Acesta este secolul singurătății!!!

E atâta singurătate în lume

Atâta singurătate…

Omul se însingurează

Prin egoismul său de semenii săi…

E atât de singur… atât de singur…

Și câtă deznădejde și câtă necredință

Și cât de gol este sufletul său

Iar golul acesta imens din suflet…

În loc să-l umple cu Dumnezeu

Cu compasiune, cu dragoste,

Îl umple cu surogatele acestei lumi…

Ce grozăvie, ce iad!! Atâta singurătate..

O prăpastie de singurătate…

Omul de azi care se iubește pe sine atât de mult

Omul mizantrop, sclavul patimilor

Robul poftelor egoiste

Urâtor de semeni…

Care calcă pe cadavre să-și atingă țelurile sale

Atât de morbid, de meschine

Omul care nu iubește…

Omul nepăsător, omul de gheață

Care trăiește doar pentru sine…

Un gânditor contemporan se întreba la un moment dat:

Cum e posibil să ai de toate și să fii, în același timp, mizantrop?

Vai ce grozăvie!!! Căci am realizat

Că nefericit nu este acela care iubește dar nu este iubit de semeni

Ci acela care nu poate iubi!!!

Ce grozăvie, câtă singurătate, ce iad…

Prăpastie de singurătate…

Omule de azi …încotro???!!!

.

Cu durere surdă și nemângâiată,

Pr. Andrei

.

.

.