În zilele Sfinților Apostoli, după Înălțarea Domnului la cer și după primirea Sfântului Duh, pe vremea când împărăția lui Hristos începea să se întindă, cu repeziciune, în toate părțile și mulțimi mari mărturiseau că Iisus este Dumnezeu cel înviat din morți, venit ca un om pe pământ, ca să sfințească lumea și pe oameni, s-a simțit nevoia să se orânduiască biserici și slujitori destoinici, atât pentru rugăciune, cât și pentru gospodărirea darurilor ce se adunau pentru săraci.

Spre împlinirea, după cuviință, a acestor trebuințe, Sfinții Apostoli au rânduit anumite case, în care să se propovăduiască cuvântul lui Dumnezeu și să se facă rugăciuni și și-au ales câțiva bărbați credincioși și vrednici, pe care i-au pus să privegheze ca împărțirea milosteniilor la săraci, să se facă după dreptate și după trebuință. Acești bărbați aleși au fost sfințiți de către Apostoli, prin rugăciune și prin punerea mâinilor, făcându-i pe ei diaconi. Cei dintâi diaconi ai Bisericii creștine au fost șapte la număr și anume: Ștefan, Filip, Prohor, Timon, Parmena și Nicolae cel din Antiohia, iar, astăzi, Biserica face prăznuirea lor cu recunoștință. Drept aceea, afară de pomenirea Sfântului și întâiului Mucenic Ștefan, care se cinstește, precum știut este la 27 decembrie, în afară de Sfântul Filip, pomenit la 11 octombrie și în afară de Nicolae, care nu este scris în numărul Sfintilor, Biserica poruncește să fie cinstiți împreună, astăzi, chiar dacă au propovăduit pe Hristos și, pentru El, și-au sfârșit viața, prin pătimiri, în vremi și locuri desoebite. Din Sfânta Scriptură și din Tradiția Bisericii, iată câteva știri despre ei:

Sfântul Prohor a fost, mai întâi, însoțitor al Sfântului Apostol Petru, în călătoriile sale, pentru răspândirea credinței în Hristos, împreună cu alți ucenici, și a fost pus, de acesta, episcop al Nicomidiei, unde a păstorit până după Adormirea Maicii Domnului. Începând de atunci, a fost, multă vreme, părtaș la ostenelile Sfântului Apostol Ioan, pentru buna propovăduire a lui Hristos, și a fost surghiunit, cu acest Apostol, în insula Patmos, unde s-a arătat de mult folos Apostolului, la scrierea cărților sale. A fost ucis mucenicește de păgâni, pe când se afla în Antiohia, în timpul propovăduirii sale.

Sfântul Nicanor a fost ucis în aceeași zi cu Sfântul Ștefan, ziua aceea fiind o zi de mare prigoană împotriva Bisericii din Ierusalim, încât toți creștinii, afară de Apostoli, s-au risipit prin Iudeea și prin Samaria.

Sfântul Timon a fost așezat de Sfinții Apostoli episcop de Bosra, din Arabia, și propovăduind pe Hristos, și-a dat sufletul, fiind răstignit pe cruce.

Sfântul Parmena și-a împlinit și el slujba cea încredințată lui de Apostoli, propovăduind credința în Hristos, și a murit, tot de moarte mucenicească, fiind îngropat de Apostoli.

Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre ascultare

Un bătrân locuia la Chilii, cele care se numeau pustnicești, afară din Alexandria. Și era bătrânul foarte iute și la suflet puțin răbdător. Deci, auzind de el un frate, mai tânăr, a făcut așezământ cu Dumnezeu, zicând: „Doamne, pentru toate păcatele pe care le-am făcut în lume, voi merge și voi petrece cu bătrânul acesta și-i voi sluji și-l voi odihni pe el.” Deci, îl certa pe el bătrânul cu asprime, în fiecare zi. Iar Dumnezeu, văzând smerenia și răbdarea fratelui, după șase ani de supunere față de bătrân, i-a arătat lui, în somn, pe cineva, care ținea o hârtie mare, jumătate ștearsă, și jumătate scrisă.

