S-au dus bătrânii noștri, bravi, stejari seculari

Și nu-i sămânța bună, lăsată-n locul lor

Din care să renască acest sărac popor

Căci rodul de acum e soi străin, hoinar.

 

Deși e genă bună, transmisă la urmași

Dinspre apus bat aprig furtunile și vântul

Nu lasă ca sămânța să cadă pe pământul

Străbun, pe care, și noi astăzi stăm, simpli chiriași…

 

S-au dus bătrânii, oameni ce aveau o țară

Și-un crez, și limba, datini întipărite-n sânge

Și au rămas ciocoii, săraca țară plânge

Când vede cum se fură ultima para chioară…

 

S-au dus străbunii noștri și ne privesc de sus

Pe noi cei jalnici, nevrednicii de milă

Și ne mirăm cum dânșii nu ne urăsc nespus

Și nu își întorc fața, în grimase de silă…

 

S-au dus eroii, și noi, ce lăsăm în loc?

Nu se întreabă nimeni, chiar nimănui nu-i pasă?

Că părinteștii case sperjurii îi dau foc

Și-n loc nimic rămâne, nici casă și nici masă…

 

Străinii i-au rupt poarta, iar hoții i-au spart gardul

Pe laturi, găuri goale, prin care intră câini

Nu mai sunt cronici scrise, cred c-a murit și bardul

Ce mai scria istorii, nescrise de haini.

 

Mă tem, curînd pământul, că o să se desfacă

Pe toți să ne înghită, să nu rămână urme

Ale ticăloșiei, netrebniciei noastre

Să se termine totul și moartea să ne curme…

 

Căci aromânul spune, blestemul stă în casă

CELUI CE NEAMUL SĂU ȘI LIMBA LUI ȘI-O LASĂ

Celor ce te sfâșie bucăți, precum  hiena

Și își aruncă reci, bătrânii săi la ghena.

 

Mai este o speranță, să mai avem o țară

Mai e o licărire, să ne iubim părinții

Să realizăm ce ne-au lăsat bătrânii, o comoară

S-o apărăm, să ținem, TOȚI, DE EA CU DINȚII!!!…..

.

.

Pr. Andrei