Oastea Domnului prin ramura ei numită Mișcarea Visarionistă.
„Visarioniștii constituie o ramură a Oastei Domnului. Se numesc aşa după liderul lor spiritual, ierodiaconul Visarion Iugulescu (treapta sa ierarhică e contestată de către unii cercetători, în special de prof. diac. dr. Petre David, care-l numeşte simplu rasofor).
– liderul s-a născut în 1922, pe Valea Prahovei, numindu-se din botez Vasile. S-a perindat pe la mân. Căldăruşani şi Cernica, după care a ajuns organizator al Oastei Domnului la Biserica Sf. Nicolae Sârbi. După demolarea acesteia în 1983, se retrage la o casă parohială a Bis. Sf. Nicolae Vlădica (11 Iunie). Aici îşi reorganizează gruparea, ajutat de sora Elena. A atras foarte mulţi tineri şi tinere, adunaţi sub denumirea de „Lucrarea”; promovează căsătoriile albe, nunta numai cu cântări ale Oastei Domnului, vestimentaţie specifică …
– după 1989, mişcarea cunoaşte o dezvoltare puternică: se publică revista Călăuza ortodoxă, cu predici visarioniste şi ilustraţii – icoane pictate de Visarion, în stil naiv. S-au alcătuit filme, proiecţii de diapozitive etc. Din cuprinsul acestor materiale:
– Visarion se pretinde, el însuşi, purtătorul unor revelaţii primite direct, în urma unor „arătări”, viziuni. În predici, reproduce astfel de mesaje, prezentând dialoguri între Dumnezeu, Maica Domnului, îngeri, diavoli, sfinţi, fără bază biblică şi patristică. Abuzează de digresiuni, poveşti şi descrieri imaginare, care fac, însă, deliciul adepţilor. Nu în ultimul rând, creează o psihoză eminamente sectară prin descrierile îngrozitoare ale sfârşitului lumii, ale chinurilor iadului etc. Are, însă, şi meritul de a îndrepta adepţii pe calea moralităţii, prin combaterea aspră a păcatelor şi viciilor.
– într-o vreme, Călăuza a apărut cu binecuvântarea P.S. Galaction (fie s-a obţinut în grabă, fie nu s-a obţinut deloc, căci la ora actuală se publică fără nici o binecuvântare).
– la iniţiativa pr. paroh Ion Grigore, s-a desfiinţat gruparea de la 11 Iunie. Visarion s-a retras, bătrân, la Comarnic, dar adepţii s-au regrupat la alte biserici: Sf. Pantelimon, Sf. Mina, Sf. Silvestru, Sf. Nicolae Şelari, Toţi Sfinţii, Sf. Stelian, Mătăsari etc. De asemenea, au puternice nuclee în ţară: Constanţa, Iaşi, Botoşani, Craiova, Tulcea, Timişoara, Arad.
Au legături, pe filiaţie, cu Oastea Domnului (cu cântări şi manifestări similare), cu mişcarea de la Vladimireşti şi Turma Sf. Ilie. ” (Curs de Misiologie, vol I)
(…)
Părintele Adrian Făgețeanu vorbea despre Oastea Domnului și despre Taica Visarion ca despre o grupare care se consideră un fel de elită, gruparea fiind închisă, deși cu valențe misionare, totuși nu se putea participa la întrunirile care semănau a adunări neoprotestante decât a cult liturgic ortodox. Părintele Cleopa Ilie de asemenea spune că nu poate exista o altă Oaste a Domnului decât cea în care deja suntem înregimentați și anume Oastea Creștinilor Ortodocși, a Membrilor Bisericii botezați, mirunși și împartășiți ce cred drept în Hristos. O altă Oaste paralelă sau o formațiune în cadrul Bisericii nu poate exista. Dacă ar exista Mișcări și Ordine în afară de Episcopat, Presbiterat, Diaconat și Mirenat ar însemna să avem o eclesiologie de tip papistaș în care există multe Ordine cum ar fi Ordinul Iezuiților sau Mișcarea Iezuită, Ordinul Focolarilor- Mișcarea Focolară care sunt un ordin de tip neoprotestant-penticostal-papistaș cu manifestări așa zis harismatice, apoi ordine călugărești, etc.
Întrebarea care se ridică este în ce situație eclesiologică se găsesc cele două grupări- Oastea Domnului și Mișcarea Taicii Visarion?
