E atât de greu să fi mamă
Atâta zbucium e în sufletul mamei mele
Atâta tumult, atâta grijă, atâta zbatere.
Nu știu să fi dormit o noapte
Liniștită, în tihnă
Departe de orice gest boem
Departe de comoditate-ani lumină, măicuța cea cu sufletul sfâșiat tot timpul de griji,
Grija nepoților, grija casei
Și chiar dacă sunt departe de a mai fi tânăr
De grija mea.
Chiar de am crescut
Și am familie acum,
Și-s preot și am turmă de păstorit,
Tot am rămas copilul mamei.
Acum am înțeles
Că a fi mamă nu e ceva provizoriu.
Că grijile și fricile și zbaterile nu se termină decât la mormânt.
Și că tot ce pot sa fac
Este să-i aduc din când în când
Bucurie în sufletul chinuit
Cât de puțin îi trebuie mamei să fie fericită!
Lucruri mărunte, gesturi mici
Îi aduc mângâiere.
De câte ori mă zmerește, dojenindu-mă,
Îmi aduc aminte… că e …mama
Și că eu sunt fiul ei.
Cred cu tărie că toate mamele
Care și-au dus la capăt crucea grea de mamă
Merită cu prisosință
Odihna și bucuria veșniciei
Căci grea cruce e crucea de mamă.
Doamne, mântuiește-o pe măicuța mea!
Cu dragoste pentru măicuța mea,
Pr. Andrei
.
