Sfântul Evdochim a trăit pe vremea împărăției lui Teofil, urâtorul lui Hristos și luptătorul împotriva Sfintelor icoane, și era cu neamul din Capadochia, tatăl lui având strălucită dregătorie de senator al împărăției. Cu acest fel de stare, fericitul Evdochim a fost dat la învățătură, gustând bucuria de a cunoaște adevărul. De asemenea, mult se sârguia să se facă locaș curat al Dumnezeului celui viu, dar nu locuia în pustie, ci în vâltoarea lumii, unde clocotesc atâtea patimi. Cu multă și neîncetată sârguință se silea, apoi, ziua și noaptea, în citirea dumnezeieștilor Scripturi, veselindu-se cu această îndeletnicire, mai mult decât se desfătau cei de o vârstă cu el, la ospețe, la jocuri și la cântece. Zadarnic se sfătuiau prietenii și cunoscuții să-l ia cu ei la petreceri și desfătări lumești; el rămânea statornic felului său de trai, de viață curată, de rugăciune și de binefaceri.

Că la multă înțelepciune, pe care o agonisise el, a adaugat milostenia și dragostea pentru cei în suferință. Și se purta ca un tată al săracilor și ca un ocrotitor al văduvelor și orfanilor, dând îmbrăcăminte celor goi, hrană celor flămânzi, mângâiere celor îndurerați.

Pentru faptele lui cele bune și pentru sfânta lui înțelepciune, s-a învrednicit de multă cinstire din partea împăratului Teofil, și, peste așteptările lui, împăratul i-a încredințat înalta dregătorie de conducător al oștilor împărătești din Capadochia. A trăit ani puțini, mutându-se la Domnul în tânără vârstă, dar, până la sfârșitul vieții sale, fericitul a fost cu adevărat cumpănă și canon, păzind dreptatea, ajutând pe văduve și pe cei săraci și făcând multă milostenie în toate zilele și, în scurte cuvinte, viețuind dumnezeiește. La vremea sfârșitului său, trupul fericitului Evdochin a fost îngropat în Capadochia, dar, fiind proslăvit de Dumnezeu cu multe minuni, moaștele lui au fost mutate la Constantinopol.

 

.

Întru această zi, învățătura a Sfântului Vasilie, către cei leneși, care nu vor să lucreze cu mâinile lor, și cuvânt de laudă pentru cei ce săvârșesc tot binele

.

Nu voiam, fraților, să grăiesc către voi despre aceasta, dar mă tem de cuvântul care zice: „Să deșteptați pe cei somnoroși și să îndemnați la lucru pe cei leneși.” Iar, dacă fugiți de pământeștile osteneli, apoi, nu veți vedea bunătatea lui Dumnezeu. Căci, luptătorilor, le-a făgăduit Dumnezeu, pentru lupta lor, sănătate; iar, pentru osteneli, mântuire. Cel leneș și nelucrător, după cuvântul Apostolului, să nu mănânce. Lucrarea pământului este asemenea cu viața pustnicească și cu osteneala călugărilor, de vreme ce, scuturându-și somnul, omul merge la lucrarea pământului și iubește pustia, mai mult decât casa și arginții, și se împotrivește gerului, cu osteneala trupului. Drept aceea, un astfel de om își mănâncă roadele ostenelilor sale, adunând trupului îndulcirile cele trebuitoare. Încă, dintru acelea, hrănește și pe cei săraci și mai ales, pe Hristos Iisus Însuși, Care însutit îi înmulțește roadele semănătorului, dându-i ploaie timpurie și târzie. Lucrătorul de pământ se va sătura de pâine și mâinile lui se vor îmbogăți, fiindcă își înalță stogurile ariilor sale. Și, cel ce se laudă cu ostenelile sale, binecuvântat este de Dumnezeu. Iar leneșul, slăvindu-se pe sine, blestemat este. De s-ar fi îngrijit Dumnezeu de cei leneși, apoi, ar fi poruncit buruienilor să facă grâu și pădurii să facă tot felul de poame. Vai de voi, iubitorilor de deșertăciuni, fiindcă aveți toate mădularele întregi și trupul sănătos și nu vreti să lucrați. Apoi, ce fel de plată veți lua de la Dumnezeu și ce veți aduce lui Dumnezeu din ostenelile voastre? Căci lui Dumnezeu nu-i trebuie jertfă din furt, ca de furt, El se scârbește. Pentru că nu somnoroșilor le-a făgăduit viața veșnică, nici mincinoșilor, nici clevetitorilor, nici hoților, nici jefuitorilor, ci celor ce se ostenesc, cu credință, la toate lucrările. Unii, adică, ostenind la roadele câmpului, alții păscând dobitoacele și caii și, din acestea, dând zeciuială lui Dumnezeu, așa se mântuiesc. Iar alții, fân cosesc, grânesc mieii și, din acestea, îmbrăcând pe săraci, primesc binecuvântare de la Domnul. Iar alții călăltoresc pe mare și, făcând negustorie pe pământ, adună bogăție. Dați, dar, partea sufletului, la biserici și la săraci, și, de aici, după ducerea voastră, veți lua însutit plata care este păzită în ceruri. Și cei ce aveți orice fel de lucru al mâinilor voastre, să dați milostenie, ca, prin acea milostenie, să aflați dreptate la Judecătorul Dumnezeu. Femeilor, întremați-vă trupurile voastre pentru muncă și întindeți-vă mâinile voastre la fus și să cunoașteți că bine este a lucra, că nimeni, fără de osteneală, nu se va încununa. Că, pe fiecare, după fapte îl voi judeca, zice Domnul, și fiecare, după faptele sale, va lua răsplata.

