Tot e jale, mare jale

Și pe dealuri și pe vale,

Că nu s-au mai înturnat

Cei care ne-au lepădat

Păstorii noștri, păstori,

De lupi bravi apărători

Și despre rai vorbitori…

 

Până vreo doi ani în urmă

Eram toate oi – o turmă,

Strânse lângă stânișoară

Fie iarnă, fie vară,

Și pășteam pe deal, pe vale,

Toate pe aceeași Cale,

 

Și păstorul ne cânta

Și din fluier ne doinea

Și din gură ne cânta

De lupi și urși ne păzea

Și de bine ne-nvăța:

 

Să fim cu luare-aminte

Și să fim oaie cuminte,

Blândă și ascultătoare

Cum stă bine la mioare,

 

Să ascultăm de păstor

și el e-ascultător,

Ascultător și supus

De Păstorul Cel de sus!

 

…Eram oaie liniștită —

știam că-s ocrotită

Și iubită și păzită…

(Vai de oaia adormită !)

Credea oaia ce credea…

Dar n-a fost deloc așa !

 

Ea credea, sărmana, vai !

Că păstoru-o duce-n rai,

Că spre rai îi dă povață

Si-o duce spre altă viață,

Unde-i veșnica verdeață

La pășunea cea din zare

Fără dor, fără-ntristare…

 

Jale mare !… Jale mare !…

 

Treaba… n-a fost deloc bună

C-a dat în stână-o furtună

Peste deal, peste ponoare,

A venit vântoasă mare:

 

Stâna o a dezvelit,

Oile a risipit,

Turma o a împărțit,

Pe păstori i-a-nfricoșat,

Rău de tot i-a speriat,

 

Fluierele-au lepădat

Și de oi s-au depărtat…

Și la față s-au schimbat

S-au ascuns și tac și tac

Și nimica nu mai fac !

 

Ba, spun că n-a fost nimic

Și de frică… tac chitic !

 

N-a-nțeles, bietul oier,

Că furtuna nu-i din cer,

Nu-i din mila Domnului

Ci-i din fundul iadului !

 

Nu-i ca să ne răcorească

Ci ca să ne pângărească !

N-a fost de la Dumnezeu

Ci este de la cel rău !

 

E-o ”furtună pregătită”

O sută de ani clocită,

Pentru oile curate

Și de Dumnezeu lăsate

Să pască-n munți, pe câmpie,

Pe plai de Ortodoxie !

 

N-a știut oaia nimic

Nici pe deal, nici pe colnic,

Nici prin văi, nici prin ponoare,

Când s-a dat start la motoare

Pentru ”marea dezbinare”!

 

Miorița n-a știut

Că e scoasă la vândut !

Târzior ea a aflat

Că e scoasă la mezat !

 

N-a știut, biata mioară,

Că degrabă, până-n seară,

De vie vor s-o jupească

Blana să i-o terfelească

Și apoi, cu tot cu blană,

Iadului s-o dea pomană…

 

N-au simțit, sărmanele,

Că se schimbă stranele,

Și imașul și izvorul

Dar…

 să se schimbe și păstorul ???

 

 

 

Își pune oaia-ntrebare

Care ustură și doare:

— În furtuna-ngrozitoare

Unde e păstorul, oare?

 

Unde este-apărătorul?

Unde este luptătorul

Pentru turma-ncredințată

De Păstorul Ceresc TATĂ ?

 

Unde este ciobănașul?

De ce tace azi doinașul

Ce din fluier fluiera

Și-n Colibă cuvânta

De dor și de bucurie

Numai despre-Ortodoxie?

 

De ce tace azi chitic

Și nu mai spune nimic?

 

Sau ce spune-i abureală,

Înșelare și sminteală,

Încălcare de Scriptură

Și o nouă-”nvățătură”?!

 

De ce-a dat-o la întors

Și învață azi pe dos:

Cum că oaia-i soră dreaptă

Cu capra, și le așteaptă

La fel ca să behăiască,

Împreună ca să pască

Papă(!) nouă, imaș nou,

Și-un singur ”tată” – cadou !

 

De năprasna ce-a venit

Oile s-au risipit,

Stâna, vai ! s-a răvășit

Și domnul lup a so…siiitt !

 

Destul a stat lupul ascuns,

Acu-n stână a pătruns

Prin față și nu prin spate

C-are drepturi parafate

Prin depărtare semnate

Și pe veci(?) legiferate.

 

Iar păstorul cel spre rai

Face, bietul, pe niznai,

Ba, se dă mare voinic

Că nu s-a-ntâmplat nimic

Și-n secret, mai pe la spate

Cu lupul își cam dă coate…

 

Au făcut chiar prieteșug

Și, cu mare vicleșug,

Stâna vor s-o risipească

Alta nouă să zidească

Coperiș să-i aurească …

 

Plânge oaia, plânge… plânge…

Inima-i în piept se frânge…

 

— Unde ești, păstorul meu,

Ce mi te-a dat Dumnezeu

Să mă păstorești cu drag

Până sus, la EL pe prag ?

 

Cum, oare, te-ai îndurat,

Cum de-așa te-ai speriat

De vântoasa ce-a venit

Și pe noi ne-a risipit

Și de noi te-a despărțit ?