Biserica Ortodoxă este un Trup, un singur Trup, Ea, Biserica, este Una și Unică, este Trupul lui Hristos și fiecare membru al Ei este mădular al acestui Trup. În Biserică există multe Harisme ale Duhului Sfânt care se manifestă la membrii Bisericii dar în cadrul aceluiași Trup. Nu s-a împărțit Hristos. În Epistola I către Corinteni cap I, versetele 12-13 Sfântul Apostol Pavel spune: „fiecare dintre voi zice: Eu sunt al lui Pavel, iar eu sunt al lui Apollo, iar eu sunt al lui Chefa, iar eu sunt al lui Hristos! Oare s-a împărțit Hristos? Nu cumva s-a răstignit Pavel pentru voi? Sau fost-ați botezați în numele lui Pavel?”
La fel putem parafraza cuvintele Sfântului Ap Pavel și să spunem că Eu sunt al lui Taica Visarion, eu sunt al Oastei Domnului! …S-a rastignit cumva Taica Visarion pentru voi?
Unele grupări au o orientare apocaliptică și se imită concepțiile neoprotestante despre studierea Bibliei, despre ritmul cântărilor, despre modul de viață al celor care se consideră că fac parte din acel Ordin, Grupare, Mișcare, fie a Oastei Domnului fie a Visarioniștilor. Pricesnele de tip neoprotestant ce se cântă la Chinonic sau la sfârșitul Sfintei Liturghii în locul cîntărilor bizantine care înalță sufletul, îl slabănogesc cu lacrimogene și adunările de studiu biblic cu cerc închis de după Liturghie, în care se folosește metoda neoprotestantă de interpretare a Bibliei, pe baza interpretării personale, folosirea traducerilor neoprotestante a Bibliei duc la un ethos strain de Biserică, duc la dezvoltarea patimii mândriei, la conducerea pe tărâmuri ale înșelării de care vorbește Sfântul Ignatie Briancianinov în cartea sa Despre Înșelare.
(cartea poate fi descărcată în format electronic pdf, de aici – sf_ignatie_briancianinov-despre_inselare_files n.r.)
Duhul de dizidență, de interpretare personală, fără curățirea inimii și luminare autentică a membrilor Oastei Domnului a dus comunități întregi la a părăsi Biserica Ortodoxă cu totul, devenind neoprotestanți în mod oficial.
(…) Această mișcare ”Oastea Domnului” blasfemiază și maimuțărește Taina Botezului, adăugând un așa zis „legământ”. Dacă în Biserica Ortodoxă devine cineva Ostaș al Domnului Hristos atunci când primește Taina Botezului, în parasinagoga Oastea Domnului devine cineva ostaș atunci când depune jurământul și primește medalia, Taina Botezului fiind ceva neeficient pentru așa zișii ostași. Sunt înfricoșătoare „pedepsele”celor care părăsesc mișcarea „Oastea Domnului” la fel ca la masonerie, pretinzând că aceștia își pierd mântuirea.
Împotriva învățăturii lui Hristos Dumnezeu care spune la Matei 5, 34-37 „Să nu vă juraţi nicidecum nici pe cer, fiindcă este tronul lui Dumnezeu, Nici pe pământ, fiindcă este aşternut al picioarelor Lui, nici pe Ierusalim, fiindcă este cetate a marelui Împărat, Nici pe capul tău să nu te juri, fiindcă nu poţi să faci un fir de păr alb sau negru. Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este.” reluat de Sfântul Apostol Iacov în Epistola sa 5,12 „Mai presus de toate, fraţii mei, să nu vă juraţi nici pe cer, nici pe pământ, nici cu vreun altfel de jurământ. Ci „da” al vostru să fie „da”, şi „nu” să fie „nu” ca să nu cădeţi sub judecată.”
Prin acest jurământ Mișcarea „Oastea Domnului” este o mișcare similară cu masoneria.
Iată ce spune întemeietorul mișcării, preotul Iosif Trifa, din care se vede o cruntă înșelare.
„Mişcarea Oastei Domnului este de la Dumnezeu. În această Mişcare eu n-am fost decât un vas umil, de care Domnul S-a folosit. În primul congres al Oastei, ţinut la Rusaliile din anul 1932, am spus răspicat acest lucru, precum urmează:
„Eu sunt o predică vie în faţa Oastei.
Într-o lucrare atât de mare cum e Oastea Domnului, iată ce vas mic şi slab Şi-a ales Domnul, pentru ca toţi să vadă şi să înţeleagă că Oastea Domnului este cu adevărat a Domnului şi nu a omului!
În Mişcarea Oastei, eu nu sunt altceva decât un vas umil şi slab, de care Domnul S-a folosit în lucrarea Sa.
Tot ce s-a făcut aici e darul lui Dumnezeu.”
