Ograda bunicilor
Era câmp de bătălie
Pentru multe vietăți
Din a mea copilărie…
Garnizoane de boboci
Și plutoane de cocoși
Doi curcani ce croncăneau
Dificili ca niște moși…
Puișori… batalion
Cocoșei ce-n loc de creastă
Parcă purtau culion
Și dădeau mândri din țeastă…
Iar în iesle mugea tare
Vaca noastră, Mirabela
Ce-mpreună cu măgarul
Cântau splendid a capella.
Și oriunde ai fi mers
N-aveai loc să pui călcâi
Că țipa din răsputeri
Vreo rățușcă sau vreun pui…
Offf, era să uit de rațe
Legănat se deplasau
Spre băltoaca din grădină
Unde-n taină înotau.
Iar când le lua la goană
Vreun pisoi mai jigărit
Vai, strigau că e… prigoană!!!
Și ce mult au suferit!!!
Bocete nemiluita
De ziceai că-i cimitir
Năvăliră pe pisoiul
Care deveni… martir…
Și l-au țistuit cu ciocul
De i-au făcut vânătăi
Și cucuie pe tot corpul
Vai ce rațe, ce potăi!!!
Câinele de multă lene
Nu vede defel nici lanțul
Iar despre lătratul zilnic
Ce să zic, e nul… bilanțul!!!
E atâta hărmălaie
Că-mi vine să mă tot duc!!!
Cu capu-n șura de paie
Că de zgomot sunt… năuc!!!
Dar de-atunci… trecut-au anii
Și îmi e atâta dor
De larma copilărie
Dor nebun de simt că mor!!!
Ce n-aș da încă o dată
Lovească-mă noroc chior
Să trăiesc iar bucuria
Din casa bunicilor!!!
Offf, offf, offf, copilărie,
Pr. Andrei
