Sfântul Apostol Acvila, unul din cei șaptezeci de Apostoli ai Domnului, a fost ucenic al Sfântului Apostol Pavel. Era iudeu de neam, din părțile Pontului și, înainte de a crede în Hristos, locuia în Italia, împreună cu femeia sa, Priscila. Nu au stat multă vreme acolo, căci împăratul Claudiu (41,54) a poruncit ca toți iudeii să fie alungați din Italia. Și așa, Acvila, și soția sa, au părăsit Italia și s-au așezat la Corint, hrănindu-se din osteneala mâinilor lor, pentru că erau, cu meșteșugul, țesători de corturi.

În același timp, Sfântul Apostol Pavel, propovăduind pe Hristos, printre neamuri, a mers, de la Atena, la Corint. Și, aflând în Corint pe Acvila și Priscila, a găzduit la dânșii, având același meșteșug, adică lucrând, ca și dânșii, la țesutul pânzelor de corturi. Și, acolo, învățându-i pe ei să creadă în Hristos, i-a botezat. Și atât de mare a fost dragostea lor pentru noua credință, încât, de îndată l-au însoțit, pe Sfântul Pavel, la lucrul răspândirii cuvântului lui Dumnezeu, nu numai printre iudeii și elinii din Corint, dar și în părțile Asiei. Și, lucrând Apostolul în Corint, timp de un an și șase luni, a pornit, apoi, cu corabia spre Siria, urmat de Acvila și Priscila, cei legați de el prin fierbinte și duhovnicească dragoste. Și, a sosit Pavel, însoțit de dânșii, la Efes, unde, lăsându-i pe ei să-i învețe pe efeseni credința cea în Hristos, Apostolul s-a dus la Ierusalim. Și, într-adevăr, peste o vreme, fiind și Pavel la Efes, Apostolul saluta, din Efes, pe corinteni, „împreună cu Acvila și Priscila și cu Biserica din casa lor„. (I Cor 16, 19) Murind însă Claudiu împăratul, Acvila și Priscila s-au întors la Roma. Și Apostolul îi saluta, acolo din Corint, în Epistola sa către romani, ca pe niște ajutători ai săi, care și-au pus viața în pericol, pentru lucrul lui Hristos, și cărora el le mulțumește în numele tuturor Bisericilor și în numele său însuși.

Și puțină vreme zăbovind la Roma, Sfinții Acvila și Priscila s-au dus, iarăși, la Efes, în Asia, Acvila fiind rânduit, acolo, episcop propovăduitor, de către Sfântul Apostol Pavel. Și, mergând la Efes, Acvila ajuta Sfântului Timotei, în ostenelile sale, străduindu-se, neobosit, și pentru răspândirea credinței printre păgânii din Asia, Ahaia și Iraclia, ridicând biserici, și pe mulți păgâni aducându-i la mântuire. Tradiția Bisericii știe că, în cele din urmă Acvila a fost ucis de cei necredincioși și a aflat odihna în ceruri, cu ceilalți Apostoli, prin darul Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine slava în veci! Amin.

.
Întru această zi, cuvânt despre pocăinţă
.
    Spunea un oarecare părinte, zicând că în Tesalonic, este o mănăstire de fecioare. Iar una dintre acestea, din lucrarea vrăjmașului, a vrut să plece din mănăstire. Și, plecând, a căzut în desfrânare, că așa a amăgit-o vrăjmașul. Și, după ce a căzut în păcat, a petrecut, câtăva vreme în desfrânare, apoi, iarăși, aducându-și aminte de Dumnezeu, se gândea la pocăință. Și, pornindu-se să vină spre mănăstirea din care era, dorea, din tot sufletul, să se pocăiască. Dar, ajungând acolo a căzut înaintea porții și a murit. Deci, a arătat Dumnezeu, unui episcop, moartea ei. Și a văzut episcopul pe Sfinții îngeri venind și luându-i sufletul ei, iar pe draci, mergând în urma lor și certându-se cu ei. Și Sfinții îngeri le-au zis: „Nouă ne-a slujit atâția ani: al nostru este sufletul.” Iar, certându-se ei multă vreme, ziceau dracii: „Și la mănăstire a mers cu lenevire, deci cum ziceți că s-a pocăit?” Și au răspuns îngerii și au zis: „Dumnezeu, văzându-i gândul ei plecat, acum spre pocăință, măcar că n-a mai avut vreme de pocăință și de mărturisire, din pricina morții, i-a primit pocăința ei. Că, a se pocăi, stătea în puterea ei, pe când viața fiecaruia, Atotțiitorul Dumnezeu o stăpânește.” Și, așa rușinându-se, dracii au fugit. Pentru aceea, cu pază să umblăm și să viețuim, că nu știm în care ceas ne va lua pe noi moartea, care, facă Domnul, să ne găsească în pocăință și cu păcatele mărturisite.

Întru această zi, învăţătură despre cele opt gânduri, din capetele Sfântului Nil

    Vezi, fiule, că opt sunt gândurile, din care pornesc toate răutățile: îndrăcirea pântecelui, desfrânarea, iubirea de arginți, mânia, întristarea cea fără de vreme, trândăvirea, slava deșartă, mândria. Acestea se luptă cu toți oamenii. Iar tu, fiule, dacă vrei să biruiești îndrăcirea pântecelui, iubește înfrânarea și ai frică de Dumnezeu. Și așa o vei birui. Dacă vrei să biruiești desfrânarea, iubește flămânzirea și setea și privegherea și adu-ți aminte de moarte și niciodată să nu vorbești cu femei, și o vei birui. De vrei să biruiești iubirea de arginți, iubește sărăcia și simplitatea. De vrei să biruiești mânia, câștigă-ți blândețe și îndelungă răbdare și adu-ți aminte de câte răutăți au făcut iudeii Domnului nostru Iisus Hristos, iar Iubitorul de oameni nu se mânia asupra lor, ci, mai mult, se ruga pentru ei, zicând: „Părinte, iartă-le lor păcatul acesta, că nu știu ce fac.” Dacă vrei să biruiești grija cea lumească,  niciodată nu te îngriji de lucrurile vremelnice și, măcar de te-ar bate sau te-ar necinsti, sau te-ar goni, nu te îngriji, nici nu te întrista, ci mai mult bucură-te și, numai atunci să te întristezi, când greșești, dar și atunci, cu măsură, ca să nu cazi în deznădăjduire și să pieri. De voiești să biruiești trândăvia, fă puțin lucru de mână, orice ar fi, și citește dumnezeieștile cărți și te roagă deseori. De vrei să biruiești deșarta slavă, să nu iubești laudele, nici cinstea, nici hainele cele bune, nici întâietățile, nici șederile mai sus, ci, mai mult, să iubești ca să te ocărască și să te defaime și să te necinstească, clevetindu-te, și să te socotești pe tine mai păcătos decât toți păcătoșii. Dacă vrei să biruiești mândria, orice vei face, să nu zici, că, din osteneala sau din bărbăția ta, se face. Ci, ori de postești, ori de priveghezi, ori, de te rogi, ori de te culci pe pământ, ori cânți, ori slujești, ori metanii multe faci, să zici: „Nu dintru a mea sârguință, și, din dumnezeiescul ajutor și sprijin, le fac.” Dumnezeului nostru slavă, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.

 

 

.