Și, arătându-i fratelui hârtia, i-a zis: „Iată, jumătate din datoriile tale le-a curățit Stăpânul Dumnezeu, silește-te și pentru cealaltă jumătate.” Și era alt bătrân duhovnicesc, locuind aproape de el, care știa legământul fratelui și auzea totdeauna cum îl certa bătrânul pe fratele, cu nedreptate, și, cum fratele îi punea lui metanie, dar bătrânul nu făcea pace cu el. Și când, pe fratele acesta, îl întâlnea bătrânul cel duhovnicesc, îl întreba: „Ce este, fiule? Cum a trecut ziua de astăzi? Oare, am dobândit ceva? Oare, am șters ceva de pe hârtie?” Și, fratele, știind că bătrânul este om duhovnicesc, nu ascundea nimic de dânsul și-i răspundea, zicând: „Așa, părinte, m-am ostenit puțin”. Sau, de trecea, cândva, vreo zi, întru care n-ar fi fost cercetat sau n-ar fi fost izgonit de bătrân, se ducea, seara, la bătrânul cel duhovnicesc și zicea, plângând: „Vai mie, ava, rea mi s-a făcut mie ziua de astăzi, că nu am dobândit nimic, ci am petrecut-o în odihnă„. Deci, după alți șase ani, a adormit fratele. Și, mărturisea bătrânul cel duhovnicesc, zicând: „L-am văzut pe frate, stând împreună cu Mucenicii și rugându-se lui Dumnezeu pentru bătrânul său, cu multă îndrăzneală și zicând: „Doamne, precum m-ai miluit pe mine, prin el, miluiește-l și pe el, pentru îndurările Tale cele multe și pentru mine, robul Tău.” Și, după patruzeci de zile, Dumnezeu l-a luat la Sine și pe bătrânul său, în locul cel de odihnă.

Iată ce fel de îndrăzenală dobândesc cei care, pentru Dumnezeu, suferă necazurile. Cearcă-te dar, pe tine însuți, frate, în toate zilele, ca să-ți cunoști inima ta, ce este într-însa, înaintea lui Dumnezeu. Nu cumva ai gânduri de defăimare față de vreun frate, sau ură, sau ocară, sau invidie, sau părere rea? Iar, de vei zice că nu poți să iei aminte la aceasta, apoi, nu ai purtare de grijă, ca să te cureți de otrava cea seamănată în inima ta. Adu-ți aminte de Cel ce a zis: „De nu va ierta fiecare pe fratele său, din toată inima sa, nici Dumnezeu nu-i va ierta lui”. Că cel ce se teme să nu meargă în gheena, acela leapădă tot vicleșugul din inima sa, pentru ca sfatul acesta, al vicleanului, să nu vină asupra lui. Fii cu luare aminte, dar, ca nu cumva vreun lucru de pierzare, aurul, petrecerile sau desfătarea, să te despartă pe tine de dragostea lui Hristos. Dumnezeului nostru slavă!

 

