PTRDICĂ la Apostolul din Duminica aXIX-a după Rusalii:

II CORINTENI 11, 31-33;

31.	Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus, Cel ce este binecuvântat în veci, ştie că nu mint!
32.	În Damasc, dregătorul regelui Areta păzea cetatea Damascului, ca să mă prindă,
33.	Şi printr-o fereastră am fost lăsat în jos, peste zid, într-un coş, şi am scăpat din mâinile lui.

II CORINTENI 12, 1-9;

1.	Dacă trebuie să mă laud, nu-mi este de folos, dar voi veni totuşi la vedenii şi la descoperiri de la Domnul.
2.	Cunosc un om în Hristos, care acum paisprezece ani – fie în trup, nu ştiu; fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie – a fost răpit unul ca acesta până la al treilea cer.
3.	Şi-l ştiu pe un astfel de om – fie în trup, fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie S
4.	Că a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască.
5.	Pentru unul ca acesta mă voi lăuda; iar pentru mine însumi nu mă voi lăuda decât numai în slăbiciunile mele.
6.	Căci chiar dacă aş vrea să mă laud, nu voi fi fără minte, căci voi spune adevărul; dar mă feresc de aceasta, ca să nu mă socotească nimeni mai presus decât ceea ce vede sau aude de la mine.
7.	Şi pentru ca să nu mă trufesc cu măreţia descoperirilor, datu-mi-s-a mie un ghimpe în trup, un înger al satanei, să mă bată peste obraz, ca să nu mă trufesc.
8.	Pentru aceasta de trei ori am rugat pe Domnul ca să-l îndepărteze de la mine;
9.	Şi mi-a zis: Îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune. Deci, foarte bucuros, mă voi lăuda mai ales întru slăbiciunile mele, ca să locuiască în mine puterea lui Hristos.

RAI

”A fost răpit în Rai și a auzit cuvinte de nespus, pe care nu este îngăduit omului să le grăiască” (II Corinteni, 12, 4)

Să vorbim astăzi, iubiții mei, despre Rai.

Of, ce temă ai mai ales ca să ne vorbești! Omule, în ce secol trăiești? Cui vorbești? – ne vor spune mulți. Noi nu suntem oameni din vremurile de odinioară, când ei nu știau carte și preoții le spuneau poveștile lor, iar ei ascultau. Voi, care vorbiți în vremurile de astăzi, într-o epocă în care știința a făcut atât de mari descoperiri și a zburat pe Lună, trebuie ca și voi să vă actualizați, să vă sincronizați, adică să încetați să vorbiți despre iaduri și raiuri și să vă îngrijiți cum ar putea oamenii să trăiască mai bine aici pe pământ. Lăsați poveștile voastre. Nu există iad, nu există rai, nu există altă viață. Aici este raiul, aici este și iadul…

Acestea le zic și chiar și mai rele – cine? Nu doar oamenii care s-au dus la școli și au învățat 5 litere, niște noțiuni elementare – cum spunea Papadiamantis, și au prins aere la creier și se umflă cum se umflă păunii și cred că le știu pe toate. Din nefericire, nu sunt doar acești necredincioși, cei care cotestă toate. Necredința a avansat în tot poporul și a ajuns până la stâne și ci mai analfabeți și care nu știau nici lucrurile cele mai elementare au fost influențați de predicile necredincioșilor și ateilor și nu mai cred în nimic. Cei mai mulți au devenit materialiști! Un preot, care slujește într-un sătuc, îmi spunea că într-o zi, o babă analfabetă, care avea 80 de ani, a deschis o discuție cu preoteasa despre religie și zicea: ”of, sărmană preoteasă, ce sunt acestea pe care le zice preotul? Crezi că există o altă viață? Omul este ca animalul: mănâncă, bea, doarme și moare…”

Ce vom spune tuturor acestora care nu cred că există și o altă viață, iad și rai? Avem să le spunem multe, să le prezentăm multe dovezi și argumente, pe care le-au spus marii filosofi, ca să convingă lumea că există o viață veșnică. Dar în această mică predică, așa după cum înțelegeți, nu este cu putință să dezvoltăm întreaga temă. Cei care vor să vadă ce învață religia noastră despre acest subiect și de ce credem că există cealaltă lume, să pună mâna pe cărțile ce au fost editate. Le recomandăm celor care știu să citească o carte pe care a scris-o un renumit scriitor al nostru, Konstantinos Kalinikos. Cartea se numește ”Dincolo de mormânt”. Aici, noi vom spune câteva cuvinte, câte credem că ajung ca să convingă un om bine intenționat. Ceilalți, care nu au dispoziție să creadă, oricâte dovezi și argumente ar asculta, nu vor fi convinși.

