toți să ne înghită, să nu rămână urme
Ale ticăloșiei, netrebniciei noastre
Să se termine totul și moartea să ne curme…
Căci aromânul spune, blestemul stă în casă
CELUI CE NEAMUL SĂU ȘI LIMBA LUI ȘI-O LASĂ
Celor ce te sfâșie bucăți, precum hiena
Și își aruncă reci, bătrânii săi la ghena.
Mai este o speranță, să mai avem o țară
Mai e o licărire, să ne iubim părinții
Să realizăm ce ne-au lăsat bătrânii, o comoară
S-o apărăm, să ținem, TOȚI, DE EA CU DINȚII!!!…..
.
.
Pr. Andrei
