”Aşadar, ca să  putem să-I rămânem credincioşi lui Hristos, Arhiepiscopul Averchie ne-a avertizat să nu ne încredem în ceea ce poate părea „chibzuitʺ sau în ceea ce se potriveşte cu „părerileʺ  minților noastre căzute. In schimb, trebuie să ne urmăm conştiința  şi poruncile Domnului nostru şi, drept urmare, să ne aşteptăm să fim urâți de aceia care – fie în mediul laic, fie în cel bisericesc -sunt călăuziți de duhul acestei lumi. El scria:

.
„În vremea noastră, adevărul este arătat în mod oficial  şi cu solemnitate drept minciună, iar minciuna, drept adevăr  Şi fiecare persoană, fie că îşi doreşte, fie că nu, trebuie să  creadă aceasta, împotriva oricărui temei  şi analize raționale. Ori de nu ‐ vai! Cel care urmează glasul propriei sale conştiințe  şi al predaniilor Domnului, ar putea sfârşi prin a plăti scump. Iar aceasta este adevărat în toate aspectele vieții moderne, uneori chiar şi în domeniile religios şi bisericesc…

.
Fraților! Să  nu ne cufundăm, nici în cea mai mică măsură, în duhul acestei lumi;  ştim atât de bine, de la Cuvântul lui Dumnezeu, că lumea aceasta este stăpânită de prințul întunericului, care stăruie în cruzime  ‐ vrăjmaşul nostru cel înverşunat, făcător de rău, mincinos şi «dintru început ucigător de oameni» (loan 8, 44)  ‐ diavolul. Să  nu ne temem de batjocură  şi lepădare, de asuprire şi prigoană din partea slugilor lui credincioase.

.
Cu ochi duhovniceşti, Arhiepiscopul Averchie a putut vedea în preajma sa prăpăstuirea de către Satana chiar  şi a celei mai neînsemnate râvne cucernice din partea creştinilor ortodocşi. Cei ale căror inimi tânjesc după  dragoste, nu o dobândesc de la creştini, care ar trebui să fie cunoscuți pentru dragostea lor (cf. loan 13, 35) ‐ şi astfel, inimile acestora seacă, iar ei ajung la fel de aspri ca şi cei din jurul lor Când această dragoste creştină „se evaporăʺ, este înlocuită cu surogate care se căznesc să unească Biserica numai pe dinafară ‐  formalism birocratic, maniere comportamentale impuse, jocuri de rol, a face pe plac oamenilor, înțelegeri politice ‐ surogate care nu pot uni decât o falsă Biserică, creând un gol care aşteaptă să fie umplut de Antihrist.

.

Făcând aceasta, apare ceea ce Arhiepiscopul Averchie numea o „vânturareʺ – o despărțire a celor înțelepți  şi pricepuți ai lumii acesteia (Luca 10,21) de cei care nu dau nici o atenție „părerilorʺ lumii  şi care vor pur şi simplu să  fie cu Hristos în împărăția Lui. Această  „vânturareʺ  a celor înşelători  şi a celor adevărați, afirma Arhiepiscopul Averchie, dă naştere unei poveri pentru păstorii iubitori de Hristos, de vreme ce diferențele fundamentale sunt estompate prin vicleniile Satanei: ʺViața creştină  devine acum mai grea ca niciodată, căci cursele din calea mântuirii omului s‐au înmulțit foarte  şi s‐au perfecționat peste măsură. Truda de a fi păstor devine de multe ori mai grea  şi mai plină  de răspundere… Chiar înaintea ochilor noştri, cuvintele prooroceşti ale Episcopului [Sfântului] Teofan Zăvorâtul despre vremurile de pe urmă încep să se împlinească: «în vremea aceea, deşi numele creştinilor se va auzi pretutindeni  şi peste tot se vor vedea biserici  şi slujbe religioase, toate acestea nu vor fi decât o aparență, în vreme ce pe dinăuntru va fi apostazie adevărată». Alături de exemplul dintotdeauna întâiul şi esențial, al unei vieți personale duhovniceşti  şi morale înalte, pentru păstorul model decurge de aici sarcina deosebit de însemnată ʺ şi de plină de răspundere de a-i învăța pe credincioşi să recunoască Biserica cea adevărată  din mijlocul mulțimii de false biserici  şi prin cuvintele lui, pline de putere duhovnicească şi de înțelepciune, de a-i păstra în sânul ei, atrăgându-i în acest timp şi pe cei ce sunt în rătăcireʺ.
.