Iosif Trifa https://oasteadomnului.ro/ce-este-oastea-domnului/
„Oastea Domnului” spune că până nu depui jurământul de intrare în ea nu te-ai lepădat cu adevarat de satana, în felul acesta ei blasfemiază lepădările de satana care se fac la Botez și Taina Botezului în sine:
pr. Iosif Trifa:
„Hotărârea şi legământul de predare în slujba Domnului nostru Iisus Hristos constituie hotarul cel mare de la care sufletul se desparte definitiv de Satana şi se uneşte definitiv cu Hristos. Acesta este hotarul de la care omul lasă calea cea largă şi o ia pe calea cea strâmtă ce duce la mântuire. Acesta este hotarul de la care omul moare pentru lume şi pentru păcat şi începe să învieze şi să trăiască cu adevărat pentru Dumnezeu.”
Fie că legământul se face deodată cu hotărârea de predare, fie că se face mai târziu, actul legământului este sfânt şi trebuie privit cu toată seriozitatea şi temerea în faţa lui Dumnezeu, după cum este scris: “Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi…”
Există numai un singur legământ. El nu poate fi nici schimbat, nici înlocuit, cum nu este schimbat legământul lui Dumnezeu, ci rămâne pe totdeauna acelaşi. Noi putem să ni-l reînnoim, din când în când, dar să-l schimbăm nu putem niciodată. Cine şi-l schimbă – şi-l calcă. Şi vai de cel ce-şi calcă legământul său cel unic!
Neascultarea şi netrăirea după voia Domnului sau părăsirea Frăţietăţii Oastei înseamnă călcarea hotărârii şi ruperea legământului făcut cu Domnul. Înseamnă lepădarea de adunare şi căderea din credinţă (Evrei 10, 25-27). Oricine săvârşeşte aceste lucruri este un om de nimic, este un suflet pierdut şi nu mai poate fi un ostaş al Domnului, ci un dezertor din oştirea Lui.
La începutul Oastei aşa era. Legământul frăţesc se punea în mijlocul unei adunări sărbătoreşti, anume pregătită pentru acest scop. La o astfel de adunare pot pune legământul toţi fraţii şi surorile începătoare, care sunt pregătiţi pentru aceasta. E bine ca astfel de adunări de legământ să se ţină pe cât este cu putinţă în biserică. Acolo este locul şi cadrul cel mai înalt şi potrivit pentru actul acesta sfânt care pecetluieşte pentru totdeauna unirea noastră cu Hristos în faţa multor martori, îngeri şi fraţi, după cum este scris: Luptă-te lupta cea bună a credinţei… pentru care ai făcut acea frumoasă mărturisire înaintea multor martori (I Tim. 6, 12).
Este şi mai bine dacă, în ziua legământului, fraţii şi surorile se vor pregăti şi se vor împărtăşi cu Trupul şi Sângele Domnului.
Numai de la această dată sufletul se va socoti ostaş deplin şi membru adevărat al Lucrării Domnului… Un ostaş fără legământ nu poate fi socotit un ostaş deplin. Nici el nu se ştie legat în totul de Domnul decât după depunerea acestui legământ sfânt, după cum un soldat nu se poate socoti de încredere şi devotat ţării decât în clipa când depune jurământul, care este legământul său unic şi definitiv. Un soldat fără jurământ nu este soldat deplin şi ţara nu se poate bizui niciodată pe el. Nici comandantul lui. Tot aşa, un ostaş fără legământ nu este vrednic de încredere în faţa Domnului. Cine se fereşte de legământ nu este cinstit în faţa lui Dumnezeu. Şi Domnul nu Se poate încrede în el (Ioan 2, 24). ”
Mișcarea Oastea Domnului se deosebește de orice asociație religioasă pentru că impune acest jurământ ritualic religios care nu se găsește în Predania Bisericii, care după cum se vede, e un fel de „apostilă” pe Taina Botezului.
Ostașii spun că prin acest jurământ se produce „nașterea din nou”, deși ei au fost născuți din nou prin Taina Sfântului Botez Ortodox. Despre ce altă naștere din nou poate fi vorba?
Iată ce spune Hristos Dumnezeu despre nașterea din nou
„Între farisei era un om cu numele Nicodim, un fruntaş al iudeilor. Acesta a venit la Iisus, noaptea, şi I-a zis: „Învăţătorule, ştim că eşti un Învăţător venit de la Dumnezeu; căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.” Drept răspuns, Iisus i-a zis: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” Nicodim I-a zis: „Cum se poate naşte un om bătrân? Poate el să intre a doua oară în pântecele maicii sale şi să se nască?” Iisus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. (Ioan 3:1-5)
Nașterea din nou se referă și se face prin Taina Sfântului Botez, iar curățirea de păcate, dupa Botez se face prin Taina Sfintei Spovedanii.
De unde această inovație a jurământului care duce pe om în sfera unei grupări para bisericești?”
(Preluat)
