Aceasta a trăit în Antiohia Pisidiei, fiind fiica a unui oarecare Edidie, slujitor al idolilor păgâni. Murind mama sa, Marina a fost încredințată unei femei, din afară de cetate, să o crească. Ajungând la vârsta de doisprezece ani și auzind de Hristos, se ruga să o învețe și pe ea credința creștinilor. Și a fost învățată, de unii, din satul unde locuia, și a început a viețui în rugăciune și în desăvârșită înțelepciune, dorind lupta mucenicilor. Împlinind cincisprezece ani, a fost pârâtă la dregătorul cetății. Olimbrie cu numele, că nu se închină idolilor. Și acesta, trimițând să o prindă, a închis-o în temniță.

Deci, a fost scoasă la judecată și, văzând-o, dregătorul s-a minunat de frumusețea ei și, întrebând-o cum îi este numele și neamul, ea a zis: „Marina mă cheamă, născută și crescută în Pisidia; și cred în numele Domnului meu”. De aceea, nevrând ea a se lepăda de Hristos, a poruncit și a fost bătută cu toiege fără milă, până s-a roșit pământul de sângele ei; apoi au băgat-o în temniță. Și s-a făcut cutremur mare, încât se cutremura temnița, și iată a ieșit dintr-o parte a temniței un balaur șuierând tare, și târându-se, părea că varsă foc împrejurul sfintei. De aceea, speriindu-se ea foarte și îngrozindu-se, ruga pe Dumnezeu. Atunci acel groaznic balaur s-a prefăcut arătându-se în chip de câine negru; iar sfânta, luându-l de păr și găsind un ciocan, l-a bătut pe cap și peste spinare până l-a slăbit. După aceasta, fiind adusă sfânta la a doua cercetare și rămânând tare în credința lui Hristos, a fost supusă la multe chinuri pe care răbdându-le, ighemonul cu mânie i-a tăiat capul.

Sfântă Mare Muceniță Marina, roagă-te Lui Hristos Dumnezeu pentru noi!

Până la ocuparea Constantinopolului de către cruciaţii apuseni în anul 1204, moaştele Sfintei Muceniţe Marina au fost păstrate în Mănăstirea Pantepontia. Potrivit altor izvoare, acestea ar fi fost păstrate în Antiohia până în anul 908 iar de aici ar fi fost mutate în Italia.

În prezent, moaştele Sfintei Marina se găsesc în Atena, în biserica închinată Sfintei Muceniţe. Mâna sa dreaptă se află în Muntele Athos la Mănăstirea Vatoped. De asemenea, părticele din moaştele Sfintei Marina se găsesc şi în Albania, la Mănăstirea Sfânta Marina de pe Muntele Langa.

În ţara noastră, părticele din moaştele Sfintei Marina se găsesc la Mănăstirea Hurezi (palma) şi la biserica din localitatea Feteşti, jud. Suceava.

 

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Teodor Studitul

    Oamenii cei buni vorbesc cuvinte bune și cuvânt prost nu scot din gura lor, ca să nu greșească. Precum zice Apostolul Pavel: „Tot cuvântul rău din gurile voastre, să nu iasă, în afară de ceea ce este bun, spre zidirea credinței, și să dea dar ascultătorilor. Și, să nu scârbiți pe Duhul Sfânt, cu Care v-ați pecetluit în ziua izbăvirii.” Și, iarăși, zice: „Toată amărăciunea și mânia și iuțimea, strigarea și defăimarea să se ridice de la voi, împreună cu toată răutatea. Și să fiți unul spre altul blânzi și milostivi, făcând cele plăcute unul altuia, precum și Dumnezeu prin Hristos, a făcut cele plăcute vouă.” Vedeți oare, ce poruncește? Și câtă este și dorința cea întemeiată a poruncii? Și acestea spre cine le vorbea? Nu către călugări, ci, de-a dreptul, spre toți cei din lume. Dar către călugari acel cuvânt este de cuviință a-l grăi. Că, adică: „Cei care sunt ai lui Hristos, trupul și-au răstignit, cu patimile și cu poftele ca să nu fie lucrători la fapta păcatului.” Dacă acestea așa sunt, apoi să socotească, cei ce, acum, se sfădesc, că de osândă sunt vrednici, căci ei nu numai că se sfădesc, ci și, unul asupra altuia, își ridică mâinile. Dar, oare, cu adevărat, îți întinzi mâna spre călugăr, tu cel ce ești încă în tagma oamenilor de rând, sau tu, cel călugărit, îndrăznești a lovi cu toiagul pe cel nou venit la supunere? Drept aceea, nu ești călugăr ci bătăuș, nici pustnic, ci tâlhar, nici fiu al păcii, ci rob al mâniei. Au, doară, n-au venit bătăile din ocări și după bătăi, oare, nu urmează moartea? Deci, cei ce fac acestea se cade să fie cercetați, cu canon foarte greu, ca nu cumva să ajungă mai rău. Iar voi, iubiților, ca niște ucenici ai Stăpânului Celui blând și dătător de pace, cu blândețe și cu pace să petreceți. Pacea și sfințenia, cu toții să le urmați, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul.