.
Întru această zi, învățătură a Sfântului, Părintelui nostru Teodor Studintul, despre ascultarea cu credință la toate slujirile
.
    Fraților și părinților, temându-mă de osânda celui ce a ascuns talantul în pământ, căruia i-a zis Domnul: „Slugă rea, trebuia să fii dat argintul meu zarafilor, și, venind, eu aș fi luat al meu cu dobândă”, pentru această grijă și frică, iată, vă grăiesc aceste puține cuvinte și vă dau vouă, zarafilor, talantul Domnului, ca să i-L dați cu dobândă. Și, cu darul lui Dumnezeu, sunt unii din voi, care nu numai că nu se încredințează că l-ați înmulțit și încă îl creșteți, prin supunerea voastră cea bună. Dar, silesc să înmulțească darul ce li s-a dat de Dumnezeu, ci vor să-l și piardă, prin lene. Și care sunt aceia? Cei care se leăpdă de ascultare și zic numai: „Iartă-mă”, ca și cum ar avea, o mare îndreptățire. Ce zici frate? Ai făgăduit ascultare până la moarte și acum lași slujba ta, pe care o ai, din darul lui Dumnezeu, și iată, s-a stricat supunerea ta. Dar, ce zice leneșul cel împotrivitor?. „Ca să umblu cu corabia, mă tem de mare”. Dar și aceasta vine din necredință, căci acolo ne temem, unde nu este locul să ne temem. Pentru că, dacă vei avea credință la ascultare, nu numai că vei trece marea cu corabia, ci și cu trupul gol poți să intri în apă și să treci nevătămat, aducându-ți aminte de acel fericit și ascultător ucenic al bătrânului. Acesta, întărindu-se cu porunca părintelui său, nu a avut frică de apa cea mare a Nilului, ci, trecând-o fără a se uda, a scăpat nevătămat, încât se mirau cei ce îl vedeau. Fraților, ascultarea a supus și pe fiare, și îmi adeverează cuvântul meu cel ascultător care a legat un leu, cu porunca stăpânului său. Ascultarea face minuni între morți și aceasta a arătat-o Acachie, care fiind strigat, a răspuns din mormât unde era îngropat. Dar, ce însemnează toate acestea? Că însuși Fiul lui Dumnezeu, Unul născut, S-a supus, până la moarte și la cruce, pentru a săvârși mântuirea lumii. Iar, dacă dorești să afli și greșelile nesupunerii și ale neascultării, socotește mai întâi, pe Adam; pentru că n-a ascultat pe Dumnezeu și a mâncat din pomul cunoștinței, a adus în lume moartea cea de obște. Socotește și pe împăratul Saul, și-l vei găsi și pe el că, pentru neascultare pe Proorocul Samuil, și-a pierdut împărăția, și viața sa, în munții lui Ghelboe. Vezi, încă, și pe Apostolul Petru, care din bună evlavie, s-a arătat neascultător, nevrând să-i spele Hristos picioarele și L-a auzit spunând: „Dacă nu te voi spăla, nu ai parte de Mine”. Dar fratele acela, care n-a ascultat pe marele Eftimie, ci cu multe dovezi, nu primea ca să poarte de grijă de vitele mănăstirii, că, îndrăcindu-se și căzând la pământ, spumega și pătimea? Iată, într-acest chip sunt greșelile neascultării. Că orice neascultător stă împotrivă, prin cuvânt, dar Domnul îi trimite lui înger nemilostiv și cu dreaptă judecată. Că toți suntem un trup și fiecare din noi suntem mădulare; și unul ține loc de unghii, altul de ureche, altul de nas, altul de limbă, altul de mână, altul de picior. Deci, mădularele de nu vor voi să lucreze după orânduială, ci vor începe a se arăta împotrivă, adică, ochiul să zică, că el vrea să audă, urechea, că ea vrea să miroase, iar nasul, că el vrea, să grăiască și limba, că ea vrea să pipăie, ori mâna că ea vrea să umble, oare, nu se va prăpădi tot trupul? Dar, de vreme ce acestea așa sunt, fiecare să-și facă slujba sa, adică, ceea ce a primit-o ca dar de la Dumnezeu, spre folosul obștesc, ținând în mintea lui, că toate ale noastre sunt în mâna lui Dumnezeu și, așa, nici pe mare, nici pe pământ fiind, n-are frică, ci, precum Dumnezeul nostru, înainte de a face lumea, a orânduit toate cu vremea și cu locul lor, așa a orânduit și sfârșitul fiecăruia, unde și când va fi.

Și acestea nu le-am auzi numai pentru cei ce sunt în neascultare, despre care ne-a fost nouă cuvântul, ci și pentru voi toți, care ascultați, ca să ne păzim, cu luare aminte, că avem datoria să îndeplinim făgăduințele ce am dat înaintea lui Dumnezeu și a Sfinților Lui îngeri. Și să nu ne împotrivim, cu neascultare, chiar dacă ceea ce ni se poruncește ar avea și primejdii. Că așa poruncesc Părinții și, mai mult decât toți, marele Vasilie. Și, întru acest chip viețuind, nu vom muri de moartea neascultării, ci vom trăi în dreptate și vom câștiga Împărăția Cerurilor, în Hristos Iisus, Domnul nostru, a Căruia este slava și iubirea, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.

 

.