 |
 |
 |
 |
Deci, Maximian împăratul, auzind de moartea voievodului Tesalonicului, a chemat la dânsul pe fiul acestuia și, cunoscându-i înțelepciunea, l-a făcut voievod în locul tatălui său. Și a fost primit Sfântul cu mare cinste de cetățeni, iar el cârmuia cu multă vrednicie poporul, propovăduind pe față dreapta credință și aducând pe mulți la Hristos.
Deci, nu după multă vreme, a cunoscut împăratul că voievodul Dimitrie este creștin și s-a mâniat foarte. Drept aceea, întorcându-se biruitor dintr-un război cu sciții, Maximian a poruncit să se facă praznice în fiecare cetate, în cinstea zeilor, și a venit împăratul și la Tesalonic. Și, Dimitrie fiind întrebat, de sunt adevărate cele auzite despre dânsul, a răspuns cu îndrăzneală, mărturisind că este creștin și a defăimat închinarea păgânească. Și îndată, împăratul a poruncit să-l închidă în temniță, până la încheierea jocurilor în cinstea venirii sale.
Și se bucura împăratul, mai ales, văzând pe un luptător vestit. Lie, vandal de neam, înalt, puternic și înfricoșător la chip, că se lupta cu cei viteji și-i ucidea, aruncându-i în sulițe. Deci, era acolo un tânăr creștin, anume Nestor, cunoscut Sfântului Dimitrie. Acesta, văzând pe Lie ucigând fără cruțare pe oameni, mai cu seamă pe creștini, s-a aprins de râvnă. Și vrând să se lupte cu Lie a alergat la Sfântul, în temniță, cerând de la dânsul rugăciuni și binecuvântare ca să-l poată birui pe acel ucigaș de oameni. Și, însemnându-l cu semnul crucii pe frunte, Sfântul i-a zis: „Du-te și pe Lie vei birui și pe Hristos vei mărturisi!”
Deci, intrând în luptă cu Lie, Nestor a strigat: „Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mi!” Și îndată, trântindu-l jos pe Lie, l-a omorât. Și s-a întristat împăratul de moartea lui Lie. Aflând însă că Sfântul Dimitrie este cel care l-a îndemnat pe Nestor să se lupte cu Lie, împăratul a trimis ostași, poruncindu-le să-l străpungă cu sulițele pe Sfântul, în temniță, că a fost pricina morții lui Lie. Și aceasta, făcându-se îndată, marele Dimitrie și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Și s-au făcut la moaștele lui multe minuni și prea slăvite tămăduiri. Tot atunci, din porunca împăratului, s-a tăiat capul și Sfântului Nestor.
Întru această zi,
Cuvânt despre Musha vameşul,
cum a făcut milă cu o femeie şi nu s-a atins de ea
În cetatea Tirului a fost un oarecare vameș, anume Musha, și de multe ori ne spunea nouă, zicând: „Fiind eu întru cele de acolo și luând zeciuiala de la oaspeți, odată am înserat. Deci, fiind seară, mă duceam să mă spăl la baie și am aflat în cale o femeie, stând pe întuneric, și, apropiindu-mă de dânsa, am început a-i grăi ei cuvinte de desfrânare, iar ea a făgăduit, să vină după mine iar eu, de poftă și de bucurie diavolească, nu m-am mai dus să mă spăl, ci îndată, luând femeia, m-am pornit înapoi la cină. Iar ea n-a gustat cu mine, nici n-a băut, măcar că eu mult am silit-o, dar ea n-a ascultat și m-am sculat, vrând a mă duce să mă culc. Și, luând de mână pe femeie, am vrut să o sărut pe ea, iar ea cu lacrimi a strigat cu glas mare: „Vai mie, străina și ticăloasa, cea de tot pierdută, cu sufletul și cu trupul!”
Deci, am început a o întreba de pricina țipătului ei, iar ea, plângând, mi-a spus: „Bărbatul meu a fost negustor, și înecându-i-se corabia, a pierdut și pe ale sale și pe cele străine, și acum este în temniță. Iar eu, neavând ce să fac, ca măcar pâine să aflu pentru el, am voit, de multă supărare, să-mi spurc trupul meu și să-i câștig lui hrana. Că pe toate le-au jefuit străinii. Și i-am zis ei: „Ce datorii mai sunt încă?” Iar ea mi-a spus: „Cinci litre de aur.” Deci eu, luând aurul i l-am dat ei, zicându-i: „Pentru frica lui Dumnezeu, nu mă ating de tine, dar primește acestea și-ți răscumpără bărbatul tău și te roagă pentru mine, păcătosul.”
Iar după ce a trecut un an, se făcură rele clevetiri asupra mea la împăratul, că am pierdut birul. Și, trimițând împăratul, mi-au jefuit casa mea, și, degrabă aducându-mă pe mine la Constantinpol m-au și pus în temniță, numai într-o cămașă veche fiind îmbrăcat. Și în fiecare zi auzeam că împăratul voiește să mă omoare, spre pildă altora, și eram deznădăjduit pentru viața mea. Deci, plângând eu și tânguindu-mă, am adormit în grijă și în întristare și am văzut pe femeia aceea, căreia îi dădusem cele cinci litre de aur, care mi-a zis: „Ce ai stăpâne? Și pentru ce esti ținut aici?” Iar eu am zis: „Sunt clevetit și mi se pare că vrea împăratul să mă omoare.” Iar ea mi-a zis: „Vrei, oare să mă duc pentru tine la împăratul, ca să te slobozească pe tine?” Și i-am zis ei: „Dar te știe pe tine împăratul?” Și mi-a zis: „Mă știe.” Deci, după ce m-am deșteptat, nu pricepeam ce va fi cu acest vis. Și, în cealaltă noapte, asemenea, mi s-a arătat ea, zicându-mi: „Nu te teme, eu te voi slobozi.” Iar a doua zi, a poruncit împăratul și m-a adus în palatele împărătești. Iar după ce am intrat și m-a văzut împăratul în haină urâtă și ruptă, mi-a zis: „Iată, te iert pe tine acum.” Și căutând, am văzut și pe femeia aceea, stând de-a dreapta împăratului și zâmbind la mine. Atunci a poruncit împăratul ca să mi se întoarcă toată averea mea și de la sine mi-a dat multe daruri, și cu multă cinste m-a râduit iarăși, la locul meu, încă m-a făcut căpetenie peste toți vameșii. Iar în cealaltă noapte, mi s-a arătat mie, aceeași femeie, zicându-mi: „Știi, oare, cine sunt eu? Eu sunt cea cu care tu ai făcut milă și nu te-ai atins de trupul meu, pentru Dumnezeu, ci mi-ai răscumpărat bărbatul de la amară moarte din temniță, iar pe mine m-ai făcut a nu cădea în desfrânare, pentru pâine. Drept aceea, și eu te-am izbăvit pe tine de primejdie.”
Deci, acestea auzind, fraților, să cunoașteți puterea milosteniei. Vedeți încă și iubirea de oameni a lui Dumnezeu, că iată s-a arătat preabunul Dumnezeu și i-a zis: „Tu pentru Mine ai făcut mila, apoi și eu am mărit mila Mea spre tine.„ Cu adevărat, mare este puterea milosteniei, că și în acest veac face bine, și în veacul ce va să fie, printr-însa, mai înainte mergem, să vedem fața lui Dumnezeu, Care ne răsplătește nouă de șaptezeci de ori câte șapte. Deci, dar, acestea auzindu-le, părinților și fraților, să fim milostivi, precum și Părintele nostru cel ceresc milostiv este, Căruia se cuvine slava, cinstea și închinăciunea, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.
.