Trebuie sa ne sfiim și să ne plecăm, fraților, Trupului și Sângelui Domnului nostru Iisus Hristos, pe care ne-am învrednicit să le primim. Și, în sufletul nostru, care primește aceste Preacurate Daruri, să nu mai sălășluiască răutatea, mânia, nici poftele cele necurate. Și gura, care a primit Izvorul cel nemuritor al Vieții, să nu mai scoat cuvinte necuviincioase și putrede, nici ochii, care s-au curățit cu cinstitul Sânge al lui Hristos, să nu mai privească, sălbatic, ca o fiară, nici să oglindească satanicile și desfrânatele priveliști. Să păzim toate mădularele nostre curate, ca niște mădulare ale lui Hristos. Să avem în mare cinste fecioria, că fecioria este bunătatea cea dintâi, care a strălucit în Rai, mai înainte de a fi înșelat șarpele pe strămoșul Adam. Fecioria este aceea care a fost și s-a făcut Maica lui Hristos. Fecioria este cea care face din oameni îngeri, fecioria înalță lumea spre cer, spre nemurire. Dar nu va putea cineva să o câștige în alt chip, decât cu multe dureri, osteneli și sudori, că unde este îndreptare mare, acolo trebuie să fie și silință mare. Deci, dar precum sabia cea ascuțită taie pe vrăjmaș, așa și sufletul, cel alcătuit cu frica lui Dumnezeu, taie, îndată gândurile drăcești. Și, dacă sabia se va toci, iarăși, să se dreagă și va tăia, nu numai mii, ci și milioane de draci, precum cântă David. Fiți cu grijă, iubiților, că mulți sunt cei ce se luptă cu noi, în toate zilele, și milioane de duhuri se războiesc cu noi, împotriva cărora, se cade să ne luptăm, până la sfârșit, ca niște ostași nebiruiți ai lui Hristos. Iar mila lui Dumnezeu, până la sfârșit, adaugă, celor ce se nevoiesc bine, osârdie multă, ca să sporească, spre toată fapta bună, și să câștige Împărăția Cerurilor în Iisus Hristos, Domnul nostru, a Căruia este slava și stăpânirea, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.

 

 

Întru această zi, cuvânt pentru cei ce greșesc și nu vor să se pocăiască

 

    Mulți din cei ce greșesc zic adesea: „Sunt plin de întinăciune, cum voi putea să mă apropii de Dumnezeu și cum voi putea să-L rog pe El, fiind eu cuprins de greșeli diavolești?” Frate, oare, ești silit și lipsit de îndrăzneală? Tocmai pentru aceasta să vii, ca să afli îndrăzneală mare. Că, oare, Dumnezeu este un om, care vrea să te întrebe pe tine, ca să te rușinezi de El? Dumnezeu vrea, mai mult decât omul să te izbăvească pe tine din păcat. Nici tu însuți nu dorești mântuirea ta, așa cum vrea El să te mântuiască pe tine. Deci, să nu zici: „Am pierit, ce voi face?” Ai doctor, mai presus decât leacurile, care vrea să te vindece pe tine de boala păcatului, dacă tu singur îți vei arăta boala, adică, îți vei mărturisi, mai înainte, greșeala ta, căci, pocăința de păcate face curat pe cel ce se pocăiește cu mintea. Bine este a nu greși, dar, și mai bine este, ca cei ce greșesc să se pocăiască și, din durerile bolii, să se izbăvească și, după răni, să fie sănătoși. Pentru că nu a cădea este cumplit, ci a nu se ridica și a zăcea după cădere. De vei zice: „Peste fire am greșit”, dar, cine este fără de păcat, pe pământ? Să-ți fie destul aceasta spre pomenire; spune-ți, tu, mai întâi, fărădelegile tale, ca să te îndreptezi. Plângi mai înainte, cât este încă vremea pocăinței, ca să nu plângi atunci când nu va mai fi vreme de pocăință. Să lucrăm binele, până ce putem. Că nu iubește un tată pe fiul său, cât iubește Dumnezeu sufletul cel ce se pocăiește. Că așa este iubirea de oameni a Stăpânului, că nu se întoarce de la nici unul din cei ce aleargă la El. Pentru cel ce vrea niciodată nu este vreme neprielnică pentru căutarea mântuirii. Pentru că tâlharul s-a mântuit, nu din pricina vremii, ci pentru că a crezut și s-a osândit pe sine și astfel, a luat, după faptele sale, și, așa, a aflat visteria cea nedeșertată a Împărăției Cerurilor. Că, pentru cel ce se căiește, începutul mântuirii este să se osândească pe sine; și nu se va îndrepta cineva, acoperindu-și greșelile sale. Iar cel ce se căiește de răutățile ce a făcut, dacă nu va face vrednică ispășire de păcate, prin împlinirea canoanelor, atunci, acela va răspunde la Judecată. Dumnezeului nostru slavă, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.
.