Aceștia au fost pe vremea împărăției lui Dioclețian și Maximian (284-305). Dintre toți, Sfântul Sebastian era unul din sfetnicii împărăției. S-a născut în Galia, dar a crescut la Milano, de unde se și trăgea neamul său. A cunoscut din copilărie, pe Hristos și, măcar ca intrase în armata împărătească și era comandant al ostașilor din Roma, în ascuns a rămas ucenic înfocat al Domnului. Gândul lui era să ajute ucenicilor să mărturisească credința, la ceasul greu al chinurilor.
Așa a făcut el mai întâi cu cei doi frați Marcelin și Marcu. Că, răbdând ei multă vreme la închisoare, și puși fiind la tot felul de chinuri, se hotărâse să li se taie capetele. Dar părintii lor, Tranchilin și Marcia, păgâni fiind, aproape că i-au înduplecat pe ei, cu lacrimile lor, să se lepede de credința în Hristos. Acestea auzind, Sfântul Sebastian, prin cuvântul său și prin puterea minunii ce s-a făcut prin el atunci, ca a vindecat de muțenie pe Zoe, femeia lui Nicostrat, scriitorul împărătesc, fiind ea de șase ani mută, i-a întors pe toți să stea cu bărbăție în credință, în fața chinurilor. Și s-au plecat a crede în Hristos, Nicostrat și femeia lui, Zoe. Și fericitul Sebastian îi învăța că datori sunt să fie prieteni împăraților, dar în ascuns, fiecare din ei să fie creștini desăvârșiți. Și s-au botezat atunci, prin Sfinții Policarp, preotul și prin fericitul Sebastian, ca la șaizeci de ucenici, între care Tranchilin și Marcia, părinții Sfinților Marcelin și Marcu, Claudiu eparhul și copiii lui, Hromatie, eparhul Romei și fiul său Tiburtie s.a.
Și era atunci episcop în Roma fericitul Gaius. Și se adunau creștinii, pentru Sfintele Taine, în casa lui Castul, dregător împărătesc, fiind și acesta creștin, în taină, împreună cu cei ai casei sale. Și, fericitul Gaius, episcopul, a hirotonit diaconi pe frații Marcelin și Marcu și pe Tranchilin tatăl lor, l-a sfințit preot, iar pe fericitul Sebastian, ca unul ce purta haine ostășești, l-a făcut apărător al Bisericii.
Și, pornindu-se prigoană împotriva creștinilor, atunci au fost prinși Nicostrat, Claudiu, Castor, Tiburtie, Castul și Zoe și în multe feluri chinuindu-i, și-au dat sufletul. Deci, și Tranchilin preotul a fost ucis cu pietre la mormântul Sfântului Pavel Apostolul, iar feciorii săi, diaconii Marcelin și Marcu, au murit spânzurați cu capul în jos și străpunși de lănci. Iar fericitul Sebastian, fiind chemat de Dioclețian și mărturisind credința în Hristos, din porunca împăratului a fost luat ca țintă și ostașii au tras cu săgeți în tot trupul lui; și, fiind el încă viu, i-au zdrobit trupul cu toiege și așa, tăiat în bucăți, și-a dat sufletul la Dumnezeu. Și se află sfintele lui moaște în catacomba Sfântului Sebastian din Roma, până în ziua de astăzi.
Întru această zi, pomenirea celui între Sfinţi Părintelui nostru Modest, arhiepiscopul Ierusalimului(†634)
Acesta s-a nascut din parinti crestini numiti Eusebie si Teodula, in cetatea Sevastiei. Deci, fiind maica sa stearpa, li s-a dat lor ca fiu, prin rugaciunea parintilor lui, pe acest mare crestin, dupa patruzeci de ani, de la insotirea lor. Deci, dupa ce s-a nascut acesta, a fost parat tatal sau la Maximian ca este crestin. Si, fiind legat, a fost dus la inchisoare. Despre aceasta, fiind instiintata Teodula, femeia sa, s-a dus si ea la inchisoare, impreuna cu fiul ei. Iar acolo, in inchisoare aflandu-se, s-au rugat amandoi lui Dumnezeu si asa si-au dat sufletele lor in mainile Sfintilor Ingeri si asa s-au facut mucenici, dupa vointa si dorinta. Si aflandu-i pazitorii temnitei morti, iar pe copil viu, intre cei doi, luandu-l pe el, l-au dus la Maximian. Copilul era de cinci luni atunci. Iar Maximian, vazandu-l pe el curat si frumusel, l-a dat la unul din oamenii palatului, ca sa-l creasca cu osardie, spre a se face vrednic de slujba lui Zeus.
Deci, find crescut langa omul acesta, fericitul Modest a aflat ca parintii lui au murit la inchisoare pentru Hristos. Iar cand a ajuns varsta de treisprezece ani, atunci a aflat pe un crestin, de la care a invatat credinta si, cu tot sufletul, s-a apropiat si s-a lipit de ea. Se mahnea, insa, ca traia impreuna cu paganii. Si, odata, cand Maximian a poruncit ca tot poporul sa aduca jertfa zeilor, Sfantul s-a dus la mormantul parintilor sai si-i ruga pe ei sa fie eliberat din mainile paganilor si sa se invredniceasca de Sfantul Botez.
Deci, aflandu-l pe el un argintar, ce era din Atena, l-a luat si l-a dus in acest oras, unde l-a infatisat arhiereului. Si, acolo, invatand credinta mai cu dinadinsul, s-a si botezat. Iar cand se boteza Sfantul, s-a intamplat minune preaslavita, ca s-a vazut un stalp de foc pogorandu-se din cer si care-si avea reazemul pe capul celui ce se boteza. Acesta, dupa botez, numai cu rugaciunea si cu atingerea mainii, a vindecat pe fratele argintarului de o boala grea; asemenea, a vindecat si un indracit. Apoi, argintarul si femeia lui au murit si, in testamentul lor, a fost trecut, impreuna cu fiii lor, si Sfantul acesta, ca mostenitor al averii lor. El insa, daruind partea sa de mostenire fiilor argintarului, s-a dus in locurile cele mai adanci al pustiului si, acolo, petrecea viata sa pustniceste. Iar fiii argintarului, nerabdand din invidie sa vada pe Sfantul cinstit de catre toti, cand s-au dus la targ pentru negutatorie, au induplecat si pe Fericitul Modest sa mearga impreuna cu ei. Si, acolo ducandu-se, l-au vandut pe Sfantul, ca rob la un raucredincios, de la care a suferit multe necazuri, vreme de sapte ani. Insa, Sfantul, prin fierbinte si staruitoare rugaciune, a izbavit pe stapanul sau in inselaciunea relei credinte si l-a induplecat pe el ca sa creada si sa se boteze. Inca, patimind el de o grea boala, l-a facut si sanatos.
Iar, dupa ce a murit stapanul sau, s-a dus Sfantul la Ierusalim, ca sa se inchine purtatorului de viata Mormant si, de acolo, a plecat la muntele Sinaiului, unde, retragandu-se si numai la Dumnezeu cautand, multe minini a facut. Deci, murind atunci patriarhul Ierusalimului, din dumnezeiasca iconomie, a fost hirotonit patriarh al Ierusalimului, Sfantul Modest, avand el, atunci, cincizeci si noua de ani. Si facut inca multe minuni, arhiereu fiind. Asa, unui om din Ierusalim ii piereau vitele, pentru ca apa fantanii din care beau era otravita de un sarpe, prin lucrarea diavolului. Si Sfantul, mergand la acea fantana, si vitele pierite le-a inviat si pe sarpe l-a omorat, iar pe diavolul l-a facut sa se arate inaintea tuturor celor ce stau de fata. Si se jura diavolul, ca nu se va mai apropia vreodata de locul acela, unde ar fi chemat numele Sfantului Modest. Acest Sfant nu savarsea niciodata raul. Ca, iata, fiii argintarului, care l-au vandut pe el, s-au dus la Ierusalim, fara sa stie ei ca cel de ei vandut se afla acolo patriarh. Iar cel ce niciodata nu pomenea raul, Sfantul Modest, nu numai ca nu i-a pedepsit pe ei, pentur raul ce-i facusera, ci, dimpotriva, i-a primit cu dragoste, i-a gazduit cu osardie si le-a facut bine cu darnicie.
Dar, asa vietuind cu sfanta cuviinta, fericitul a trait nouazeci si sapte de ani, si a fost patriarh treizeci si opt, dupa care s-a mutat la vesnicele locasuri.
Întru aceeaşi zi, cuvânt din Pandoc, despre buna grăire
Si iarasi a zis: „Cuvantul cel aspru desteapta manie, iar limba celor intelepti invata cele bune.” Si iarasi: „Din gura dreptilor picura intelepciune, iar gura celor smeriti invata a multumi.” Si iarasi: „Din roada buzelor, sufletul omului se va satura de bunatati si, dupa cuvantul gurii lui, i se va rasplati. Pentru ca buzele cele adevarate indulcesc marturia si, cei ce vor sa fie in pace, se vor veseli.” Iar David zice: „Raspuns-a inima mea cuvant bun”. Si tot el: „Domnul va da cuvant celor ce binevestesc cu putere multa.” Si iarasi: „Doamne, buzele mele vei deschide si gura mea va vesti lauda Ta.” Inca scrie si Pavel, zicand: „Cuvantul vostru totdeauna sa fie cu dar, dres cu sare, ca sa stiti cum se cade, fiecare din noi sa raspundem”. Si catre romani zice: „Am dorit sa va vad pe voi, ca sa va dau voua oarecare daruire duhovniceasca, ca sa va intariti voi si ca sa va mangaiati cu credinta cea impreuna cu noi”. Si iarasi: „Rogu-va, dar, pe fiecare din voi, mangaindu-va, cu vrednicie sa umblati inaintea lui Dumnezeu.” Iar cele ce i se pare ca a luat darul invataturii, sa vorbeasca, dar cu smerita intelepciune. Ca, zidindu-i pe altii, pe sine sa nu se osandeasca, adica, precum ca cel ce a ascuns talantul. Iar cel ce nu a luat un dar ca acesta de la Dumnezeu, sa taca, deci, si sa nu scoata cuvant desert din inima sa, ca sa nu auda vreodata acest cuvant: „Iar pacatosului i-a zis Dumnezeu: Pentru ce propovaduiesti poruncile Mele si porti legea Mea in gura ta, ca tu urasti asezamantul Meu si cuvintele Mele le nesocotesti.” Ca omul ce bun, a zis Domnul, din comoara cea buna a inimii sale (adica din Duhul Sfant) scoate cele bune. Intru Iisus Hristos Domnul nostru, a Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
Întru aceeaşi zi, Sfântul Daniil Sihastrul
Despre viata Sfantul Daniil Sihastrul gasiti in Vietile Sfintilor pe luna decembrie.
.