***

Spunem, deci, că există o altă lume. Există iad, există rai. De ce? Pentru că existența iadului și a raiului o confirmă Cineva, în a le Cărui cuvinte trebuie să avem absolută încredere. În nimeni altul nu putem avea atâta încredere câtă încredere trebuie să avem în acest Cineva, Care ne confirmă că există o altă viață, iad și rai. Se poate ca toți să ne spună minciuni ori să ne înșele și să nu ne spună lucruri adevărate, ci lucruri pe care le inventează fantezia lor. Toți pot să trăiască într-o lume imaginară a fanteziei, a minciunii și a înșelăciunii sau a iluziei. Numai Unul, din milioanele și miliardele de oameni care au trecut pe pământ, nu a spus minciuni, nici S-a înșelat câtiși de puțin, ci tot ce a spus este adevărat. Pentru că nu este un simplu om. Este Dumnezeul-Om. Și acest UNUL este Domnul nostru Iisus Hristos.

Așadar, Însuși Domnul nostru Iisus Hristos ne confirmă că există iad și rai. Unde? Deschideți Evangheliile, care conțin învățătura lui Iisus Hristos și veți vedea. Îndeosebi, să studiați nu o singură dată, ci de multe ori, minunata Parabolă a bogatului și a lui Lazăr. O găsiți în Evanghelia după Luca, cap.16, versetele 19-31. Zice parabola: Erau doi oameni. Unul sărac, al cărui nume era Lazăr. Altul bogat. Săracul credea, dar bogatul nu credea. Săracul avea virtutea răbdării. Bogatul era neîndurător și se îngrija doar pentru el, cum să trăiască bine. Dincolo de traiul lui bun, nu vedea nimic altceva. Au murit amândoi. Întâi săracul apoi bogatul. Unde s-au dus? Sigur, trupurile lor, ale amândurora, au fost îngropate în mormânt. Și peste puțin, n-a mai existat nimic, decât o mână de cenușă. Dar viața nu se termină în mormânt. Prin moarte, sufletul se desparte de trup și se duce într-o altă lume. Și sufletul lui Lazăr a zburat și s-a dus în sânul lui Avraam, adică într-un loc duhovnicesc, unde era și sufletul acelui bun patriarh, Avraam, care a făcut în lume numai bine și a murit cu 2000 de ani înainte de a veni Hristos. Murise trupește Avraam, dar sufletul lui, fiind nemuritor, trăia și se afla într-un loc plăcut. Și acolo unde se afla Avraam, s-a dus și Lazăr. Dar sufletul bogatului nemilostiv s-a dus în alt loc, într-un loc de pedeapsă groaznică, un loc în care era ars de flăcările înfricoșătoare ale iadului; desigur, flăcări nematerialnice, ci duhovnicești, așa cum este glasul conștiinței unui criminal, care ca un foc îi arde cele din lăuntru. Bogatul îl vede pe Lazăr în ce stare plăcută se afla și ar fi vrut să se ducă și el acolo, dar acest lucru era imposibil. A cerut în dar de la Avraam, să-l trimită pe Lazăr să-l răcorească măcar cu o picătură de apă din acea apă duhovnicească nemuritoare, care curge îmbelșugat în rai. Dar nici lucrul acesta nu era cu putință de îndeplinit…

Această pildă a bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr este o uriașă dovadă, alături de atâtea altele, că există o altă lume, că există rai și iad. Și acest lucru îl pretinde dreptatea lui Dumnezeu; pentru că există aici în lume oameni drepți care suferă și există oameni nedrepți și răufăcători care petrec bine, și ar fi nedrept ca drepții să nu fie răsplătiți, iar rpufăcătorii și nedrepții să nu fie pedepsiți.

Dar și în această situație Hristos a confirmat că există rai. Când Hristos se afla sus pe Cruce, și unul din cei doi tâlhari care au fost răstigniți atunci îâmpreună cu El s-a pocăit și a cerut de la Hristos în dar să-l ia împreună cu El în Împărăția Lui, Hristos i-a spus: ”Amin zic ție: Astăzi vei fi împreună cu Mine în rai.” (Luca 23, 43) Adică: Trupul tău peste puțin va muri pe cruce, dar te asigur că sufletul tău, care va pleca din trup, astăzi, înainte de a apune soarele, se va afla împreună cu Mine în cele cerești și se va veseli în rai. Da. În sânul lui Avraam – Lazăr. Da. În rai – tânărul care s-a pocăit. Dar în rai s-a mai dus cineva. S-a dus chiar înainte de a muri. S-a dus și a văzut lucruri, pe care ochiul omului nu le-a văzut și limba omului nu poate să le descrie. A trăit acolo câteva clipe de neuitat și iarăși s-a întors în lume. Și mărturisește și acesta că există rai. Este Apostolul Pavel. O putere, ne zice chiar el în pericopa apostolică pe care am ascultat-o astăzi, o putere dumnezeiască m-a luat și m-a urcat în cele cerești, în al 3-lea cer, în rai (vezi II Corinteni, 12, 4).

