Aceștia au trăit în zilele împăratului Teofil, luptătorul împotriva Sfintelor icoane (829-842), toți viteji creștini, din oastea împăratului. Și era pe vremea când turcii cucereau cetate după cetate, apropiindu-se de Constantinopol și, ajunseseră, acum, lângă cetatea Amoreea, din Frigia, cetatea de naștere a împăratului Teofil. Întru apărarea cetății sale, Teofil a trimis multă oaste și pricepuți conducători în meșteșugul războiului. Dar, îndată au năvălit turcii, cu și mai multă oaste cu conducători vestiți, însă n-au putut intra în cetate, ci, încercuind-o, așteptau. Și a trimis împăratul Teofil multe daruri, ca să îmblânzească pe căpetenia agarenilor, dar acela rămânea neînduplecat.

Și, cu adevărat, turcul ar fi plecat, în loc de atâta așteptare, de nu s-ar fi făcut o vicleană vânzare a cetății, de către Vaditis, unul din căpeteniile oastei grecilor. Deci, intrând turcii în cetate pe calea arătată de trădător, s-a făcut multă vărsare de sânge și au nimicit cu foc toată cetatea, iar poporul creștin, care a scăpat de foc și de sabie, a fost vândut în robie. Și au fost prinse și cele patruzeci și două de căpetenii trimise de împărat, întru apărarea cetății, poruncind turcul, să fie păziți în temniță, ferecați în lanțuri, cu picioarele în butuci, voind cu foame și cu sete să-i omoare și, zicându-le, că nu vor fi eliberați, decât dacă vor trece la necurata credință a lui Mohamed. Și, vreme de șapte ani, din când în când, trimiși de-ai căpeteniei turcilor, venind în temniță, îi tot ispiteau cu tot felul de momeli pe luptătorii lui Hristos, dar nimic n-au izbândit, ci dimpotrivă, aceștia se întăreau și mai mult în credință, cântând, neîncetat psalmii lui David și petrecând ziua și noaptea în rugăciuni.

Deci, venind ziua lor cea din urmă, nu pentru frică, nici pentru dragostea de viață, nici pentru slăbiciune, nici pentru pătimirea cea rea ce au suferit vreme de mulți ani, în robie, luptătorii Domnului nu și-au schimbat credința lor în Hristos. Ci, cu socoteală bărbătească și cu vitejia sufletului luptându-se, au blestemat pe Mahomed și, întru liniștea bucuriei stând, au mărturisit vitejește, toți, credința în Hristos și s-au încununat, tăindu-li-se capetele. Iar, după tăierea Sfinților Mucenici, căpetenia turcilor a poruncit să fie ucis cu sabia și călcătorul de lege Vaditis, trădătorul, care vânduse cetatea, zicând: „Cela ce a fost necredincios față de ai lui, nu va fi credincios nici față de străini.” Dumnezeului nostru slavă!

 

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Antioh, pentru Împăția Cerurilor și pentru rugăciune

Toate poruncile lui Dumnezeu pazindu-le noi, fratilor, sa ne gandim la vesnica Imparatie, pentru care este multa nevointa, dar care aduce nestiuta odihna. Ca de ar pofti cineva numai imparatia cea vremelnica, apoi cate vitejii nu trebuie sa arate in razboaie si in primejdii? Si cate privegheri, griji si dureri? Si intru nimic socoteste toate necazurile, ce i s-ar intampla lui, bucurandu-se de nadejdea imparatiei aceleia, ca intr-un vis vazuta de dansul, macar ca este vremelnica si trecatoare. Se intampla, de multe ori, ca cineva isi sfarseste toate durerile si ostenelile si i se pare, iata, ca si cum ar avea in palma imparatia cea nadajduita, dar, fara de veste, in locul lui, altul ia cununa. Deci, cate nevointe nu ne trebuie noua, ce sarguinte si sporiri, privegheri si griji, inca si ispite in taina si la aratare, rani si chiar moarte, daca voim sa impartim neincetat, impreuna cu Hristos. Pentru aceasta, pana la moarte, s-au nevoit cei mai inainte de noi, barbati, femei si tineri, ca sa dobandeasca Imparatia Cerurilor, ca Imparatia Cerului insemneaza nevointa. Si cei ce intru toate se silesc si se nevoiesc, aceia o dobandesc pe ea.

