Plaja se golește de oameni
Și rămâne în curând… singură
Plaja… cu nisipul sfârtecat
De tălpile oamenilor
Devine tăcută, iar vântul
Șterge ferm urmele de pe nisip.
Privesc țărmul, …oastea de stabilopozi
O oaste mută, care… în muțenia ei,
Grăiește de vremile în care
Viața era normală și senină
Iar oamenii… erau oameni…
Din totdeauna m-au fascinat stabilopozii
Muți, tăcuți, grăniceri de granit
Ce păzesc țărmul
Ca să nu-l apuce marea
Și să-l tragă în mrejele ei.
Vântul șterge urmele tălpilor de pe nisip
Ca și cum ar șterge o întinare
De pe chipul țărmului
Pregătind nisipul pentru nunta lui…
Cu marea….
Mirele și mireasa își arată iubirea
Sub o mantie scânteietoare de stele…
Iar eu …omul… firul de praf…
În acest infinit crespuscular
Sunt martorul ocular plin de uimire
Care pot depune oricând mărturie
Despre această iubire adevărată
Și nu reverie…
În curând MAREA-MIREASA o să vină
Să-și îmbrățișeze iubitul-ȚĂRMUL
Valurile se revarsă ca niște șoapte
De dragoste arzătoare și feciorelnice
ȚĂRMUL-MIRELE, la început se semețește
Dar, apoi, cade învins în toropeala
Suavelor săruturi ale valurilor…
Marea mușcă hulpavă, aprinsă de dulce amor
Din buzele țărmului, cuminte,
Care tocmai a cedat șoaptelor ei …
Mareea inundă țărmul
El-ȚĂRMUL și EA-MAREA
Se contopesc, devenind un singur trup
Într-o cununie cosmică infinită….!!!
.
Și când te gândești că am trăit binecuvântarea de a participa la această nuntă…..
Cu dragoste de oameni și cu gândul de a împărți cu cititorul toate aceste minunate clipe,
pr. Andrei
.