.

Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre un călugăr, care,
dând haina sa unui sărac, lui Hristos Însuși a dat-o

.

Un oarecare călugăr avea două haine, una nouă și alta veche. Deci, a venit la el un sărac, în vreme de iarnă, cerșind o haină. Iar el i-a răspuns lui, zicând: „N-am nimic mai mult, decât aceasta.” Iar săracul aștepta, plângând și zicând: „Miluiește-mă, că n-am ce purta.” Apoi, milostivindu-se, călugărul a intrat în chilia sa, și îmbrăcându-se cu haina cea mai nouă, i-a dat-o săracului pe cea veche. Iar, dupa ce i-a dat-o, a gândit întru sine, zicând: „N-am slujit dragostea cea desăvârșită, oprind haina cea bună și dând aceluia pe cea veche. Oare, nu pentru Hristos cerea el de la mine? Apoi, cum i-am dat eu lui Hristos cea mai proastă haină și am oprit pentru mine pe cea mai bună? Fiindcă Hristos este mai bun decât toți.” Și, chemând pe cel sărac, i-a zis: „Dă-mi mie haina pe care ți-am dat-o, și-ți voi da ție alta.” Și, luând-o de la el, s-a îmbrăcat cu ea și i-a dat lui haina cea mai bună. Iar, după ce a luat-o, săracul a vândut-o în cetate. Și a ajuns haina aceea în mâinile unei femei. Deci, a mers călugărul în cetate, ca să-și vândă munca sa și a văzut haina sa, pe care o purta o femeie; și a trecut odată, și de două ori, acea femeie, pe la locul unde ședea călugărul, vănzându-și rodul muncii lui, și a cunoscut că a lui era haina pe care o dăduse săracului. Și s-a mâhnit mult, de aceasta, călugărul, apoi, mergând la chilia sa, plângea, zicând: „Nici măcar acest dar pe care l-am făcut eu, nu este bine primit înaintea lui Dumnezeu; mai bine ar fi fost, de n-aș fi dat-o.” Iar, după ce s-a culcat și a adormit, fiind așa mâhnit, iată, a văzut în vis pe Iisus, purtându-i haina lui și, cu iubirea Lui de oameni, îi zicea: „Frate, frate.” Și el I-a zis Lui: „Cine ești Tu, Doamne?” Și i-a grăit: „Eu sunt Iisus, privește-Mă.” Deci, privindu-L, a văzut pe Iisus purtând haina aceea, pe care o dăduse săracului. Și i s-a luminat chilia sa și a auzit: „Oare această haină o cunoști?” Iar el a zis: „Așa, Doamne, a mea este.” Apoi, i-a zis Hristos lui: „Nu te mâhni, nici nu te întrista, că atunci când, fratelui aceluia, i-ai dat haina ta, Eu am luat-o.” Și s-a bucurat călugărul de purtarea de grijă a lui Dumnezeu.

.

Întru această zi, cuvânt despre Sfintele Liturghii

.

Un ostaș, frate cu un preot, fiind, în vremea războiului, rănit, zăcea printre trupurile celorlalți răniți și, venindu-și în fire, și-a legat singur rănile sale, iar, când a vrut să se întoarcă acasă, a fost prins de dușmani și, acolo s-a tămănduit de răni. Iar preotul, fratele lui, îl căuta printre trupuri, ca să-l îngroape. Și a aflat pe un altul, asemănător cu fratele său, și l-a îngropat cu cinste și i-a făcut pomenire, slujind pentru el Sfânta Liturghie. Și a arătat Domnul Dumnezeu o minune, că fratele acela, ostașul, fiind în robie, ca să nu fugă, a fost legat și pus în fiare, dar toate legăturile și fiarele acelea au căzut de pe el. Și l-a întrebat stăpânul său, ce înseamnă toate acestea și cu ce farmece umblă. Iar ostașul a răspuns: „Mi se pare că fratele meu, fiind preot și socotind că sunt mort, face pentru mine Sfânta Liturghie, și, de-aș fi fost eu acum în lumea cealaltă, aș fi fost eliberat de chinuri.” Deci, l-a vândut stăpânul său, pe ostaș, în alt oraș, dar, și acolo, orice legătură și fiare se puneau pe el, toate se dezlegau și cădeau. Și, acel al doilea stăpân, văzând că nici cu o legătură nu poate fi legat, l-a eliberat acasă, în țara lui, ca să-i trimita, de acolo, prețul de răscumpărare pentru sine, precum i-a și trimis, spunându-i fratelui său, preotul, toată întâmplarea… Deci, mult pot pomenirile și Sfintele Liturghii și milostenia să ajute celor răposați, că, nu numai sufletul, ci și trupul, pot să-l mântuiască. Dumnezeului nostru slavă, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.

Hotărâre sobornicească despre pomenirea viilor și morților

    Era un rău obicei, ca, dacă avea cineva vrajbă asupra cuiva și-i dorea moartea, apoi, îl socotea cu morții și-i făcea pomenire, ca la morți, slujindu-i și Liturghie, că poate, așa va muri. Împotriva acestui obicei, în Sinodul de la Toledo, s-a hotărât ca, de ar îndrăzni un preot a face aceasta, sau va sili cineva pe preot, apoi, amândoi să se surghiunească și până la moarte să nu se împărtășească cu Sfintele Taine.

 

 

.