Ca cela ce, cu adevarat, s-a facut famen pe sine, pentru Imparatia Cerului si in feciorie petrece, dator este sa se arate pe sine in tot timpul vrednic de imparatie. Ca nu prin cuvinte, nici cu chipul, nici cu numele, nici cu neamul, nici cu virtutea, nici cu vremea, nu se castiga Imparatia, ci cu puterea credintei, aratata prin fapte. Dar ce inseamna, „prin fapte?” Inseamna ca, prin fapta cea lucratoare a poruncilor lui Hristos, sa se departeze omul de la cele potrivnice si trupesti, adica de la socotelile diavolului, care sunt acestea: desfranarea, necuratia, mania, clevetirea, uraciunea, pomenirea de rau. Sa se departeze, de asemenea, de radacina tuturor rautatilor: iubirea de arginti, desarta marire, iubirea de slava, iubirea de sine, ingamfarea, care sta impotriva lui Dumnezeu. Ca, daca ar avea cineva intru sine aceste patimi si cele asemenea ascestora, trupesc este si fiu al vrajmasului, ca numai cele pamantesti cugeta. Ca intelegerea si cugetarea cea trupeasca, vrajmasie este lui Dumnezeu, fiindca Legii lui Dumnezeu nu se supune si nici nu poate, si intru unii ca acestia, nu petrece Duhul lui Dumnezeu. Iar, daca cineva nu are pe Duhul Sfant, acela nu este al Lui. Iar cela ce are pe Duhul lui Dumnezeu, aceasta Duhului lui Dumnezeu se supune si cu Duhul lui Dumnezeu isi omoara faptele trupesti.

Ca, inca viețuiește lui Dumnezeu cela ce se înfrânează, robindu-și trupul, ca să se sălășluiască într-însul Sfântul Duh, și El să se învețe a face rodul credinței, al faptei bune, al înțelepciunii, al curăției, al înfrânării, al dragostei, al bunătății, al răbdării, al nădejdii, al gândului celui bun, al întregii înțelepciuni, al laudei, al sfințeniei. Acestea, și cele asemenea acestora, ne duc pe noi la Împărăția Cerurilor. Dumnezeului nostru slavă, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.

.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Arcadiu

.

Sfântul Arcadiu s-a nevoit într-o viaţă monahicească încă de timpuriu. El a locuit în insula Cipru, în timpul împăratului Constantin cel Mare (206-337). El a fost învăţătorul sfinţilor mucenici Iulian Doctorul şi Eubol, care au fost executaţi în timpul împăratului Iulian Apostatul (361-363). După ce a jelit moartea martirică a discipolilor săi şi le-a pus moaştele în mormânt, la scurt timp Sf. Arcadiu a plecat în pace la Domnul.

.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Isihiu, făcătorul de minuni.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Maxim, care, fiind lovit cu pietre, s-a săvârşit din viaţă.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Eufrosin, care, fiind adăpat cu apă fiartă, s-a săvârşit din viaţă.

Tot în această zi, pomenirea aflării cinstitei Cruci şi a sfintelor piroane de către sfânta Elena, mama sfântului împărat Constantin cel Mare.

La începutul domniei Sf. Constantin cel Mare (306-337), primul împărat roman care a recunoscut credinţa creştină el împreună cu Sf. Elena, mama sa credincioasă, au decis să reconstruiască oraşul Ierusalim. Şi-au făcut un plan de a înalţa o biserică pe locul patimilor şi învierii Domnului pentru a sfinţi din nou locurile legate de moartea şi învierea Mântuitorului şi a şterge mânjirea păgână din sfintele locuri.

Împărăteasa Elena a pornit spre Ierusalim cu o mare cantitate de aur. Sf. Constantin i-a scris o scrisoare Patriarhului Macarie (313-323), prin care îi cerea să o ajute pe mama lui în toate felurile posibile ca să restaureze sfintele locuri creştine.

După sosirea în Ierusalim, împărăteasa a început să dărâme toate templele păgâne şi să sfinţească locurile murdărite de păgâni.

În căutarea ei după Crucea Dătătoare de Viaţă, împărăteasa a cercetat mai mulţi creştini şi evrei, fără să afle nimic pentru mai mult timp. În cele din urmă, un bătrân evreu numit Iuda i-a spus că crucea era îngropată în spatele templului lui Venus. Sf. Elena a dat ordin să se demoleze templul şi să se facă săpaturi pe locul acela. În scurt timp au găsit Golgota şi Mormântul Domnului. Nu departe de acel loc au găsit trei cruci, o scândură cu inscripţia lui Pilat (Ioan 19:19) şi patru piroane care au străpuns corpul Domnului.

Următorul pas era să determine care era crucea răstignirii Mântuitorului dintre cele trei. Patriarhul Macarie, văzând un mort care era dus la groapă, a cerut ca acel om să fie aşezat pe rând pe fiecare din cruci. Când corpul celui mort a fost aşezat pe Crucea Mântuitorului, acesta a înviat imediat. Văzând învierea celui mort, toţi au fost convinşi că au găsit Crucea Dătătoare de Viaţă. Cu mare bucurie, împărăteasa Elena şi patriarhul Macarie au ridicat Crucea astfel încât să o vadă toţi cei de faţă.

.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Iulian şi Evul, care de sabie s-au săvârşit

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

 

 

 

.