 

Cum de nu ai alergat,

Cum n-ai plâns, nu ai strigat

Că lupii cei răi și vântul

Ne vor una cu pământul ?

 

Tu, așa de credincios,

Ce doineai așa frumos

De-am crezut că ne iubești

Și că vrei să ne sfințești

 

Și, că dac-o fi ceva

Împreună om răbda…

 Împreună… doar la bine?

Dar la rău…”Domnul cu tine?!”

 

Pe așa o vijelie

Cum de-ai pus de-o ”pretenie”

Cu cei urâtori de oi,

Cu cei care-au dat în noi

Și ne-au vrut capre, nu oi?!?

 

Cum mai dormi, cum mai mănânci?

Cum nu strigi și cum nu plângi

Când vrăjmașul ne dă brânci

Și turma ți-o risipește

Și stâna ți-o pângărește?!?

 

— Ce ai, oaie-ai căpiat?

Nu e lupul, e-un fârtat!

Nu e lupul, ți se pare

De ce strigi așa de tare?

 

Seamănă cu lupul, da…

Dar e-un lup mai… altcumva !

Geaba plângi și geaba zbieri,

Ăștia nu-s lupii de ieri !

 

Nu vezi că nu-s fioroși ?

Ăștia-s buni și generoși

Și la pungă tare groși !

 

Nu sunt din haita ”bau-bau”,

Ăștia nu fură, ne dau :

La nou să ne adaptăm,

Stâna s-o modernizăm,

S-o lărgim, ca să încapă

Oile care vor ”papă” (!),

 

De tăcem, oi și oier,

Ne pun și calorifer

Ne pun gresie, faianță,

Ne dau voucer de vacanță,

 

”Ne-ajută” (!) să ne-adaptăm

Numai dacă-i ascultăm !

 

Mai pe scurt și va să zică

 — Oilor, gura mai mică !

Joc de gleznă ! Ciocu mic !

Vreți – nu vreți, tăceți chitic !

 

Că, dacă nu behăiți

Și nu vă mai răzvrătiți,

Stâna ne-o și auresc

Și ne umplu buzunarul

Dacă ridicăm hotarul

Să ne unim turmele

Să ne lărgim ieslele

Să ne schimbăm numele…

 

Ce-i așa nenorocire

Dacă punem de-o unire ?

Capre, oi, măgari, mioare

Și facem o ”stână” mare,

 

Un fel de adunătură

Fără nicio-ngrăditură –

Liberate, libertate,

șunepe săturate,

Ierburi bune, pe sprânceană,

Chiar cu iz de… marijuană !

 

— Ia! tăceți toate chitic,

Ce-i ”oleacă”? e un pic !

 

Ne dau bani și termopane

Sub iesle ne pun persane,

Ne fac noi adăpători –

Să trăiești, să nu mai mori !

 

Iarbă ecologizată

Și din avion ”tratată”,

Nutreț și de toate cele

Numai să stați cumințele,

Fără întrebări tâmpite

Cu totul… neavenite !

 

— Fiți, oițelor, cuminți,

Mai lăsați Sfinții Părinți,

Nu mai săriți cu canonul

Nu dați cu Pidalionul !

 

Dogme, reguli – s-au schimbat,

Toate lupul le-a… păpat !

Eu, paznic de-Ortodoxie

Pentru lup cer… amnistie !

 

De vreți ca să mai trăim

Cu lupul să ne-nfrățim !

Nu văd care e dilema :

Lupu-i lup ! Care-i problema ?!?

 

Lup de lup chiar dacă este

Asta-i o… altă poveste  !

 

 

 

PS.

Povestea de-abia se scrie

Nu pe foaie de hârtie,

Nu se mai scrie pe foaie

Ci fix pe piele de oaie,

Cu-ascuțișul din peniță

Muiat în sânge de-oiță

 

Și în lacrimi sărățele

De prin râpi, de prin vâlcele,

Unde oile jelesc

După Tatăl Cel Ceresc

 

Simte oaia, simte ea

Că i se-ntâmplă ceva…

Că ceva se pregătește

Celei care behăiește

Și nu stă cuminte-n rând

Și e ortodoxă-n gând !

 

De la Dunăre la Prut

Se scarmănă, nevăzut,

Toată oaia ce jelește

Și la lup se-mpotrivește !

 

De nu vrea comuniune

Îi trimit o legiune !

De nu vrea amestecare

O vor pune la frigare !

 

De nu se vrea capră ori țap

O pregătesc de proțap,

Și-i șoptește sâsâsit

Că sfârșitul i-a venit :

 

— ”De vrei doar Ortodoxie

O s-ajungi în farfurie,

În strachina celui rău,

La michiduță-n hârdău ! ”

 

— S-o crezi tu, îmi spun mereu :

Nu ne lasă Dumnezeu !

 

— Nu ne lasă ! Nu ne lasă !

Ne-a promis că nu ne lasă !

El a zis ”Eu sunt cu voi ”

Până-n ziua de apoi !

 

Numai noi să vrem la fel

Să vrem și noi doar cu EL !

 

 

.