***

O, raiule, locuință a îngerilor, a arhanghelilor și a sfinților ! Noi, așa cum spunea un sfânt predicator, ”putem să te domândim, dar nu putem să te înțelegem”.

(Din cartea Apostolos, Atena, 2001)

PREDICĂ la Duminica a XIX-a după Rusalii (Predica de pe munte – iubirea vrăjmașilor):

31.	Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea;
32.	Şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei.
33.	Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac.
34.	Şi dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai.
35.	Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi.
36.	Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv.

Iubiților, există o lege, care este cea mai veche din toate legile, pe care le-au făcut oamenii, ca să poată să-și ritmeze armonios legăturile dintre ei și să trăiască fericiți. Lege, care nu este crestată pe plăci de marmură sau scrise pe hârtii și în ziarele oficiale ale statului. O lege pe care a sădit-o Dumnezeu, care l-a plăsmuit pe om ”după chipul și asemănarea Sa” (Facere 1, 26) și această lege înnăscută este legea dragostei.

Această lege strigă fiecărui om să iubească. Îi strigă să nu facă nici un rău celuilalt, să nu fure, să nu nedreptățească, să nu atace onoarea familială a altuia, să nu spună minciuni, să nu defăimeze și să clevetească, să nu calomnieze pe celălalt, să nu se ducă pe la tribunale și să facă jurăminte mincinoase, să nu ucidă, să nu ia viața altuia. Acestea le strigă legea dragostei. Dar această lege u se oprește aici. Înaintează din ce în ce mai mult. Strigă nu numai că trebuie să nu facem răul, ci trebuie să facem și binele celorlalți oameni. Flămânzesc? Însetează? Le este frig? Se află într-o situație dificilă? Sunt în pericol? Noi nu trebuie să rămânem reci și indiferenți. Trebuie să alergăm în ajutorul lor prin toate mijloacele de care dispunem. Și pâine, și apă, și haine, și cuverturi, și medicamente, și orice fel de ajutor trebuie să-l oferim celorlalți oameni. Și așa cum ne dorim ca ceilalți oameni nu numai să nu ne nedreptățească, ci și să ne ajute, așa și noi trebuie să ne comportăm față de ceilalți.

Aceasta este legea ănnăscută a dragostei, pe care o exprimă Hristos în Evanghelia de astăzi prin următoarele cuvinte: ”Precum voiți să vă facă vouă oamenii, făceți-le și voi asemenea.” (Luca 6, 31)

***

Dar Hristos, Care a venit în lume ca să împlinească, să desăvârșească, să completeze legea morală, să lărgească hotarele iubirii și să arate desăvârșirea, nu vrea ca omul să se oprească în drumul iubirii. Vrea ca omul să înainteze. Vrea ca omul să urce pe cele mai înalte trepte. Iubirea, așa cum învață Hristos, nu trebuie să se limiteze la un cerc îngust de oameni. Nu! Pentru că o astfel de iubire, restrânsă la puținii oameni care ne iubesc, oeicine o poate întâlni și la cei mai păcătoși oameni, și la cele mai păcătoase reuniri umane. De pildă: există oameni mai răi decât tâtharii? Apucă armele, se organizează în bande, fură, răpesc, necinstesc, ucid oameni. Îi urăsc pe oameni. Și totuși, tâlharii care îi urăsc pe alții, între ei au dragoste: se susțin între ei. Ură față de alții, dar iubire față de ei înșiși și față de anturajul lor. Dacă va dispărea dragostea dintre ei, banda se va risipi. Lucrul acesta arată că iubirea este atât de necesară, că nici cei mai păcătoși nu pot să trăiască fără iubire.

Dar există iubire, care îi leagă pe păcătoși între ei, nu este o iubire curată. Este o iubire păcătoasă, iubire care are drept scop deservirea intereselor omenești egoiste și păcătoase. Această iubire, iubirea tâlharilor, are consecințe dezastruoase. Poate să facă mari catastrofe. Rău, când este singur, face răul, dar într-o măsură mică. Însă, atunci când cel rău se unește cu alți răi, iar aceștia iarăși se unesc cu alții și se fac mulți, mii de mii, milioane multe, o, atunci!…

