Fruntea sus fraților!

Mărturisirea noastră de creștini și români nu va întârzia

Serviciul de asistentă juridică a UDMR a obținut în instanță prin hotărâre judecătorească definitivă demolarea Crucilor Eroilor Armatei Române de la Valea Uzului, eroi din Primul Război Mondial, care au făcut România Mare la 1 Decembrie 1918.

În ziua executării hotărârii judecătorești, în ziua executării Crucilor, vom fi acolo, prezenți, la fel cum am fost si de Ziua Eroilor în 2019, la fel cum am fost prezenți în fiecare an de atunci încoace. Fac de pe acum un apel la toate organizațiile naționaliste, la toți frații și surorile de sânge și credință pentru a veni în jurul sfintelor cruci. Fac un apel către toți preoții și către toate oștile mănăstirilor să vină atunci la Valea Uzului pentru ca prin rugăciunea lor să înfrângă puterile răului din cauza cărora va fi pus buldozerul pe cruci.

Repet, Dreptul Eroilor care si-au vărsat sângele pentru Țară de a avea însemne creștine la căpătâi nu poate fi judecat de tribunale, acel Drept fiind câștigat pe câmpul de luptă. Acel drept nu are nevoie de avize, el există scris cu oase și sânge și jertfă! Fără lupta lor nu ar mai fi existat nici tribunale românești și nici autorități care să emită tot felul de avize! Acestea de ce nu s-au dat? Se știe la cine mă refer! Nu s-au dat din ordin politic! Toate guvernele PSD, PNL bineînțeles cu UMDR împreună au sabotat acordarea acestor autorizații!!! Toți sunt vinovați, toți au executat ordinul UDMR, ordinul Ungariei! Ce conta cui aparține Cimitirul de la Vale Uzului? Că aparține de Harghita sau de Bacău? Harghita nu e în România? La Valea Uzului nu au murit în luptele de acolo militari ai Armatei Române? Trupele austro-ungare s-au omorât unele pe altele? Nu s-au luptat cu românii? Nu au murit și români? Și atunci de ce ai noștri nu au dreptul să aibă Cruci în Cimitir? Pentru că nu vrea Ungaria???? Cele 600 de cruci cu însemne maghiare amplasate în Cimitir NU au avut niciun fel de avize!!!! Ele cum pot sta acolo fără nicio problemă? Nu au avizul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor! Nu au avut autorizații de construcție! Românii nu au intentat însă proces împotriva ridicării acelor însemne creștine ale militarilor maghiari, nu s-a vrut niciodată dărâmarea lor, chiar dacă au fost amplasate total ilegal! Nu i-am dat în judecată pentru că noi nu vrem ca o Cruce, indiferent pentru cine este, chiar dacă este pentru un inamic de-al nostru, să fie dărâmată!

În schimb kurtoșii vor asta cu o ură nemărginită. Vedeți paginile, conturile de Fb. ale lui Antal Arpad, primarul de Sfântu-Gheorghe, Tamaș Șandor, preș. Consiliului Județean Covasna, site-ul Szekelyhon, Hirmondo, vedeti cum Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita desface o bere Csiki în cinstea deciziei de demolare a Crucilor, vedeți cum se ceartă acum între ei cine a avut mai mare merit în acest sens și mai ales vedeti comentariile kurtosilor care nu mai pot de bucurie că se dărâmă niște cruci! Vedeți și trageți singuri concluziile!

Tamaș Șandor anunță cu mare satisfacție că se vor aduna din nou, de data asta pentru a supraveghea operațiunea de demolare a Crucilor noastre. În 2019 când au venit românii, tov mustață Șandor a „supravegheat” din mașină, cred că-i tremurau genunchii… de la vremea ploioasă, desigur!

Operațiunea samavolnică de executare a Crucilor obținută de Ungaria-UDMR va avea loc luna aceasta sau în martie.

Mergem acolo, cu Dumnezeu înainte pentru Biruința Neamului Românesc!

VIDEO cu Borbely Csaba sărbătorind „victoria”:

Despre mentalitate: preș. Consiliul Jud. Harghita, Borboly Csaba bea o bere csiki în cinstea demolării Crucilor de la Valea Uzului. Link în primul comentariu.

_____________

Sursa – https://www.activenews.ro/stiri-justitie/Statul-Roman-mancat-din-interior-iremediabil-o-instanta-din-Romania-a-dispus-demolarea-Crucilor-Eroilor-Armatei-Romane-de-la-Valea-Uzului-in-favoarea-UDMR-INCALIFICABIL-179662

.

Citiți și:

UN NOU EPISOD DIN CICLUL ”ANTIROMÂNISM LA PAROXISM”: FĂRĂ PRECEDENT ÎN ROMÂNIA POST 1989: Un Tribunal din Bacău a dispus DEMOLAREA TROIȚEI ȘI CRUCILOR românilor de la Valea Uzului deși acestea sunt ridicate perfect legal. Doar diavolul se bucură de dărâmarea unei cruci. În Bacău PSD este în cârdășie cu UDMR

.

Citiți și:
.
Cartea poate fi descărcată în format electronic pdf de aici:

RĂDĂCINILE NAZISTE ALE EUROPEI

.

Ca să înțelegeți mai bine, puteți descărca în format pdf de aici –

DECLARAȚIILE ȘOCANTE ALE CELOR CARE CONDUC LUMEA

.

Mult mai multe articole pe această temă a ”Noii Ordini Mondiale”– găsiți la:

Search results for „controlul populatiei” | Român Ortodox (romanortodox.info)

CONTROLUL POPULAȚIEI

sau la această selecție (click aici):

DEPOPULARE

sau MAI EXACT:

EXTERMINAREA  POULAȚIEI  ÎNTREGII  LUMI

.

.

VIDEO   E X T R E M   DE  ELOCVENT, AICI:

.

. . .

.

 

CUM EXPLICA DAVID ROCKEFELLER ÎN ANII ’80 NECESITATEA REDUCERII DRASTICE A POPULAȚIEI LUMII (!!!)…

(VIDEO – CLICK AICI)

. . .

FOSTUL MINISTRU AL SĂNĂTĂȚII ÎN FINLANDA – DR. RAUNI KILDE MĂRURISIND ADEVĂRUL :

COINCIDENȚĂ SAU NU, LA NUMAI CÂTEVA LUNI DUPĂ ACEST INTERVIU,

A MURIT… 

ARTICOLUL CU VIDEO TRADUS, AICI:

DECIMAREA POPULAȚIEI PRIN VIRUȘI ARTIFICIALI, VACCINURI, HRANĂ MODIFICATĂ GENETIC, CHEMTRAILS ȘI MULTE ALTELE…

.

.

.

CITIȚI AICI TEXTUL IMNULUI ROMÂNIEI:

DEȘTEAPTĂ-TE ROMÂNE !!!

(până nu este PREA TÂRZIU)…

.

CĂUTAȚI ORICE CUVÂNT ORI EXPRESIE CARE VĂ INTERESEAZĂ DIN ACEST SIT, TASTÂNDU-L ÎN 

SECȚIUNEA ”CĂUTARE”

DIN PARTEA DREAPTĂ-SUS, APOI APĂSAȚI TASTA ENTER,

DACĂ FOLOSIȚI UN CALCULATOR (LAPTOP SAU DESKTOP),

SECȚIUNEA ”CĂUTARE” ESTE AȘA CUM ARATĂ IMAGINEA DE MAI JOS:

.

.

DACĂ FOLOSIȚI UN TELEFON MOBIL (SMARTPHONE),

SECȚIUNEA ”CĂUTARE” ESTE LA FINALUL ORICĂRUI ARTICOL DIN SITUL

WWW.ROMANORTODOX.INFO 

DEASUPRA SECȚIUNII ”ULTIMELE ARTICOLE”,

AȘA CUM SE VEDE ÎN IMAGINEA DE MAI JOS:

.

SĂ NE FIE DE FOLOS!

.

MĂRTURISEȘTE ADEVĂRUL, FĂ-ȚI DATORIA DE CREȘTIN,

DE A-ȚI IUBI APROAPELE CA PE TINE ÎNSUȚI,

ACUM, ASTĂZI, CÂT SE MAI POATE !!!

.

AȘA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU !

.

 

.

.

.

 

.