Sfinții Mucenici Fotie și Anichit sunt pomeniți în calendarul creștin-ortodox la 12 august.
.
Originar din Nicomidia (Bitinia — Asia Mică), Sfântul Anichit avea o slujbă la curtea imperială, în timpul împăratului Dioclețian (284-305). Fiind creștin și văzând crimele pe care le săvârșeau prigonitorii împotriva creștinilor, Sfântul Anichit a mers de bunăvoie în fața împăratului și l-a mărturisit pe Hristos.
.
A fost imediat supus chinurilor și torturilor, martor fiindu-i Fotie, o rudă a sa, care îmbărbătat fiind de răbdarea Sfântului Anichit, și-a declarat și el public credința.
.
Pentru mărturisirea sa a fost închis alături de Sfântul Anichit. În ciuda încercărilor de a-i convinge să se lepede de la credința creștină, Sfinții Anichit și Fotie au rămas neclintiți și au suferit moarte martirică după numeroase chinuri la care au fost supuși.
.
Deși i se taie limba, Anichit nu rămâne lipsit de grai, ci mărturisește în chip minunat către împărat: „O, idolatrule, iată ești acoperit de rușine! Iată, de nimic sunt zeii tăi!”. După rostirea acestor cuvinte, împăratul a poruncit să fie decapitat. Însă călăul, în loc să-l omoare pe Anichit, s-a lovit pe sine fără să vrea și a murit.
.
În cele din urmă, Sfinții au fost aruncați într-un cuptor de foc, împreună cu alți creștini, însă au trecut la cele veșnice prin minunea lui Dumnezeu, fără să fie atinși de flăcări.
.
În urmă, cei care au tras cu cârlige de fier trupurile mucenicilor au constatat că nici măcar părul capului nu era ars de foc, deci mulți dintre aceștia au crezut în Hristos Dumnezeu.
.
Sfinții Anichit și Fotie sunt invocați la rugăciunile de la Taina Sfântului Maslu și de la slujba Sfințirii Apei.
.

.

Întru această zi, învățătură a Sfântului Ioan Gură de Aur, pentru umilința sufletului

.

Să stea scrise, întotdeauna, în gândul tău, tainele acelea despre înfricoșătoarea a doua venire, adică: Judecătorul cel înfricoșător, șezând pe scaun, cărțile deschise, faptele cele ascunse ce se vor vădi, desfrânările, furturile, jafurile, lăcomiile, hulele, clevetirile, invidiile, războaiele, batjocurile. La acestea toate să te gândești, iubitule. Încă, și la acestea să iei aminte: răul cel clocotitor al focului nestins, mulțimi nenumărate de îngeri, care stau înainte, împrejurul Tronului, și tot neamul omenesc întrebat și dând răspuns de cele făcute, drepții despărțindu-se de cei păcătoși. Și, pe scurt, să zicem și cele ce se vor întâmpla drepților atunci. Că blândețile, dreptatea, înțelepciunea, milostenia, alinarea, răbdarea în primejdii și toată ceata faptelor bune avându-le, acestea îi vor duce în Împărăția Cerului. Precum rădăcina tuturor acestora este postul, asemenea și rădăcina tuturor acelora este sațiul. Și nu se cade a grăi de rău despre omul drept. Iar cei ce blestemă și urăsc pe robul lui Dumnezeu, greșesc asupra lui Hristos. Că sufletul cel ce place oamenilor și dorește slavă de la ei, nu va vedea Împărăția Cerurilor, chiar și lucruri bune de ar face.

Prin trei lucruri poate tot sufletul să se lipsească de Dumnezeu: sau prin căldura credinței, sau prin frica de Dumnezeu, sau prin învățătura Domnului. Vârful faptelor bune este a răbda cu bucurie minciunile și clevetirile, fiindcă, cel cu adevărat smerit cu gândul, nu se tulbură când este asuprit, nici nu se răzbună pentru că este asuprit, ci primește clevetirea, ca și când ar fi adevărată. Și nu se îngrijește a se certa cu oamenii, că l-au clevetit, ci își cere iertăciune. Iar unii și-au pus și nume de batjocură, măcar că ei nu erau asemenea oameni. Iar când vei voi să faci începătură la lucrul lui Dumnezeu, socotește, mai întâi, că nu ai de trăit veșnic în lumea aceasta, că nădejdea numai în viața aceasta, slăbeste mintea. Dumnezeului nostru slavă, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.

 

 

 

.