Arhiepiscopul Averchie a simțit povara acestei răspunderi poate mai mult decât oricare dintre marii păstori ortodocşi ai vremurilor noastre. Asemenea Sfântului său iubit, Ioan de Kronstadt, din generația dinaintea lui, a găsit că  lucrul cel mai greu de împăcat cu sarcinile lui păstoreşti era neîndoioasa biruință a răului în lume.
.

„Ortodoxia suferințeiʺ  ‐  o expresie de-a Sfântului Grigorie Teologul ‐ a fost adesea pe buzele Arhiepiscopului Averchie. Aceasta se referă  la două  lucruri: chinurile pe care creştinii ortodocşi le îndură în această „vale a plângeriiʺ în drumul lor către patria lor cea cerească şi, de asemenea, prigoana pe care Adevărul cel veşnic o îndură în lumea aceasta căzută, al cărei stăpânitor este diavolul.
.

Arhiepiscopul Averchie  ştia din experiență  ce este „Ortodoxia suferințeiʺ. Nu cu mult înainte de a răposa, suferind în trup şi îndurând împreună cu Biserica Luptătoare, a fost întrebat de către unul din prietenii săi despre starea lui de sănătate. A răspuns: „Cum să mă simt când slava Ortodoxiei se împuținează, răul biruieşte, creştinii devin atât de plini de ură  şi duşmănoşi, iar creştinii ortodocşi nu sunt cu nimic mai buni  ‐ poate mai răi, pentru că  li s‐a dat mai mult. Şi cine -în vremurile acestea cumplite de pe urmă ‐ va lua partea sărmanei ORTODOXII A SUFERINȚEI?ʺ 
.

În ultima sa carte  Arhiepiscopul Averchie a pomenit despre felul în care grija lui păstorească privitoare la „pustiirea duhovniceascăʺ a vremurilor sale, a contribuit la boala sa prelungită şi ultimă: „Ca urmare a întregii tensiuni emoționale pe care am
îndurat-o în tot ceea ce se întâmplă în zilele noastre, am fost copleşit (cel puțin aşa spun medicii) de câteva boli grave care aproape m-au răpit din viața aceasta vremelnică, pământească, din pricină  că  nu am putut să  cad la învoială cu tot ceea ce se întâmpla în preajma mea şi să abordez aceste lucruri cu nepăsareʺ.
.

Eliberat în sfârşit de cumplita sa povară păstorească. Arhiepiscopul Averchie a trecut la cele veşnice în anul 1976. Dintr-un punct de vedere pământesc, a murit înfrânt. Războiul Satanei cu toate formele de dreptate nu a încetat şi în cele din urmă va sfârşi cu o domnie a răului, însă în Ceruri, Arhiepiscopul Averchie a fost un biruitor.
.

Dusese o viață dumnezeiască, pregătindu-se să fie printre Sfinți. Cuvintele sale, scrise cu numai un an înainte de moartea sa, ne însuflețesc să îl urmăm:
„Râvna  şi evlavia să fie singurele făclii pe care să le ținem în mâinile noastre  ‐  aşa cum atunci, într‐un chip mult mai tainic, a făcut bătrânul Simeon  ‐, în străfundul sufletelor şi inimilor noastre. Atunci vom putea spune din inimile noastre, la plecarea din viața aceasta: «Acum slobozeşte pe robul Tău,Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace; că văzură ochii mei manturea Ta!”

.

”Apostazia si Antihristul”, Partea a II‐a, MĂRTURIA FERICITULUI AVERCHIE

.

Sursa – http://www.desprevremuriledinurma.ro/wp-content/uploads/Apostazia-si-Antihristulfrag..pdf