Dacă acești oameni, care au ură în inimă și au o lozincă ”moartea ta este viața mea” și vor să-i nimicească pe toți ceilalți ca să trăiască și să conducă ei, dacă aceste milioane de oameni răi se vor organiza, se vor înarma cu armele groaznice ale distrugerii și vor face război împotriva celorlalte popoare mici și neputincioase, o, ce catastrofă va fi atunci ! O astfel de catastrofă groaznică a văzut omenirea în secolul nostru de 2 ori. A văzut-o în cele două războaie mondiale, dintre care cel de-al doi-lea a fost și mai dezastruos decât primul. Milioane de oameni uniți, având în frunte conducători oameni sălbatici, fiare, ca înfricoșătoarele fiare ale apocalipsei, s-au năpustit și au împrăștiat moartea și catastrofa. Și aceste milioane de oameni aveau dragoste între ele, dar aveau și ură împotriva celorlalți oameni, pe care voiau să-i supună și să-i nimicească. Iubirea lor era limitată, egoistă. Nemții îi iubeau cu patos doar pe nemți. Rușii pe ruși. Italienii pe italieni. Japonezii pe japonezi. Englezii pe englezi, ete. Și marile state, dincolo de așa-numitele lor interese naționale, n-au văzut nimic altceva. Iar toate câte le spuneau despre dreptate, toate erau o înșelăciune și o iluzie. Din nefericire, acest lucru l-a demonstrat și-l demonstrează continuu realitatea.

***

Dar Hristos, Care a sădit în inima oamenilor legea dragostei, nu vrea ca dragostea să fie limitată și sufocată în limitele înguste ale unui sentiment, care doar are numele de dragoste, dar în realitate este un egoism, o adorare și o zeificare a egoului. Iubirea pe care a propovăduit-o Hristos, așa cum vedem în Evanghelia de astăzi, sparge limitele înguste, se lărgește și se revarsă ca un râu în toată lumea. Hristos ne învață că trebuie să iubim nu numai doar pe părinți, pe prieteni, pe rude, pe conaționalii noștri, ci chiar și pe străini și pe vrăjmașii noștri. Cât de clar se aude glasul lui Hristos ! ”Iubiți pe vrăjmașii voștri și faceți bine”… (Luca 6, 35) Zice: Faceți bine chiar și vrăjmașilor voștri.

Însă acest lucru este ușor? Nu este ușor. Dar ”cele cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu” (Luca 18, 27) Doar în creștinism se împlinește această iubire ideală care îi îmbrățișează chiar și pe vrăjmași.

Vreți un exemplu? Aruncați o privire la Cel Răstignit. Iubirea, pe care Hristos a învățat-o, El Însuși a împlinit-o. Sus, pe Crucea muceniciei Lui, și-a întins Preacuratele Sale Mâini și i-a îmbrățișat pe toți oamenii, chiar și pe vrăjmașii Lui. S-a rugat pentru răstignitorii Săi și a spus acele nemuritoare cuvinte care frâng inimile și celor mai învârtoșați și nemiloși oameni: ”Părinte, iartă-le lor, căci nu știu ce fac” (Luca 23, 34).

***

Iubiților, vă întreb: suntem creștini? Să-L imităm pe Stăpânul nostru. Să-L urmăm cu fidelitate pe sfântul drum al dragostei, dragoste, pe care trebuie s-o arătăm chiar și vrăjmașilor noștri.

(din cartea ”Kyriaki”, Atena, 1998)

CITIȚI PÂNĂ LA CAPĂT

– INFORMAȚIA DE LA FINAL ESTE E-SEN-ȚI-A-LĂ ! ! !

Detalii la:

HTTPS://ROMANORTODOX.INFO/ECUMENISMUL-EREZIA-EREZIILOR

ECUMENISMUL – EREZIA EREZIILOR | Român Ortodox (romanortodox.info)

MĂRTURISEȘTE ADEVĂRUL,

FĂ-ȚI DATORIA DE CREȘTIN,

DE A-ȚI IUBI APROAPELE CA PE TINE ÎNSUȚI,

ACUM, ASTĂZI, CÂT SE MAI POATE,

AJUTÂNDU-L SĂ CONȘTIENTIZEZE

în Duhul Adevărului, al Sfinților Părinți,

CE ESTE ȘI CUM SĂ SE FEREASCĂ DE

EREZIA EREZIILOR, VICLENIA VICLENIILOR

– ECUMENISMUL SINCRETIST

(CA FORMĂ A MARII LEPĂDĂRI DE ORODOXIE,

– ADEVĂRATA CAUZĂ A

UMPLERII PAHARULUI MÂNIEI LUI DUMNEZEU),

oferindu-le materialul lămuritor de la:

https://romanortodox.info/ecumenismul-erezia-ereziilor/

și celelalte de la:

https://romanortodox.info/subiect/biblioteca/brosuri/

! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! !

! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! !

! ! ! ! ! ! ! ! ! ! !

Sfântul Teodor Studitul:

„Unii au suferit un naufragiu desăvârşit în materie de credinţă, iar alţii, dacă totuşi nu s-au înecat prin gânduri rătăcite, totuşi mor din cauza comuniunii cu erezia”.

Sfântul Atanasie cel Mare: